Acasă Local Craiova: Tamponare pe Bulevardul Dacia

Craiova: Tamponare pe Bulevardul Dacia

\n

Două autoturisme, un BMW şi o Skoda Octavia, ambele înmatriculate în judeţul Dolj, s-au tamponat violent în urmă cu puţin timp la intersecţia dintre Bulevardul Dacia şi strada Constantin Brâncoveanu din municipiul Craiova. Potrivit primelor informaţii, cauza producerii accidentului ar fi neacordarea de prioritate. În urma impactului, BMW-ul condus de Cătălin Chelariu, de 19 ani, a proiectat Skoda Octavia, condusă de Ştefăniţă Bercea, de 25 de ani, în parcarea de pe marginea drumului. Aici maşina a lovit un autoturism Opel Astra, pe care l-a avariat. Cei doi şoferi şi două fete pasagere în Skoda au ajuns la spital, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

În acest moment poliţiştii de la Rutieră fac cercetări pentru a stabili în ce condiţii s-a produs accidentul. Ambii şoferi susţin că au trecut pe culoarea verde a semaforului, însă urmează să se stabilească exact care dintre ei se face vinovat.


Editor: Oana Olaru

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version