16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalele, controlate la curăţenie

Spitalele, controlate la curăţenie

Toate spitalele publice vor fi controlate de Inspecţia Sanitară, începând cu 1 martie, la capitolul curăţenie, context în care ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le solicită preşedinţilor de consilii judeţene să sprijine acţiunea dispusă de la nivel central.
Controalele vor dura până la 31 mai, urmând ca rezultatele să fie făcute publice la sfârşitul lunii iunie, precizează Ministerul Sănătăţii (MS).
„Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie, în primul rând, de respect pentru pacienţi. (…) Ministrul sănătăţii consideră că, indiferent de situaţie, în sistemul sanitar românesc, în prezent nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect faţă de profesioniştii din sistem, dar şi faţă de pacienţi“, se mai arată în comunicat. Potrivit MS, scrisoarea către preşedinţii de consilii judeţene vine „ca urmare a numeroaselor exemple apărute în mass-media, referitoare la condiţiile igienico-sanitare precare din unele unităţi sanitare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS