17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDe ce-l urmăreşte DNA pe primarul din Calafat

De ce-l urmăreşte DNA pe primarul din Calafat

\n

Primarul din Calafat, Mircea Guţă, este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită, fiind acuzat de procurori că a făcut mai multe achiziţii prin care a prejudiciat bugetul local. GdS a intrat în posesia unor facturi în valoare de 145.000 de euro emise de trei firme din Drăgăneşti-Olt, pentru furnizarea unor materiale. Printre produsele livrate putem găsi şuruburi la preţul de 0,5 lei/bucata, cloramină la 93 lei/kg, furtun PSI la 82 lei/m, pelerine de ploaie la 300 lei/bucata sau pubele de gunoi facturate pe componente, care ajung la 1.630 euro/bucata. Numai o roată de pubelă valora în facturi circa 500 de lei.

Procurorii DNA au dispus pe 11 februarie 2014 începerea urmăririi penale faţă de primarul oraşului Calafat, Mircea Guţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită. În dosarul nr. 48/P/2011, aflat la DNA – Serviciul Teritorial Craiova, „se efectuează cercetări cu privire la achiziţionarea mai multor bunuri fără respectarea prevederilor legale, având drept consecinţă prejudicierea bugetului CL Calafat“. În acelaşi dosar, s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de Constantin Coman, Ştefan Coman, Robert Rădulescu şi Marinel Rădulescu, pentru complicitate. Numele celor implicaţi în dosar sunt legate de două societăţi comerciale de la care Primăria Calafat a făcut mai multe achiziţii în perioada 2008 – 2011.

500 de lei, preţul unei balamale

În perioada 17 – 25 octombrie 2010, Agmeb Materiale SRL din Drăgăneşti – Olt (societate patronată şi administrată de Constantin Coman) a emis către Primăria Calafat trei facturi în valoare totală de 214.000 de lei (48.000 de euro), pentru achiziţia mai multor materiale. Preţurile acestora par suspect de mari. Spre exemplu, primăria ar fi achiziţionat 500 kg de clor B pentru dezinfectat la preţul de 75 lei/kg, fără TVA, dar şi 250 kg de praf clor pentru dezinfecţie la preţul de 73 lei/kg, exclusiv TVA. De asemenea, s-au mai emis facturi pentru 200 kg sârmă din alamă (180 lei/kg) şi 250 de metri liniari pentru incendiu (85 lei/m), preţurile fiind fără TVA. Unele dintre cele mai interesante achiziţii se referă la europubelele pentru gunoi, care au fost facturate pe bucăţi. Ca exemplu, containerele zincate (zece bucăţi) au fost facturate la preţul de 2.200 lei/bucată, iar capacele, la 2.222 de lei. În fine, roţile (40 de bucăţi) au ajuns şi ele să coste peste 480 lei/bucata, iar balamalele au ajuns la preţul de 500 lei/bucata. Rezumând, un container de gunoi complet, care are în componenţă containerul din zinc, capacul, patru roţi şi două balamale ajunge la 7.340 de lei (1.630 de euro).

Măşti de gaze cu filtre neincluse în preţ

În perioada 25 – 27 mai 2011, societatea Metal Bronz Alfa din Drăgăneşti-Olt (patronată de Marin Gh. Rădulescu şi administrată de Iulică M. Rădulescu) a emis către primărie cinci facturi în valoare totală de circa 188.000 de lei (42.000 de euro), pentru mai multe bunuri. Spre exemplu, stingătoarele (50 de bucăţi) au fost facturate la preţul de 380 lei/bucata, fără TVA. Măştile de gaze (52 de bucăţi) sunt facturate la preţul de 350 lei/bucata (fără TVA), în timp ce filtrele sunt facturate separat, la 410 lei/bucata (fără TVA). Pe piaţă, banalul furtun PSI poate ajunge la 10 lei/m, iar racordurile, la preţuri de 12-20 lei/bucata. Firma a facturat către primărie furtun PSI (520 m) la preţul de 82 lei/m fără TVA şi racorduri (20) la preţul de 120 lei/bucata (exclusiv TVA).

23.000 de şuruburi pentru primărie

SC Bricomat SRL (radiată la sfârşitul anului 2013) este altă societate din Drăgăneşti-Olt care a emis facturi interesante către Primăria Calafat. În perioada 8 – 16 decembrie 2008, către instituţie au fost emise trei facturi în valoare totală de aproape 40.000 de euro, prin care se cerea decontarea mai multor produse. Printre acestea, pelerine de ploaie (48 de bucăţi) la preţul de 300 lei/bucata, extinctoare PSI (35 de bucăţi) la preţul de 833 lei/bucata sau scaune din plastic (140 de bucăţi) la preţul de 90 lei/bucata. Tot aici ar fi de menţionat facturarea a 23.000 de şuruburi autofiletante la preţul de 0,5 lei/bucata sau platbandă (230 kg) la preţul de 32 lei/kg. Aceeaşi societate a emis către primărie altă factură, în 2011, în valoare de 70.000 de lei (15.000 de euro), pentru achiziţia de plexiglas şi cloramină (250 kg), la preţul de 93 lei/kg. Până la închiderea ediţiei, primarul Mircea Guţă nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere privind această afacere.

Afaceri cu bulibaşa din Drăgăneşti-Olt

Numele lui Constantin Coman, zis Dacul, bulibaşa romilor din Drăgăneşti-Olt şi al lui Iulică Rădulescu, administratorii firmelor Agmeb Materiale SRL, respectiv SC Metal Bronz Alfa SRL, doi dintre partenerii de afaceri ai Primăriei Calafat, apar pe coperta a două dosare penale, cel cu numărul 5200/104/2013, judecat la Tribunalul Olt, şi cel cu numărul 27966/215/2013, care se află pe rolul Judecătoriei Craiova. Constantin Coman, zis Dacul, a fost trimis în judecată alături de Paulică Neagoe, primarul comunei doljene Ţuglui, într-un dosar de infracţiuni de corupţie.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2008-2012, Paulică Neagoe, care a câştigat un nou mandat de primar al comunei în 2012, a achiziţionat direct diverse produse şi a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată. Este vorba de pichete PSI, coşuri de gunoi, tobogane şi balansoare pentru mai multe locuri de joacă, unele construite în… câmp, dar şi bănci ori indicatoare rutiere. În urma anchetei s-a constatat că preţurile bunurilor achiziţionate de primar au depăşit cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 de lei. După ce au comparat bunurile cumpărate de Primăria Ţuglui cu preţurile pieţei, anchetatorii au stabilit că bunurile ar fi costat numai 390.800 de lei, prejudiciul adus bugetului comunei fiind de aproximativ 425.000 de lei, bani care au intrat în buzunarele unor romi din Drăgăneşti-Olt şi Potcoava, judeţul Olt.
Mai exact, bunurile au fost cumpărate de Primăria Ţuglui de la COMAT PRESCON SRL şi TOTAL TEHNO COMPANY SRL, ambele din Potcoava, Olt, administrate de Iulian Mihai, TOTAL VAS MULER SRL Potcoava, administrată de Zaga Radu, PEHART INSTAL SRL Drăgăneşti-Olt, administrată de Constantin Coman, zis Dacul, dar şi SC MIHLUC & RADU FAMILY SRL Băileşti, administrată de Luciana Mihai, fiica lui Iulian Mihai.
În acest dosar, primarul Neagoe a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, iar Iulian Mihai, Luciana Mihai, Coman şi Radu pentru complicitate la comiterea acestei infracţiuni.

Judecat pentru evaziune fiscală

Alt partener de afaceri al Primăriei Calafat, Iulică Rădulescu, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, care ar fi fost comisă prin firma SC Metal Bronz Alfa SRL, care a vândut la Calafat stingătoare, măşti de gaze, pichete PSI sau hidranţi.
Rădulescu a fost trimis în judecată în decembrie, anul trecut, iar în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Olt, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt s-a constituit parte civilă. SC Metal Bronz Alfa SRL este partea responsabilă civil în acest dosar. Următorul termen a fost stabilit de instanţă pentru 1 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS