Acasă Local Dolj Omul de afaceri Genică Boerică, urmărit naţional

Omul de afaceri Genică Boerică, urmărit naţional

Omul de afaceri craiovean Genică Boerică nu a fost găsit până la această oră de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ). Magistraţii Curţii supreme l-au condamnat definitiv la zece ani şi trei luni de închisoare pe Genică Boerică într-un dosar privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro, acesta fiind căutat pentru a fi dus în arest. Pentru că nu a fost găsit, Boerică a fost dat în consemn la frontieră şi este urmărit naţional în baza mandatului de executare a pedepsei de emis ieri de Tribunalul Bucureşti, instanţa de fond care a judecat acest dosar.

Ceilalţi trei inculpaţi în acest dosar, Florentin Şargarodschi, Elena Popa – contabila lui Boerică şi Vasile Stănescu – soţul cântăreţei Niculina Stoican au ajuns deja în arest, primii doi la IPJ Dolj şi ultimul la IPJ Gorj.


Editor: Oana Olaru

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version