21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalFemeile secolului al XVIII-lea

Femeile secolului al XVIII-lea

Imaginea femeilor secolului al XVIII-lea, din care nu lipsesc influenţele apusene, este creionată în pagini de volum de Nicolae Iorga sau de un călător străin pe meleaguri româneşti.

Cărţile îngălbenite de trecerea vremurilor aduc în prezent nu numai parfumul îmbietor al secolelor trecute, ci şi siluete feminine fascinante. O dată rândurile de carte parcurse, simţi parcă mirosul ghirlandelor de flori prinse în păr, atunci când ele luau locul diamantelor, sau foşnetul rochiilor lungi ce măturau podeaua casei sau a sălilor de bal.
Un călător străin pe meleaguri româneşti de la 1784 face o frumoasă descriere a unei seri de bal, din care nu lipsesc ele, doamnele secolului XVIII. „Ieri-seară, am fost la un bal dat pentru nunta unui boier. Sala era plină de lume. Erau multe doamne îmbrăcate greceşte şi româneşte, găteala lor era foarte bogată şi bine împodobită cu diamante şi alte pietre scumpe. Totul îmi pare o magie. Totul era pentru mine o altă lume. Fiecare lucru era nou şi mi-a plăcut. Nevasta mea şi fiica au jucat menuetul şi apoi cadriluri, destul de repede. Pot să te asigur că nu mă puteam ţinea de râs văzând pe domnii ceia, cu bărbile lor, siliţi să urmeze danţul după măsura pe care o dase soţia mea. La urmă, Grecoaicele se încălziră aşa încât puteau să joace ca Englesele. Totul era vesel, totul în deplină înţelegere. A fost un supeu, şi apoi s’a început iarăşi balul, care a ţinut pănă la miezul nopţii“.

Alt călător, alte însemnări

O dată cu lecturarea fiecărei pagini a volumui „Femeile în viaţa neamului nostru: chipuri, datini, fapte, mărturii“, o nouă imagine se naşte din peniţa unui călător francez, Salaberry, care trece prin Craiova în vremea ocupaţiei austriece de la sfârşitul veacului al XVIII. Găseşte aici femei „îmbrăcate turceşte“, cu păr scurt, nepudrat ca în Apus, înfăşurat într’o „bucată de stofă neagră sau roşie, cu ghirlande de flori sau numai buchete“, iar uneori cu diamante prinse în această pieptănătură. „Văzu rochii largi, picioare desculţe strânse turceşte, pe când papucii mărunţi aşteaptă jos înnaintea divanului; mâinile ţin mătănii de mărgean sau de chihlimbar“. Şi i se pare că toate aceste „grecoaice şic aveau ceva melancolic, pornind din căutătura pierdută, care şede aşa de bine ochii lor negri, îndulciţi de lungi pleoape“.
Timpul trece şi aduce cu el noutăţile vremii. „Începeau să vie, pe la 1800, fete de boieri munteni, în rochii de «tulpan» şi în «gevrele», împodobite cu şaluri «chişmerii», din care se făceau daruri şi vre-unei maice catolice, vre-unei «mater» care se îngrijia în deosebi de progresele şcolăriţei. Mariţa se prefăcea repede în Mimi, urmând însă şi mai departe a face mutre, a pârâ şi a minţi, a se murdări şi strica hainele, a da cu picioarele şi coatele, a batjocuri, a ţipa ca la Tigance şi chiar a se tăvăli pe jos. Călugăriţele-i puneau corset, căci avea astfel, după părerea lor, un pântece enorm, o învăţau franţuzeşte şi nemţeşte şi îi dădeau lecţii de clavir şi jocuri, pe care trebuia să le metahirisească imediat.
Trimeţând galbeni şi şaluri, tata, de-acasă cerea ca «broasca» lui să, fie, «otcârmuită» bine, aşa încât «să părăsească orice nărav firesc», acesta fiind şi scopul pentru care o înstreinase’, ca să se poată «îndăstula dă bucurie, auzind că o laudă lumea dă procopsită şi împodobită cu toate cele bune lucruri»“. În plus, „nemţeasca“ nu e de „atâta ananghi“, „ungureasca nu face trebuinţă“, dar „fără franţuzeşte şi fără clavir nu se poate «politefsi» cum se cade o fată de boier după moda nouă“.
Tot de „moda nouă“ ţinea şi achiziţionarea unor produse de la o casă de negoţ, marea Casa ardeleană a lui Hagi Constantin Pop din Sibiu, însurat cu o fată de boier din Oltenia, care trimitea încă din anii 1770 celor bogaţi şi de neam bun fel de fel de lucruri noi, din întrebuinţarea cărora se vădeşte europenizarea treptată a ţărilor române.

Elementele „modei nouă“

Apar şi mănuşile femeieşti, albe, albastre, pe care mamele jupâneselor din acea vreme nu le văzuseră decât pe mâinile vreunei călătoare străine sau pe ale soţiilor de consuli sau de funcţionari ai consulatelor. Şi coafura suferă modificări. „În coafura meşteşugită a capului s’au dus vechile mărămi pentru neveste. Sunt înfipte părăchi de pene de felurite forme. Femeile se apără de ploaie şi chiar de soare cu cort nemţesc sau umbrelă, de şi nu merg încă pe jos decât la coborârea din trăsură. Evantaliul apare supt numele, curând părăsit, de apărătoare“, notează Nicolae Iorga în lucrarea „Femeile în viaţa neamului nostru: chipuri, datini, fapte, mărturii“.
Apa de obraz, „lavanta“ împodobesc toaleta doamnelor. Se comandă, de asemenea, peruci, „una, două, până la 50 de dramuri, în două mâni, având părul lung cu lung şi scurt cu scurt, după probe, ţesut ca orbota, şi se atrage atenţia să nu fie prea mare: că, fiind atâta păr, se face capul cât o baniţă, şi este o batjocură prea mare…. Rochiile sânt de croazele cu flori mărunte, şi vărgate mărunţel…. Pantofii sânt ceruţi de toată lumea şi se caută să fie pe picior. Ştrimfii nemţeşti înlocuiesc călţunii lucraţi trainic de casă“, se mai notează în volumul mai sus-amintit.
Lumea nouă se instala încet, aducând acelaşi parfum îmbietor al unor vremi ce trăiesc astăzi în pagini de volum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS