21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAndreea Niţu a fost scoasă de medici din comă

Andreea Niţu a fost scoasă de medici din comă

Starea de sănătate a Andreei Niţu, fata de 17 ani rănită grav în urma accidentului de circulaţie produs pe 8 ianuarie de Silviu Lung, este în ameliorare, potrivit medicilor care o au în grijă. Fata, care a suferit, printre altele, şi un traumatism cranio-cerebral acut sever, a fost internată în Clinica de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova şi menţinută în comă indusă, pentru a i se aplica tratamentul specific şi a nu risca apariţia unor leziuni cerebrale. Examenul tomograf făcut vineri a scos în evidenţă faptul că edemul cerebral (o creştere în volum a creierului cauzată de acumularea anormală de lichid în ţesutul intracranian) şi hematomul subdural (o acumulare de sânge în craniu) prezentate de Andreea erau în regres vizibil şi că nu existau alte contuzii cerebrale, dr. Alexandru Cameniţă, medic primar în cadrul Secţiei de neurochirurgie a SJU, menţionând că, dacă lucrurile vor evolua la fel, tânăra ar putea scăpa de operaţie.
Medicul craiovean a dispus duminică scoatere din comă indusă a fetei, iar reacţiile acesteia au fost pozitive. Conform dr. Alexandru Cameniţă, Andreea Niţu este dezorientată, prezintă stare de somnolenţă, dar este conştientă şi răspunde la întrebări. „A fost vizitată de familie, a vorbit cu aceştia, ceea ce este foarte bine. Este puţin dezorientată, e normal după ceea ce a păţit, dar important este că nu prezintă sechele neurologice şi că reacţionează bine la tratament. Nu i-am mai făcut şi astăzi (ieri – n.r.) un examen tomograf, pentru că am considerat că nu mai este cazul momentan, având în vedere că starea sa de sănătate evoluează în bine. O vom reinvestiga peste câteva zile, până atunci va rămâne sub atentă supraveghere medicală“, a spus, pentru GdS, dr. Alexandru Cameniţă. Medicul a mai precizat că tânăra va fi menţinută în această săptămână tot la Terapie Intensivă, urmând să fie mutată pe Secţia de neurochirurgie dacă evoluţia sa va fi favorabilă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS