Acasă Local „Colivia cu iluzii“, un spectacol desprins din viaţă

„Colivia cu iluzii“, un spectacol desprins din viaţă

Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ cu sprijinul Primăriei Slatina a conceput o serie de spectacole adresate tinerilor de la colegiile și liceele din județul Olt, pentru ca ei şi cei apropiaţi lor să afle despre pericolele care îi pândesc într-o lume în care drogurile distrug vieți și destine. „Colivia cu iluzii“ este o reprezentaţie care se aliniază acestui scop. Este o piesă de factură dramatică, desprinsă din realitatea perioadei pe care o traversăm, al cărei autor, Cornel Udrea, este, poate, cel mai jucat dramaturg român contemporan. Pe lângă actori slătineni (Andreea Cazacu, Valeru Ciurea, Tony Dincă, Milică Marian Costea, Paul Bălășcan, Lucian Țârcomnicu), din distribuţie fac parte şi doi actori profesioniști, Ștefan Cepoi (de la Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova) și Flavia Cazacu (București). Regia poartă semnătura actorului Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, Eugen Titu.
„Colivia cu iluzii“ este strigătul de ajutor al unei mame care își vede copilul văduvit de speranța viitorului. Este drama unor tineri ai unei societăți malefice, care uită să zâmbească, uită să își trăiască viața.
„Este o reprezentaţie cu o temă foarte prezentă în viaţa tinerilor: consumul de substanţe. Textul lui Cornel Udrea pune foarte bine întrebări, provoacă, până la limite mai puţin plăcute. Eugen Titu, regizorul spectacolului, a reuşit să construiască în aşa fel încât nimic nu e didactic, nimic nu «ceartă» sau nu «arată cu degetul» ci pune oglinzi şi invită fiecare spectator să se raporteze la cele de pe scenă, simplu, direct, într-un exerciţiu de sinceritate. Asta am simţit lucrând şi în timpul repetiţiilor. Era foarte personal tot ce se întâmplă. Răul acesta al drogurilor este atât de prezent, atât de vecin cu fiecare dintre noi, cu familiile noastre, încât nu mai avem luxul de a întoace capul şi de a vorbi despre asta ca despre ceva care îi priveşte pe alţii. Reacţiile spectatorilor, în sală, pe reţelele de socializare, sunt bune, în sensul că sunt acolo: interesaţi, stârniţi, aplaudând, şi revenind să vadă iar spectacolul“, a precizat actorul Naţionalului craiovean, Ştefan Cepoi.
Spectacolul se va juca în colegii şi licee slătinene, urmând ca din primăvară el să fie adus pe scenele consacrate.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version