http://www.youtube.com/watch?v=j1ktaslS7-I
Copiii din familiile sărace renunţă la şcoală, iar fetele ajunse la vârsta adolescenţei fug de acasă şi se mărită. Sunt cazuri când fraţii merg cu rândul la unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi pentru că sunt nevoiţi să îmbrace aceleaşi haine. Şansele acestora de reuşită în viaţă sunt retezate din start. Chiar dacă sunt acceptaţi la licee din oraş, nu pot să facă faţă din punct de vedere financiar, părinţii nu au bani să le plătească chiria sau taxa de cămin, ori ei nu fac faţă intelectual şi revin în satul natal. Alţii iau drumul străinătăţii.
Doljul se situează printre primele trei cele mai sărace judeţe din ţară. „Suntem în topul judeţelor la nivel naţional atunci când vorbim de numărul ajutoarelor sociale. Ca să vă dau un exemplu, primele zece localităţi doljene în care numărul de dosare de ajutoare sociale este foarte mare sunt: Cetate – 488 de dosare, Sadova – 482, Valea Stanciului – 419, Băileşti – 413, Moţăţei – 401, Vela – 334, Cerăt – 306, Mârşani – 302, Rojişte – 296, Caraula – 286“, a precizat Marius Simcelescu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj.
La Valea Stanciului, peste 1.000 de oameni trăiesc din ajutor social
Dacă, în urmă cu aproximativ 20 de ani, în comuna doljeană Valea Stanciului locuiau 11.000 de locuitori, astăzi mai sunt aproximativ 5.000. Peste jumătate dinaceşti oameni îşi duc traiul la limita sărăciei. „De la o lună la alta, numărul celor care beneficiază de ajutor social diferă. Mulţi pierd chiar şi dreptul de a obţine aceşti bani, deoarece nu se prezintă la orele de muncă în folosul comunităţii. În plată, în acest moment sunt peste 300 de dosare şi peste 1.000 de persoane trăiesc din acest ajutor. Avem apoi 30 de dosare pentru persoane cu handicap, care primesc indemnizaţie sau au dreptul la asistent personal. Avem alte 268 de dosare pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei. Este vorba de peste 500 de copii. Sărăcia cuprinde însă şi alte categorii sociale, cum ar fi cea a vârstnicilor, pensionari care trăiesc din venituri extrem de mici. Sunt oameni care au muncit o viaţă la CAP, ale căror pensii sunt de maximum 400 de lei. În ciuda acestor venituri, pentru un leu sau doi mai mult peste plafonul maxim acceptat pentru acordarea ajutoarelor sociale, au pierdut dreptul de a primi aceşti bani“, a precizat Lelia Tufan, asistent social la Primăria Valea Stanciului.
Singură, văduvă, cu mâinile arse, a crescut şase copii
Daniela Căldăraru are 43 de ani. În urmă cu cinci ani, casa i-a ars din temelii. Soţul i-a murit după câteva zile din cauza arsurilor grave suferite. Fiecare dintre copii a rămas cu urme pe trup de la acel incendiu. Fata cea mare are 24 de ani, iar ceilalţi au 19, 18, 14, respectiv 11 ani. Alături de aceşti copii, femeia a crescut-o şi pe nepoţica ei, care acum au şase ani. „Îmi amintesc că aveam mâinile arse, răni care-mi provocau dureri insuportabile. Imediat după tragicul accident, m-am trezit cu cei de la Direcţia Copilului că vor să îmi ia copiii. Le-am spus că dacă se ating de copiii mei îmi pun ştreangul de gât… Îmi puneam mânuşi chirurgicale şi le pregăteam mâncare, îi spălam şi îngrijeam. Alături de copiii mei, am crescut şi o nepoţică, care la naştere avea doar 900 de grame. Să o vedeţi acum cât este de frumoasă şi mare… Am reuşit cu mare greutate să ridic două camere, însă trăim în condiţii cumplite. În una dintre camere locuieşte fratele meu bolnav, în cealaltă, eu cu copiii. Pe fetiţa de şase ani trebuia să o înscriu la şcoală, la clasa pregătitoare, însă nu am făcut acest lucru, nu am avut haine, încălţăminte pentru ea. Copilul care are aproape 11 ani se duce la ore pentru laptele ăla pe care îl primeşte. Alt copil însă a renunţat să mai meargă la şcoală la vârsta de 12 ani. Nu avea haine, îi era deja ruşine să se ducă în aceaşi îmbrăcăminte în fiecare zi. Apoi, spunea că e ruşinat din cauza arsurilor de pe faţă să dea ochii cu ceilalţi copii. Este greu… Sunt zile când nu ştiu ce să le pun pe masă. Atunci când nu bate vântul, pun pirostrii în curte şi le gătesc în tuci o ciorbă de cartofi. Când iau ajutorul social şi alocaţiile copiilor, cumpăr doi saci de cartofi, unul de ceapă, fasole, din care ţinem până la ajutorul din luna următoare. Ne-au promis mulţi că ne ajută, că ne ridică locuinţă, însă nu s-au ţinut de cuvânt şi trăim în aceleaşi condiţii“, a povestit femeia.
„I-am învăţat să fie ascultători… să înveţe, că poate doar aşa scapă din sărăcia asta…“
Mihaela Dăgăliţă are 31 de ani şi cinci copii. Atât ea, cât şi soţul au probleme de sănătate. Trăiesc toţi dintr-un ajutor social. Cu tălpile bătătorite, desculţă pe pământul rece din curte, tânăra mamă spală braţe întregi de haine. Lângă ea, în căruţ, se află fetiţa de doar un an şi câteva luni şi băieţelul de patru ani. Copiii cei mari, de şapte, 12 şi respectiv 13 ani, sunt la şcoală. Tatăl copiilor e plecat în sat, să muncească cu ziua la tăiat de vie. Îl aşteaptă nerăbdători, ştiind că va aduce 10 lei, bani din care mâncarea pentru o zi este asigurată. Sunt oameni săraci, dar extrem de curaţi, iar părinţii au încercat pe cât posibil să le asigure copiilor hrana şi să îi încurajeze să înveţe, sperând astfel că vor avea un alt destin. „Am vrea să lucrăm, dar nu avem unde… Muncim cu ziua ori de câte ori cineva ne solicită. Mâncarea nu a lipsit de pe masa copiilor noştri. Ne lăsăm noi, însă ei trebuie să aibă. I-am învăţat să fie ascultători, curaţi, să înveţe, că poate aşa scapă din sărăcia asta…“, spune tristă Mihaela.
Una din fete a plecat de acasă să se mărite
Casa familiei Dorobanţu stă să cadă. Un perete deja a cedat, iar acum tavanele sunt lăsate din cauza greutăţii. Au fost norocoşi, după cum mărturisesc, că nu s-a întâmplat nenorocirea în iarnă, pentru că atunci ar fi murit de frig. Îngrămădiţi într-o singură încăpere, cei doi părinţi şi trei copii îşi duc cu greu zilele. Cel mic are doar cinci ani. Părinţii sunt mâhniţi că o fată de 16 ani a plecat de acasă şi s-a măritat. „Când a început să se topească zăpada, peretele casei a cedat. Fata cea mare are 18 ani şi a plecat în Italia să muncească. Ştiu că are grijă de un copil. Are experienţă de acasă, pentru că ea şi-a crescut fraţii alături de mine. Nu câştigă mult, de-abia se descurcă, însă de câte ori poate trimite câte un pacheţel frăţiorilor ei: haine, jucării, lucruri pe care noi nu ne permitem să le cumpărăm. Cea de 16 ani s-a măritat. A spus că nu mai vrea să stea cu noi. A minţit că o bate tat-su şi a plecat. M-am dus şi m-am rugat în genunchi, am plâns în faţa ei rugând-o să vină acasă, însă nu a vrut… Azi le fac mâncare de teci şi mazăre… Cu ajutorul lui Dumnezeu nu am murit până acum, sperăm ca şi de acum încolo să ne descurcăm… Este greu să trăieşti din 350 de lei. Când a căzut zidul, norocul nostru a fost că nu eram în casă. Tocmai îmi luasem copilul de la grădiniţă, iar el a asistat la cum se prăbuşea peretele şi cum pământul aluneca în beciul casei. Ne este frică să mai dormim în casă, însă nu avem altă soluţie, nu avem unde să ne ducem. Ne-au promis nişte ciobani, la care mai munceşte soţul meu, că ne vor ajuta să ne ridicăm o casă în acest an. Aşteptăm să vedem…“, a spus Maria Dorobanţu.
Pentru adolescente a devenit o mândrie să spună că s-au măritat, că o duc mai bine
Reprezentanţii unităţii de învăţământ din localitate cunosc foarte bine situaţia copiilor proveniţi din familii extrem de sărace. Potrivit acestora, la începutul anului şcolar, din cei 720 de elevi şcolarizaţi, 342 au solicitat rechizite şcolare. Toţi aceşti copii reuşesc cu greu să urmeze un liceu, iar rezultatele obţinute de ei la ultimele simulări ale examenelor naţionale au fost dezastruoase. Pe lângă aceştia, mai există copii care periodic pleacă, lipsesc cu lunile de la şcoală, urmându-şi părinţii peste graniţe, după care se întorc şi îşi încheie situaţia şcolară. Motivul real al plecărilor lor nu este cunoscut. Poate sunt duşi la cerşit în străinătate sau doar luaţi după ei de părinţii care nu au cu cine să-i lase acasă. „Avem 70 de elevi care pleacă periodic, pentru două-trei luni, cu părinţii, peste hotare. Ne spun că nu au cu cine să îi lase acasă şi revin întotdeauna în două, maximum trei luni, pentru a-şi continua şcoala. În ceea ce-i priveşte pe elevii de liceu, de exemplu, anual zece din cei 90 nu mai termină şcoala, aleg să se căsătorească. Pentru multe dintre aceste fete a devenit motiv de mândrie că s-au căsătorit, că au o situaţie materială mai bună. În discuţiile purtate cu ele, acestea recunosc că din cauza sărăciei au ales să plece de acasă. Din nefericire, copiii săraci îi vezi după haine, îi vezi apoi cum se înghesuie pentru laptele, cornul şi mărul pe care le primesc de la şcoală. Pentru mulţi, aceasta este singura mâncare poate… La Horezu Poienari există copii care provin din aceeaşi familie şi care vin cu rândul la şcoală, pentru că îmbracă aceleaşi haine“, a povestit profesoara Nadia Mazilu, director adjunct al Şcolii Profesionale din Valea Stanciului.
WC-ul e în grădină, nu au străzi asfaltate, nu sunt locuri de muncă…
Autorităţile locale recunosc faptul că cei mai mulţi locuitori trăiesc într-o sărăcie lucie şi că nici restul oamenilor nu au condiţii optime de trai: nu au apă, nu au canalizare, WC-ul e în fundul curţii, nu au drumuri, nu au şcoli modernizate, nu există nici măcar un microbuz în comună, iar copiii sunt nevoiţi în unele cazuri să străbată chiar şi şapte kilmetri pe jos zilnic. Locuri de muncă nu există, singurele venituri fiind ajutoarele sociale, alocaţiile copiilor sau pensiile, cele mai multe foarte mici. „Mai mult de jumătate din populaţia comunei este foarte săracă. Sunt cazuri când nu s-au încadrat la ajutoare deşi sunt extrem de săraci, trăiesc din alocaţiile copiilor, care ştim cu toţii cât sunt de mici. Am fost nevoiţi să anunţăm în nenumărate rânduri Protecţia Copilului să intervină pentru că ne trezim la primărie cu părinţi care plâng că fetele minore au plecat de acasă să se mărite. Am încercat să iniţiem cursuri de formare profesională pentru a veni în sprijinul tinerilor, însă puţini sunt cei care s-au angajat. Cei mai mulţi nu şi-au permis să suporte costurile navetei sau să-şi plătească chiria, s-au întors acasă şi trăiesc din pensiile părinţilor ori muncesc cu ziua pe unde pot. Sunt situaţii când oamenii îşi găsesc servicii temporare, muncesc chiar şi la negru încercând să facă rost de bani din care să trăiască. Este vorba de o populaţie îmbătrânită, cei care se descurcă au fie pensii ceva mai mari, fie au copiii cu o situaţie materială bună. Şi casele se vând la preţuri mici în comuna noastră, cu 20.000-30.000 de lei. Încercăm să ridicăm nivelul de trai, să îi determinăm pe oameni să se întoarcă la sat, însă nu putem să le oferim condiţii optime. Valea Stanciului nu a atras nici un proiect pe fonduri europene sau de alt tip. Avem doar două străzi asfaltate“, a spus primarul Ovidiu Gângioveanu.
