Acasă Local Dolj Jaf de un milion de lei la Galicea Mare

Jaf de un milion de lei la Galicea Mare

Un bărbat de 65 de ani, din comuna doljeană Galicea Mare, a fost jefuit, marţi dimineaţa, de mai multe persoane care au intrat peste el în casă şi care nu au fost prinse până în acest moment.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, bărbatul de 65 de ani a sesizat că, marţi dimineaţa, la ora 03.50, în timp ce se afla acasă cu soţia sa, mai multe persoane au intrat în casă şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-au luat toţii bani. Victima jafului a precizat în faţa oamenilor legii că hoţii au fugit cu aproximativ un milion de lei în lei şi euro. 

Din cauza şocului, doljeanul nu a putut preciza exact numărul atacatorilor şi nici dacă erau sau nu mascaţi. În acest moment, poliţiştii doljeni fac cercetări pentru identificarea atacatorilor.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version