10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDirectoarea a demisionat după scandalul de la şcoala din Calafat

Directoarea a demisionat după scandalul de la şcoala din Calafat

În urma scandalului declanşat de o învăţătoare detaşată pe un post vacant la Şcoala „Gheorghe Brăescu“, dar pe care nu a fost încadrată, directoarea Maria Bălan a demisionat. Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj emisă în urmă cu cinci luni pentru încadrarea cadrului didactic pe post nu a fost pusă în aplicare nici după acest pas.

Învăţătoarea Ina Pătru din Calafat trece printr-o situaţie fără precedent. A ocupat prin detaşare un post vacant la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Brăescu“ din Calafat, dar, la începutul acestui an, a fost sunată de managerul unităţii de învăţământ să nu se mai prezinte la şcoală. În acest context, a descoperit că, în realitate, şi-a desfăşurat activitatea pe un post rezervat şi nu pe postul de drept scos la concurs, care apare şi pe aplicaţia Ministerului Educaţiei Naţionale şi pentru care are decizie emisă de Inspectoratul Şcolar. „Este un abuz ceea ce se întâmplă“, a spus învăţătoarea.
A semnalat cazul la ISJ Dolj în luna ianuarie, dar a primit un răspuns favorabil pe o adresă scrisă abia pe 7 februarie. Nota telefonică a fost trimisă de inspectorat şi la şcoală, dar nu s-a luat nici o măsură. Singura schimbare este că, între timp, managerul unităţii de învăţământ Maria Bălan şi-a depus demisia.
„Cererea de demisie a fost înregistrată la inspectorat, dar doamna director a intrat în perioada de preaviz. Cât priveşte punerea în aplicare a deciziei de încadrare pe post, acest lucru trebuie făcut de manager, chiar dacă şi-a dat demisia“, a precizat inspectorul şcolar general Georgică Bercea.

I-a făcut plângere penală

Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj nu a fost pusă în aplicare nici până azi. Aşa se face că învăţătoarea este ţinută în continuare dincolo de gardul unităţii de învăţământ.
„Nu am primit nici o informare să mă prezint la post nici de la unitatea de învăţământ, nici de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. De altfel, de la ISJ Dolj nu am primit nici un răspuns cu privire la o sesizarea făcută pe 13 ianuarie, când, la solicitarea inspectorului general Bercea, am semnalat faptul că cadrul didactic care îmi ocupă locul a beneficiat mai mult de un an de concedii fără plată, ceea ce este ilegal“, a mai spus învăţătoarea Ina Pătru.
Cât priveşte conducerea unităţii de învăţământ, cadrul didactic a precizat că a depus o plângere penală pe numele directoarei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat. „I-am făcut directoarei plângere penală pentru abuz în serviciu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat şi am fost chemată să dau declaraţii“, a susţinut cadrul didactic.
Ina Pătru a precizat că nu va ceda până nu i se va face dreptate. De altfel, învăţătoarea a spus că va sesiza din nou Ministerul Educaţiei pentru că nu s-a luat nici o măsură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS