12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFraţii Mihăilescu au scăpat cu patru ani de închisoare

Fraţii Mihăilescu au scăpat cu patru ani de închisoare

Fraţii Mihăilescu au fost săltaţi de poliţişti şi duşi în arestul IPJ Dolj, după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova au hotărât ieri să-i condamne la câte patru ani de închisoare. Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu fuseseră trimişi în judecată pentru o serie de returnări ilegale de TVA în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei. În 2012, Tribunalul Dolj îi condamnase la câte zece ani de închisoare în acest dosar.

În vara anului 2006, procurorii DIICOT dispuneau trimiterea în judecată a unui grup de şase persoane pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Anchetatorii au reţinut că oamenii de afaceri Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu, ajutaţi de Dan Stoica, Vasile David, Stela Băeţică şi Cristina Coţofană, au derulat, în perioada 2001-2002, o serie de tranzacţii comerciale fictive, prin care au păgubit bugetul de stat. Cei şase inculpaţi, în calitate de asociaţi, acţionari, administratori ori salariaţi la SC Extensiv Com SRL, SC Exterra SRL, SC Zahărul SA Calafat, SC Exerv SRL, SC Exalcom SRL şi SC Dongen Com SRL din Craiova, au fost acuzaţi că au iniţiat, desfăşurat şi determinat încheierea unor documente fictive care atestau achiziţionarea de utilaje pentru suma de aproximativ 60 de milioane de lei, în baza cărora au solicitat şi obţinut de la DGFP Dolj rambursări şi compensări ilegale de TVA şi alte obligaţii fiscale în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei.
Conform anchetatorilor, Dan Stoica a înregistrat în mod nelegal în perioada amintită 57 de facturi fiscale, cuprinzând date false, a căror valoare a fost calculată la aproximativ 12 milioane de lei, facturi care atestau în mod nereal că societatea administrată de el ar fi achiziţionat mai multe produse de la o firmă din Bucureşti. Achiziţiile au fost plătite în numerar, folosindu-se chitanţe fiscale ce depăşeau fiecare echivalentul a 50.000 de lei. Procurorii au susţinut că motivul pentru care s-a apelat la această modalitate de achitare a sumelor de bani ţinea de faptul că plata în numerar prin chitanţe fiscale nu permite organelor de urmărire penală să constate dacă banii respectivi au intrat, într-adevăr, în posesia vânzătorului. Pe baza tranzacţiilor efectuate în acest mod, societăţile aparţinând fraţilor Mihăilescu au solicitat şi obţinut, ulterior, aprobarea rambursărilor ilegale de TVA.

Zece ani de închisoare la Tribunal, patru la Curtea de Apel

Iniţial, pe 28 iulie 2006, dosarul cu numărul 26508/3/2006 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă care, la începutul lunii decembrie, a constatat că nu are competenţe teritoriale pentru a-i judeca pe cei şase inculpaţi şi a trimis dosarul la Tribunalul Dolj. A fost înregistrat cu numărul 26508/3/2006*, iar abia în octombrie 2012, la aproape şase ani de la trimiterea în judecată a inculpaţilor, judecătorii doljeni s-au pronunţat.
Fraţii Mihăilescu au fost condamnaţi la câte zece ani de închisoare pentru infracţiunile comise, Dan Stoica – la şase ani, Vasile David – la trei ani, iar Stela Băeţică – la doi ani. Faţă de Cristina Coţofană s-a dispus încetarea procesului penal. În plus, inculpaţii au fost obligaţi să plătească Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în total 143.339.171.487 de lei vechi, plus penalităţi şi dobânzi. De asemenea, instanţa a menţinut sechestrul pus pe bunurile inculpaţilor încă din februarie 2006.
Nemulţumiţi de hotărârea instanţei, inculpaţii au atacat-o cu apel, iar, ieri, Curtea de Apel Craiova a dat o sentinţă definitivă în acest dosar.
Instanţa a admis apelurile formulate de cei cinci inculpaţi condamnaţi, a aplicat prevederile noului cod de procedură penală şi a hotărât să le reducă pedepsele. Fraţii Mihăilescu, Dan Stoica, Vasile David şi Stela Băeţică au fost achitaţi pentru infracţiunea de spălare de bani, dar şi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. În schimb, fraţii Mihăilescu, Dan Stoica şi Vasile David au fost condamnaţi pentru încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată (determinarea, cu rea-credinţă, de către persoane impozabile a TVA de rambursat şi obţinerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu an la şapte ani.)
Nicolae şi Ion Eugen Mihăilescu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, Stoica – la doi ani, iar David – la un an, toatre pedepsele fiind cu executare. Stela Băeţică a fost achitată. Judecătorii au mai dispus ca din pedepsele primite de fraţii Mihăilescu şi de Dan Stoica să se scadă perioada cât aceştia au fost arestaţi preventiv, de pe 20 februarie 2006 şi până pe 22 decembrie 2006.
Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă, iar cei patru inculpaţi condamnaţi trebuie să execute pedepsele date ieri de instanţă.

Despăgubiri

Dacă Tribunalul Dolj hotărâse ca inculpaţii condamnaţi să achite ANAF în total 143.339.171.487 de lei vechi, plus penalităţi şi dobânzi, ieri, Curtea de Apel Craiova a dispus ca fraţii Mihăilescu şi Vasile David, în solidar cu SC Extensiv Com SRL, să achite ANAF 17.586.293.706 de lei vechi, reprezentând TVA compensată, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi. Aceiaşi inculpaţi, în solidar însă cu SC Zahărul SA, trebuie să mai achite 23.544.475.626 de lei vechi, dar şi alte 10.788.107.300 lei vechi împreună cu SC Exterra Impex SRL Craiova.
Instanţa urmează să judece separat acţiunea civilă formulată de ANAF în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (fapta de a nu evidenţia veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă a avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani), pentru care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de fraţii Mihăilescu, Dan Stoica, Vasile David şi Stela Băeţică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS