5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA scos crucea din râul Gilort pentru a şasea oară

A scos crucea din râul Gilort pentru a şasea oară

Localnicii comunei gorjene Bengeşti-Ciocadia au participat ieri la tradiţia salvării crucii Bobotezei din apele râului ce traversează localitatea. Obiceiul se păstrează de dinainte de 1990. Tinerii din sat încearcă să scoată din apa rece a râului Gilort crucea din lemn aruncată de preotul satului. În ciuda frigului de afară şi a faptului că intră în apă cu puţine haine pe ei, flăcăii din comună nu au ezitat niciodată să participe la sărbătoare. În ultimii ani, grupul de tineri care se strâng pe malul apei şi îşi încearcă norocul în apă este cam acelaşi. Ca şi în ultimii cinci ani, şi anul acesta cel care a reuşit să recupereze din apă crucea din lemn a fost Marian Ciungu, de 28 de ani, din Bengeşti-Ciocadia. Tânărul a scos din nou crucea Bobotezei din apele reci ale râului Gilort. Spre deosebire de anul trecut însă, temperatura de câteva grade Celsius înregistrată în localitate l-a ajutat pe bărbat să treacă fără probleme peste testul intrării în apa rece.

La sărbătoare au participat 200 de localnici

La sărbătoarea Bobotezei au participat aproape 200 de localnici din Bengeşti-Ciocadia. Oamenii s-au strâns de dimineaţă pe malul apei, imediat după terminarea slujbei preotului din localitate. Părintele a sfinţit apa Gilortului pentru ca animalele care vor bea din ea să nu fie bolnave. De asemenea, printre săteni s-a perpetuat credinţa că râul nu va seca pe timpul verii dacă va fi sfinţit. Şi cel care intră în apă şi aduce la mal crucea preotului va fi ocolit de boli tot timpul anului. De altfel, Marian Ciungu a declarat că de când intră iarna în apa rece a râului nu s-a mai îmbolnăvit şi că a avut noroc şi spor în activităţile de peste an. Cel care a scos crucea din apă a primit din partea preotului o sumă de bani. Marian Ciungu a declarat că va folosi banii pentru a cumpăra alimente şi cadouri pentru familia sa, la fel ca şi în ceilalţi ani, când a participat la sărbătoarea Bobotezei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS