10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Accident soldat cu doi răniţi, în localitatea Negreni

Olt: Accident soldat cu doi răniţi, în localitatea Negreni

Trei persoane au ajuns la spital în această seară, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier pe raza localităţii Negreni din judeţul Olt, informează Gazeta Nouă. Un autoturism marca Lancia, care circula dinspre Craiova către Bucureşti, a intrat în coliziune cu un Land Rover care venea din sens opus. Potrivit primelor informaţii, autoturismul Lancia era condus de un bărbat de 57 de ani, cetăţean italian, care a suferit politraumatisme. El a rămas încarcerat în autoturismul avariat, fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. O femeie de 37 de ani din Craiova a fost şi ea rănită, ambele victime fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. În maşină cu cei doi se mai afla şi o fată de 16 ani, care nu a necesitat îngrijiri medicale. În celălalt autoturism implicat în accident se aflau trei persoane, care nu au fost rănite. Cu toate acestea, o femeie de 32 ani din Craiova, pasageră în Land Rover, a fost transportată la Spital după ce a suferit un atac panică.

Circulaţia în zonă a fost oprită timp de aproape 50 de minute, traficul fiind ulterior reluat pe o singură bandă, alternativ. Poliţiştii olteni au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS