14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Șofer arestat preventiv în ziua de Crăciun

Dolj: Șofer arestat preventiv în ziua de Crăciun

Ion Negrilă, de 24 de ani, din comuna Rojiște, șoferul care a provocat un accident în urma căruia un tânăr de 18 ani a murit și alte patru persoane au fost rănite, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02.00, pe DN 55, în satul Bădoși. Negrilă, care conducea un autoturism Alfa Romeo, din cauza vitezei excesive în condiții de ceață și carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei de mers, a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp din beton. În urma impactului violent, un pasager din mașină, Florin Stănculescu, de 18 ani, din Rojişte, a murit pe loc. Alți patru pasageri din mașina condusă de Negrilă – Cătălin Tobescu, de 19 ani, Daniel Sandu, de 22 de ani, Ionuț Nuță, de 20 de ani și Petrișor Tobescu, de 24 de ani, toți din comuna Bratovoieşti, au fost răniți. Tobescu a fost rănit grav și tranportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar ceilalți trei tineri au suferit leziuni mai ușoare.

După producerea accidentului, Negrilă a ieșit din mașină și a fugit, fiind prins marți, în jurul orei 14.00, în comuna Bratovoiești. După ce a fost audiat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar miercuri a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Instanța a emis pe numele lui Ion Negrilă un mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile, însă tânărul de 24 de ani a formulat recurs împotriva hotarârii luate de judecătorii craioveni. Recursul se va judeca la Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS