Acasă Local Dolj Dolj: Sărbătoare la Mănăstirea Jitianu

Dolj: Sărbătoare la Mănăstirea Jitianu

\n

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a oficiat ieri, în prima duminică din perioada premergătoare Postului Mare, slujba Sfintei Liturghii la altarul unuia dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Oltenia, Mănăstirea Jitianu din localitatea doljeană Branişte. Cu acest prilej, tânărul teolog Grigore Gaftonie a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Orăşani din Protoieria Craiova Sud.

Mănăstirea Jitianu este situată la numai câţiva kilometri de oraşul Craiova, pe şoseaua  Podari – Calafat, aşezământul având peste şase secole de istorie şi tradiţie ortodoxă. A fost menţionat documentar la începutul secolului al XVI-lea drept ctitorie a boierilor Craioveşti, însă, conform tradiţiei, istoria sa este mai veche, fiind prima biserică ctitorită de Mircea cel Bătrân în amintirea oştenilor căzuţi în luptele cu turcii de la Rovine. Edificiul actual al Mănăstirii Jitianu, cu hramul „Sfântul Dimitrie”, s-a construit în perioada 1654 – 1658, de către domniţa Bălaşa, soţia lui Constantin Basarab. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit chiliile în anul 1701, iar în 1787 a fost adăugată o clopotniţă, pentru a servi drept turn de apărare. Biserica a fost renovată în perioada 1925 – 1932, iar o altă consolidare s-a efectuat după cutremurul din martie 1977. În prezent funcţionează ca mânăstire de călugări cu un număr de opt vieţuitori.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version