10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa doar şapte ani luptă cu boala oaselor de sticlă

La doar şapte ani luptă cu boala oaselor de sticlă

Natalia Andreea Ciotârlă este o fetiţă de doar şapte ani din judeţul Mehedinţi, care de la vârsta de doi ani se confruntă cu o maladie rară, ce o condamnă la o viaţă lipsită de bucuriile copilăriei. Fetiţa suferă de boala oaselor de sticlă, maladie care nu îi permite să se bucure de copilărie la fel ca orice copil de vârsta ei. Natalia trăieşte împreună cu părinţii şi surioara ei, de patru ani, în localitatea Voloiac, într-o casă modestă. Zilnic, mama o duce la şcoală pe braţe pentru a nu rămâne în urmă cu lecţiile, iar fetiţa are rezultate bune la învăţătură.
„De la vârsta de doi ani, se confruntă cu această boală, pentru că atunci a suferit prima fractură şi nu ne-am dat seama până nu am ajuns cu ea la Bucureşti. Acolo, domnul doctor ne-a pus diagnosticul de boala oaselor de sticlă. A fost operată de mai multe ori, la piciorul stâng i-a pus o tijă pentru a nu mai face aşa de des fracturi. Este greu pentru că nu poate să se joace. Trebuie să fiu atentă mereu să nu facă o mişcare bruscă, o duc la şcoală pe braţe, stau după ea“, povesteşte Mirela Ciotârlă, mama fetiţei.
Acum, de mai bine de trei luni, Natalia nu poate să se mişte pentru că medicul a decis să îi pună şi piciorul drept în ghips pentru a o proteja, iar în curând va avea nevoie de încă o tijă şi la celălalt picior. Părinţii însă nu dispun de suma de 4.000 de euro pentru achiziţionarea tijei, pentru că asigurarea medicală nu acoperă astfel de intervenţii. De curând, tatăl a rămas şomer, iar mama este casnică.
„Avem nevoie de 4.000 de euro pentru ca domnul doctor să poată să îi pună o tijă şi la celălalt picior pentru a nu mai face la fel de multe fracturi, dar, deocamdată, nu ne permitem pentru că eu nu lucrez, iar soţul este şomer“, a mai spus mama fetiţei.
Din păcate, intervenţiile chirurgicale nu sunt suportate de Casa de Sănătate. „Fetiţa este în evidenţele noastre cu această maladie rară, dar noi nu putem decât să îi acordăm îngrijirile medicale care ţin de dispensar“, a declarat Mihaela Bolocan, medic la dispensarul din comuna Voloiac. Natalia îşi doreşte foarte mult să nu mai stea în pat şi să se joace împreună cu prietenii ei. Cei care o pot ajuta pot dona sume de bani în contul RO91CECEC001946292251911.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS