11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPercheziţii în Gorj şi Olt la suspecţi de evaziune fiscală

Percheziţii în Gorj şi Olt la suspecţi de evaziune fiscală

Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj şi cei din Olt au participat astăzi la 134 de percheziţii domiciliare, efectuate în toată ţara, în cadrul unei acţiuni privind destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat in executarea de activităţi de evaziune fiscală şi spălare a banilor. Percheziţiile au fost coordonate de DIICOT – Biroul Teritorial Ialomiţa şi au avut loc în Bucureşti, Galaţi, Ploieşti, Braşov, Constanţa, Suceava, Timişoara, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea, Gorj, Satu-Mare, Olt şi Sibiu.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), „există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2010 – 2011, suspecţii au acţionat în mod coordonat prin executarea unor activităţi specifice evaziunii fiscale, concretizate în evidenţierea, în actele contabile ale mai multor societăţi comerciale a unor cheltuieli fictive, scopul urmărit fiind diminuarea bazei de impozitare şi a TVA de plată”. Potrivit procurorilor, activitatea descrisă a fost dublată de transferuri succesive ale sumelor de bani despre care suspecţii au pretins că reprezintă contravaloarea operaţiunilor nereale astfel evidenţiate, în scopul ascunderii originii lor ilicite. „În circuitul fraudulos astfel conceput erau implicate societăţi comerciale cu comportament specific entităţilor economice de tip ‘fantomă’, deţinute şi coordonate de membrii grupului”, se arată în comunicatul DIICOT. Sumele de bani vehiculate în conturile societăţilor utilizate pentru a crea o aparenţă de veridicitate relaţiilor comerciale declarate erau în final fie retrase în numerar, fie virate în conturile membrilor grupului infracţional. Valoarea prejudiciului estimat depăşeşte suma de 2,5 milioane euro.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Ialomiţa urmează să fie duse pentru audieri 42 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS