21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: 12 şoferi au rămas fără permis în weekend

Dolj: 12 şoferi au rămas fără permis în weekend

Doisprezece şoferi care circulau pe drumurile din Dolj au rămas fără permisul de conducere în urma unei acţiuni organizată la sfârşitul acestei săptămâni de lucrători din cadrul Serviciului Rutier – BDNE  împreună cu lucrătorii Biroului Rutier Craiova, informează IPJ Dolj într-un comunicat. S-a acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea  străzii precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză.

În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat 166 abateri de natură contravenţională aplicând amenzi în valoare de peste 19.000 lei. Dintre acestea 11 au fost aplicate conducătorilor auto care nu şi-au îndeplinit obligaţia de a acorda prioritate pietonilor iar alte 8 conducătorilor care călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie încălcând limita legală de viteză.

Poliţiştii au mai reţinut 12 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au retras 1 certificat de înmatriculare.

Spre exemplu, Daniel T., de 36 ani, din Craiova, a condus un autoturism pe Calea Bucureşti şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 340 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS