Pentru că sunt acuzaţi des de comportamente dubioase, pentru că nu respectă regulile de circulaţie, pentru că îşi lasă uneori scaunul atât de mult pe spate încât conduc cu degetele mari de la mâini, taximetriştii au primit o etichetă din partea societăţii. Dar, în spatele volanului, într-o maşină mai bună sau mai rea, stau zi de zi ca să-şi facă meseria. Unul dintre ei este nea Dan. Chiar dacă poartă o ştampilă care i-a fost pusă involuntar, nu se simte ca făcând parte din marea masă.
Nea Dan e înăltuţ, se îmbracă sport şi, când soarele mijeşte mai rău ca de obicei, poartă nişte ochelari de soare cu lentilă rotundă. Când vorbeşte, însă, cu cineva, şi-i ridică pe cap şi îşi priveşte interlocutorul în ochi. În fiecare zi, de 23 de ani, stă zilnic câte opt-nouă ore în maşina galbenă care este locul său de muncă. E taximetrist, dar nu-i e ruşine cu asta, pentru că face parte din categoria bună. „Eram student la Electrotehnică, aveam o pasiune să umblu cu maşina. Aşa a început. Mi-am luat toate gradele de profesionist în 2004, a trebuit să-mi schimb permisul şi am zis să mai adaug acolo ceva, că nu se ştie viaţa ce-ţi rezervă“. Lui, viaţa i-a rezervat taximetria. Nu are copii şi nu este căsătorit, iar la 47 de ani asta se poate spune că este dragostea lui.
„Din cauza unuia suferă o sută“
În maşina lui e curat. Are câteva odorizante legate de oglindă, nimic exagerat. Ceasul e pus la vedere şi, din câte se simte, nu se fumează în Skoda lui, o maşină de care e tare mândru. Stă în spatele volanului, conştient şi resemnat cu faptul că face parte dintr-o categorie pe care lumea nu priveşte cu prea mare încredere. Bătăile, scandalurile, urmăririle ca-n filme între taximetrişti, ignorarea regulilor de circulaţie şi diverse golănii au făcut lumea să aibă o părere preconcepută despre ei, şoferii de taxi, şi să le pună o etichetă pe care nea Dan o simte foarte bine pe propria piele. Cu mâna pe volan, îşi aruncă o privire pe geam: „Problema este că mass-media dau numai părţile negative ale unei meserii. Cum face unul din câteva mii o chestie ieşită din comun în sens negativ, numai pe aia o dau. Niciodată nu am auzit şi eu să vorbească cineva şi de părţile bune ale meseriei noastre. Adică de oameni care se comportă civilizat, de persoane care sunt mulţumite de firma X, de un anume om… Cum apare câte o treabă din asta, şapte posturi ne dau toate, de parcă toţi suntem la fel. Şi din cauza unuia suferă o sută“, povesteşte nea Dan, mâhnit.
„Unii zic «vă rog frumos», «bună ziua», «mulţumesc frumos», parcă ţi se pare ceva ciudat“
Dar, cum sunt taximetriştii, aşa sunt şi clienţii. Cel puţin asta crede nea Dan, că se aplică regula degetelor de la o mână: nici unul nu seamănă cu celălalt. Pentru el şi pentru ceilalţi care sunt buni, micile dovezi de bun-simţ afişate de clienţi sunt ca un cadou. O rază de soare trece prin parbriz şi lasă să i se vadă ochii luminoşi, atunci când îşi aminteşte. „Să ştiţi că sunt persoane atât de bine crescute, încât se urcă în maşină şi vorbesc aşa frumos… Unii zic «vă rog frumos», «bună ziua», «mulţumesc frumos», parcă ţi se pare ceva ciudat. E un lucru pozitiv şi totuşi ţi se pare ciudat. Sunt oameni care, poate şi din cauza etichetei noastre, se suie în maşină şi te desconsideră, nu dau bună ziua sau nu spun mulţumesc. Cu toate că tu te comporţi frumos. Normal că cel care se urcă în maşină trebuie să spună bună ziua, că se urcă atunci, nu? Nu mă urc eu, se urcă dumnealor. Din păcate, aşa cum noi nu suntem toţi la fel, nici clienţii nu sunt toţi la fel“.
„Infractorii cu pedigree sunt prin alte ţări“
Fiindcă viaţa taximetriştilor nu e perfectă, nea Dan a trecut şi prin situaţii mai neplăcute. Duce mâna către tâmpla dreaptă şi pufneşte, uşor deranjat. „Am fost agresat, dar nu am ajuns la spital. S-a întâmplat să-mi iau nişte pumni în cap, era noapte şi a fost fără motiv, că nu avusesem nici o discuţie, nici nu ajunsesem la destinaţie. Nu păreau beţi, dar ştiţi cum e… În ziua de astăzi sunt substanţe psihotrope, nu-ţi lasă impresia că oamenii au ceva, dar în capul lor se schimbă multe“. În cei peste 20 de ani de meserie, a învăţat să-i „miroasă“ pe clienţi. N-a studiat psihologia, dar taximetria l-a învăţat câteva ceva din domeniu. „Dacă ştii sau reuşeşti să fii un mic psiholog, mai previi din situaţiile dificile. Mai găseşti şi persoane care sunt mai agresive, mai neastâmpărate, mai agitate, mai cu probleme. E bine să le eviţi pe cât posibil. Au fost situaţii în care colegii nu au putut să evite şi ştiţi bine că s-a ajuns la agresiuni, spitalizări ale şoferilor de taxi. E drept că, în ultimii ani, s-au mai rărit cazurile astea. Se pare că infractorii cu pedigree, care fac astfel de lucruri, sunt prin alte ţări“.
„Trebuie să fii pregătit să frânezi“
Colindând toată ziua prin oraş, cunoscând străduţele, sensurile giratorii, cam toate staţiile de taxi şi chiar şi pietonii, nea Dan ştie foarte bine de ce ar fi nevoie ca lucrurile să meargă mai bine pentru ei. Arată către stradă: „Traficul din Craiova este destul de haotic, nu se semnalizează nici în giratoriu, nici când se pleacă de pe loc, nici când se schimbă banda. Trebuie să fii la fiecare trei secunde pregătit să frânezi, să fereşti. Pietonii sunt indisciplinaţi, traversează pe unde apucă. Dai în frână şi-i laşi să treacă, ca să nu rămâi fără permis. Este o indisciplină… şi mulţi nu ştiu nici măcar cum se traversează strada“. Ca şi cum ar citi dintr-o listă memorată, nea Dan enumeră tot ce-l deranjează şi ce ar putea să fie schimbat: giratoriul de la Botanică reprezintă un pericol, staţiile de taximetre de pe Brestei au tăbliţa lipsă, iar ei sunt nevoiţi să stea în gropi şi hârtoape; în alte staţii există plăcuţe, dar sunt alte probleme. Şi-a luat şi el porţia de „aventură“ în zonele rău famate ale oraşului. „De exemplu, pe strada Bucovăţ, colţ cu Drumul Jiului. Păi cine a gândit să pună acolo tăbliţa aia, să-mi fie cu iertare, nu-i recomand decât să stea el acolo şi să ducă clienţi din zona aceea care creează probleme. Mi-am luat şi piatră pe maşină acolo, s-a suit un puştan pe maşină şi mi-a colindat cu picioarele pe plafon dintr-un cap în altul. Nu poţi să stai acolo. Staţiile de taxi sunt amplasate ca să iasă numărul de locuri“. În alte zone nu sunt staţii, şi asta e o pierdere şi pentru el, şi pentru clienţi. „De exemplu, în zona KFC nu este staţie de taxi, nu a fost niciodată în 23 de ani. Trebuie făcut ceva, e o zonă în care are lumea nevoie. Noi nu am ieşit să facem ceva ilegal, suntem plătitori de impozite şi zic că merităm un pic de atenţie, cât de cât“, consideră el.
„Dacă o duceam repede, nu mai ajungeam la maternitate, ajungeam în urgenţă“
Dincolo de „mulţumesc“, „bună ziua“, maşini lovite cu pietre şi „agresate“ de diverşi, nea Dan începe să râdă cu poftă când îşi aminteşte un caz cu o gravidă care stătea să nască. Povesteşte printre sughiţuri de râs şi, în acelaşi timp, se gândeşte ce-ar fi făcut dacă nu ieşea totul bine. „A fost o situaţie în urmă cu mulţi ani… Am luat o persoană din Valea Roşie să o duc la Spitalul 2 să nască şi era un polei pe jos… Iar pe vremea aia nu se deszăpezeau totuşi străzile, acum se mai dă cu material antiderapant, cât de cât, să mai poţi să mergi. Săraca femeie era într-o stare… mi-a zis să o duc repede. I-am zis că, dacă o duceam repede nu mai ajungeam la maternitate, ajungeam în urgenţă!“, povesteşte, râzând. Gravida a ajuns la spital, mai încet, dar în siguranţă.
Mulţumesc, nea Dan!
Pentru opt-nouă ore pe zi, el priveşte lumea prin parbriz. Îl preocupă problemele oraşului, pe care le observă zi de zi, atunci când îl străbate de la un cap la altul. Vede plopi care stau să cadă, canalizări înfundate, colegi de breaslă care depăşesc limitele bunului-simţ. A încercat să sesizeze autorităţilor aceste aspecte şi să se implice. În mai multe rânduri, a dus clienţi la poliţie pentru că n-au vrut să-şi achite cursa sau pentru că erau agresivi. A acceptat vorbe grele, iar asta l-a rănit, dar nu l-a înrăit. „Unii încep să te trateze ca şi când ai fi o slugă şi nu un prestator de servicii… Mi s-au spus cuvinte destul de ciudate fără ca eu să reacţionez. Parcă eram… E ca şi când ai intra într-un magazin şi i-ai zice vânzătoarei nişte cuvinte nepotrivite, parcă ar fi pusă acolo să suporte tot felul de lucruri, când ea, săraca, lucrează să se întreţină pe ea sau familia“.
Nea Dan a acceptat că nu are loc într-o staţie în care diverşi şoferi îşi parchează maşinile neregulamentar şi acceptă în continuare. Ştie că, uneori, depăşeşte rândul, dar încearcă să stea cât mai omeneşte, la coadă. Cu toate astea, vrea să-şi facă meseria mai bine, iar pentru asta are nevoie de înţelegere, laolaltă cu toţi colegii lui. „Buna convieţuire trebuie să existe între noi şi autorităţi, între noi şi clienţi… De atâţia ani, eticheta asta ne este pusă ca o ştampilă care nu se şterge. Şi nu este corect ceea ce se întâmplă“.
După o curbă la dreapta, discuţia se sfârşeşte, iar nea Dan opreşte maşina. „Degeaba mulţi îşi fac meseria cum trebuie, dacă restul fac foarte rău. Şi atunci, pentru cei care o fac foarte rău, suferă marea masă. Zic oamenii că toţi suntem o apă şi un pământ, dar nu-i aşa…“. Un ultim „mulţumesc“ îi şterge din dezamăgire, iar nea Dan zâmbeşte şi pleacă mai departe.
