10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalConcertul de Anul Nou al filarmonicii

Concertul de Anul Nou al filarmonicii

Filarmonica „Oltenia“ întâmpină publicul craiovean, la început de an, cu tradiţionalul concert extraordinar de Anul Nou. Acesta va avea loc pe scena filarmonicii în zilele de 8 şi 9 ianuarie, începând cu ora 19.00.
Concertul dublu va fi susţinut de orchestra simfonică a instituţiei de cultură, avându-l ca dirijor pe Radu Popa, iar solişti vor fi Gabriel Croitoru (vioară) şi Cosmin Bălean (foto) (duduk – instrument muzical armenesc de suflat). Din program vor face parte lucrări de Johann Strauss – fiul şi Johann Strauss – tatăl, James Last, Leroy Anderson, Aram Haciaturian, dar şi tangouri sau cântece tradiţionale româneşti sau irlandeze. Pentru acest concert, preţul unui bilet este de 20 de lei (15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari).
Reamintim melomanilor că îşi pot cumpăra tichete de intrare pentru cele două concerte de la agenţia de bilete a Filarmonicii „Oltenia“, care este deschisă luni, 30 decembrie, între orele10.00 – 14.00 şi 16.00 – 20.00. Ulterior, ea va fi închisă până pe 6 ianuarie, când se va deschide conform aceluiaşi program.
Primul concert de Anul Nou de la Craiova, în înţelesul de azi, a avut loc pe 29 şi a fost repetat pe 30 decembrie 1984. Atunci, dirijor era maestrul Teodor Costin, iar prezentarea concertului a fost făcută de actorul Valeriu Dogaru.
Anca Ungurenuş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS