11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUnii locatari trag mai rar apa la toaletă

Unii locatari trag mai rar apa la toaletă

Proprietarii nu au voie să dea la asociaţie consum zero la apă. Regulamentul adoptat de primărie îi obligă să consume 50 l/zi de persoană, numai că de teama facturilor unii craioveni au ajuns să tragă mai rar apa la toaletă.

Craiovenii din cadrul multor asociaţii de proprietari ignoră directiva din Regulamentul pentru asociaţii, adoptat prin HCL nr. 363/2013, care interzice raportarea de consum zero la apă, impunând o cotă minimă de 50 de litri de apă/zi de persoană. Unii locatari nu înţeleg că este normal şi igienic să foloseşti măcar 1 mc de apă rece într-o lună şi 0,5 mc de apă caldă de persoană necesare atât igienei personale, cât şi pentru pregătirea hranei. Aceştia aduc în continuare citirea apometrelor cu zero consum apă rece sau apă caldă, deşi locuiesc în apartament. În momentul în care administratorii se grăbesc să aplice prevederile regulamentului, adică să le treacă un consum minim de apă, proprietarii sar ca arşi. „Avem probleme cu unii dintre ei, pentru că nu înţeleg că noi nu facem altceva decât să aplicăm acest regulament pe care l-a adoptat primăria. Aici scrie negru pe alb: dacă consumul de apă (rece+caldă) este sub cantitatea zilnică/locuitor stabilită de Ministerul Sănătăţii pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei individuale şi preparării hranei de 50 l/zi de persoană, conform art. 22, alin. 2 din Ordinul Ministerul Sănătăţii nr. 536/2007 se va lua în calcul respectiva cantitate de apă. La calculul lunar al întreţinerii, se va considera consumul a 1 mc de apă rece plus 0,5 mc de apă caldă de persoană. În plus, nu poţi să spui că o lună întreagă nu foloseşti apa fie că este la bucătărie, fie că este la baie. Sunt însă şi proprietari care se strâng de la orice, de exemplu merg toţi membrii dintr-o familie, pe rând, la toaletă şi trag apa la final ca să nu consume. Sunt fel şi fel de oameni, unii opresc apa după ce fac baie şi o ţin o săptămână ca să pună la WC“, a spus administratorul Asociaţiei nr. 101 Calea Bucureşti, Daniela Stancu.

Baie cu apă din calorifer

Problema cu apa este mult mai „gravă“ la alte asociaţii. Ca să dea cât mai puţini bani, proprietarii sunt în stare să folosească orice tertip pentru a rămâne cu zero consum la apă. Acest lucru poate părea hilar, dar este confirmat de unii dintre reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. „Oamenii vin la asociaţie şi dau consum zero. Spun că ei nu consumă, dar fac alte măgării. Încălzesc apă pe aragaz pentru că apa este la pauşal, plătim toţi la grămadă. În acest fel apar cu consum de apă caldă zero. La baie au altă metodă, nu folosesc apă caldă şi iau apă din calorifer. Noi ne-am dus să verificăm apometrele şi nu vă spun ce mizerii am găsit! Locatari care trag apa la toaletă doar o dată pe săptămână… Vă imaginaţi ce miros şi ce focar de infecţie este acolo?! Sau fac toţi din casă baie în aceeaşi apă şi o lasă acolo, şi o folosesc la toaletă toată săptămâna. Aşa fac economie şi vin şi dau consum zero pe apometre. Nu se poate aşa ceva!“, a povestit Tudor Călina, preşedintele Asociaţiei nr. 3 Nicolae Titulescu.

Se poate şi consum zero

Proprietarii pot da consum zero la apă doar într-o singură situaţie. „Dacă la un moment dat au dat citirea greşit se face regularizare. Dacă o citire este mai mică decât cea anterioară, proprietarul trebuie trecut cu zero consum la apă până la regularizare“, a spus Alina Mora, reprezentanta unei firme de administrare asociaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS