17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalInstructor auto, trimis în judecată

Instructor auto, trimis în judecată

Gheorghe Frăţilescu, vărul adjunctului şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Ion Frăţilescu, a fost trimis în judecată într-un nou dosar. Instructor auto şi administrator al unei şcoli de şoferi din Târgu Jiu, Gheorghe Frăţilescu va fi judecat de magistraţii gorjeni pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Alături de Frăţilescu, unul dintre membrii grupării care se ocupa de eliberarea frauduloasă de permise auto în Gorj, va mai fi judecat şi Constantin Tabacu.
În alt dosar, Gheorghe Frăţilescu a fost condamnat de Tribunalul Gorj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Procesul se află acum pe rolul Curţii de Apel Craiova, după ce procurorii au contestat sentinţa pronunţată la instanţa din Gorj. Frăţilescu a fost condamnat la închisoare cu suspendare, alături de Petre Bogdan şi Georgiana Stroe, după ce au primit în intervalul iulie-noiembrie 2013, între 150 şi 200 de euro, de la investigatori sub acoperire sau de la alte persoane interesate, lăsând să se creadă că au influenţă asupra unor poliţişti examinatori de la Serviciul Permise Auto Gorj. În acest fel, candidaţilor li se oferea o variantă mai uşoară de obţinere a permisului auto, însă contra cost. Şi ruda lui
Gheorghe Frăţilescu, respectiv Ion Frăţilescu, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, este cercetat la rândul său pentru luare de mită de Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS