15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO studentă din Craiova a cucerit lumea

O studentă din Craiova a cucerit lumea

\n

Cei mai buni zece studenţi români care învaţă la universităţi de prestigiu din diverse colţuri ale lumii au fost premiaţi sâmbătă pentru excelenţă academică. Sunt zece poveşti ale unor tineri de elită care încearcă să răspundă la întrebarea ce ne oferă România, dar şi ce putem noi să oferim ţării noastre. Printre ei se numără o tânără din Craiova, absolventă a Colegiului Naţional „Carol I“, în prezent masterand la Universitatea  Cambridge.

De cinci ani, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) premiază şi recunoaşte excelenţa academică analizând CV-urile şi activitatea tuturor tinerilor care pleacă să studieze în străinătate. Evenimentul premierii a ajuns o adevărată gală, care anul acesta a adunat 1.000 de invitați – personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenţi şi absolvenţi români și membri LSRS din peste 50 de ţări, care au umplut Sala „Alexandru Ioan Cuza“ de la Palatul Parlamentului. „Putem spune cu mândrie că Liga s-a impus prin rezultate incontestabile. Continuăm să credem, cu tărie, că România de mâine depinde de generația tânără de astăzi. Ei sunt deja o forță și un mecanism pentru schimbare pozitivă în România“, a afirmat Dan Nechita, noul președinte al Ligii Studenților Români din Străinătate. În acest an s-au dat zece premii pentru excelenţă.

Studentul anului 2013  

Marele premiu al galei a fost cel pentru Studentul Anului 2013, obţinut de Sonia Coman din Constanţa, o personalitate complexă. Este artist plastic, poet şi dramaturg şi a avut deja numeroase expoziţii personale şi de grup, precum cele din cadrul Golden Leaves Gallery, Loeb Drama Center, Dervent Museum, şi multe altele. A publicat în reviste de specialitate pe plan internaţional, iar una dintre piesele ei de teatru a fost pusă în scenă în Statele Unite şi în Slovenia. Poeziile ei de tip haiku, tanka şi renku au primit importante distincţii atât în Japonia, cât şi în alte ţări.  Momentan îşi derulează activitatea la Universitatea Columbia. „Ca student, asistent universitar și cercetător la Universitatea Columbia, specializarea mea în artă franceză și cunoștințele mele de limbă și cultură japoneză îmi permit să contribui la crearea și dezvoltarea unui nou subdomeniu în disciplina istoriei artelor, la intersecția dintre arta occidentală și cea est-asiatică“, a spus Sonia. Tânăra nu a fost prezentă la premiere pentru că, în prezent, organizează o expoziţie la New York. A transmis însă un mesaj de mulţumire pentru acest premiu. „Mulţumesc distinsului juriu pentru această onoare extraordinară, care mă încurajează în proiectele mele ulterioare. Mulţumesc părinţilor mei, care m-au încurajat mereu“, a transmis tânăra. Sonia Coman a făcut studii de licenţă la Harward, iar acum îşi face doctoratul la Universitatea Columbia, din SUA.

Studentul Anului
în Europa este
din Craiova

Premiul Studentul Anului în Europa a revenit tinerei Diana Danciu, din Craiova, absolventă a Colegiului Naţional „Carol I“. În prezent, este masterand în domeniul bio-științelor la Universitatea Cambridge, fiind interesată de modelarea matematică și computațională a sistemelor biologice. În 2013 a lucrat la un proiect de cercetare la Institutul de Bioinformatică Cambridge, făcând parte din grupul de Genomică Statistică. Descoperirile ei vor avea un impact major în medicină și farmaceutică. „Aspirațiile de cercetare se datorează nu doar orientării mele naturale către aceste domenii, dar și dorinței de a ajuta oamenii, fiind conștientă că descoperirile pe aceste direcții vor avea un impact important atât în medicină, cât și în farmaceutică“, a spus Diana. Şi-a dorit încă din perioada liceului să studieze la Cambridge. A obţinut numeroase premii la olimpiadele şcolare de matematică şi a refuzat o bursă în Franţa pentru că a vrut să studieze în Marea Britanie.
Premiul pentru Studentul Anului la studii postuniversitare i-a revenit lui Mircea Cimpoi, din Târgu Mureş, doctorand în inginerie la Universitatea Oxford, în cadrul Visual Geometry Group, unde lucrează la clasificarea şi descrierea textelor în limbaj natural. A acumulat experienţă ca programator la Centrul Microsoft din Serbia, fiind recompensat cu premiul Microsoft Gold Star Award și două premii Microsoft Patent Award, pentru contribuţia sa la recunoaşterea textului tipărit pe dispozitive mobile. El este de părere că tehnologia este foartă importantă în rezolvarea problemelor actuale. „Dincolo de pasiune, consider tehnologia un factor-cheie în rezolvarea problemelor actuale. Rezultatele obținute, dincolo de promovarea imaginii României, mă obligă să nu fiu numai un exemplu, ci să mă implic activ în formarea și sprijinirea altor exemple“, a spus Mircea Cimpoi.

Excelenţă şi în America de Nord

Premiul pentru Studentul Anului în America de Nord pentru studii universitare a fost obţinut de Victor Ilieşu, din Bucureşti. Studiază fizica la Universitatea Princeton, unde se concentrează pe cosmologie și lucrează în cercetare teoretică, analizând modele pentru condițiile primordiale din universul nostru. În 2010 a obținut locul I la Concursul de Aeronautică Fundamentală NASA, medalia de aur la Olimpiada Internațională de Fizică 2011 din Thailanda, precum și alte numeroase premii și distincții naționale și internaționale. „Liga Studenţilor Români din Străintate este, probabil, printre puţinele organizaţii care răspund la întrebarea «Cu ce mă ajută pe mine România să reuşesc în viaţă?» şi probabil singura organizaţie care răspunde la întrebarea «Cu ce putem noi ajuta România?». M-am întrebat şi eu care este rolul meu şi mi-am asumat un scop, acela de a ajuta la construirea primului institut de studii avansate din România, similar celui din Princeton, sub aripa căruia să conlucreze toate ştiinţele teoretice“, susţine Victor. Studentul Anului în America de Nord este şi Ioana Literat, din Timişoara. A plecat din țară la 17 ani, ca reprezentantă a României la United World College, din Canada, apoi a primit o altă bursă de studii la Middlebury College, în Statele Unite, unde a absolvit cu „summa cum laudae“ în domeniul filmului și mass-media. Aici a obținut Premiul „David Goldman“ pentru excelență academică. În prezent este doctorand în anul IV la University of Sounthern California, unde studiază modele pedagogice participative și forme de colaborare artistică on-line.

Performanţă pe alte continente

La categoria Studentul Anului pe alte continente a fost premiat Marius Wamsiedel din Buzău, care a studiat la instituţii academice prestigioase pe trei continente. Căutând să îmbine excelența academică cu implicarea socială, a realizat cercetări inovatoare despre incluziunea minorității rrome și reproducerea intergenerațională a inegalității etnice. De curând, a obținut premiul pentru cea mai bună lucrare la Conferința internațională „Practici și structuri informale în Europa de Est și Asia Centrală“ la Fribourg, în Elveția. În prezent, își desăvârșește pregătirea printr-un doctorat în sociologie la University of Hong Kong. „Studiile în străinătate nu te fac mai deştept. Îţi oferă oportunităţi pe care nu le găseşti în ţară şi, dacă ştii să le foloseşti în ţară, te pun într-o poziţie privilegiată la început de carieră“, susţine Marius.

Exclenţă prin bursele Erasmus la Cluj

La categoria Studentul Român Erasmus al anului au fost nominalizate două studente de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca: Ana Maria Buţa, care a beneficiat, în anul universitar precedent, de o bursă Erasmus în Franța, la Institut Régional du Travail Social Poitou Charentes Poitiers, şi Maria Vîjdea, care a aplicat pentru o bursă Eramus în Turcia, ea fiind cunoscută pentru filmele documentare pe care le-a realizat. La categoria Premiu special în arte a fost nominalizată Sânziana Mircea, din Bucureşti, pianistă care a concertat atât ca solistă, cât și în formații pe scenele din România, SUA, Japonia, Austria. A fost cea mai tânără persoană inclusă în lista muzicienilor români difuzați de către BBC Radio 3 și radiourile naționale din UE, cu ocazia Zilei Naționale a României. A absolvit Liceul de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti. A studiat pianul la cea mai mare universitate de muzică din Europa – prestigioasa Şcoală de Muzică și Dans din Köln, unde a fost singurul student care în anul II a obținut media maximă la toate examenele. În prezent, se află la Guildhall School of Music din Londra, ca studentă Erasmus.
Cel de-al zecelea premiu a fost Studentul Anului în România, acordat Sorinei Lupu, studentă în anul III la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Tânăra este îndrăgostită de tehnologiile spațiale. A participat, la vârsta de 15 ani, la un concurs organizat la US Space & Rocket Center, din statul Alabama, SUA, de unde s-a întors cu două premii. A obținut mai multe premii la NASA, precum și la alte proiecte internaționale, iar, de curând, a reprezentat România la Congresul Internațional de Astronautică, unde a câștigat un premiu important.

Două premii speciale

În cadrul galei au fost acordate şi câteva premii speciale. Unul a revenit sergentului major Daniel Porumb, care, în 2007, şi-a pierdut ambele picioare în timpul unei misiuni de patrulare în Irak. Acesta a primit distincția LSRS „Eroism, devotament și demnitate“ pentru curajul remarcabil și eroismul de care a dat dovadă de-a lungul activității sale și pentru lecția de demnitate pe care o oferă studenților și absolvenților români de pretutindeni. De asemenea, un premiu special a fost acordat tânărului Ionuț Budișteanu, şi anume Distincția LSRS pentru Merite Academice Deosebite. Ionuț a conceput și creat un sistem pentru maşini autonome, pentru care a câștigat, în 2013, Marele Premiu la Intel International Science and Engineering Fair, cel mai mare concurs preuniversitar de știință și inginerie din lume. Până în prezent, Ionuţ a participat la peste 130 de concursuri naţionale şi 18 concursuri internaţionale, din 11 ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS