21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAnul 2013, încheiat cu bine la Unirea

Anul 2013, încheiat cu bine la Unirea

Primăria şi Consiliul Local din comuna doljeană Unirea au oferit, în aceste zile, cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, cadouri preşcolarilor şi elevilor din localitate. „Am stabilit prin hotărâre de consiliu local să le facem cadouri. Am dat tuturor copiilor, la grădiniţă şi la şcoală, ca în fiecare an. Le-am dus câte ceva şi persoanelor cu handicap, dar şi familiilor cu probleme, care au nevoie“, a spus primarul din Unirea, Marin Bădoiu.
La final de an, comuna Unirea bifează reabilitarea, atât cât se poate, a drumurilor, dar şi începerea construcţiei unei noi grădiniţe, care va fi inaugurată în vară. „Am pus piatră pe drumuri şi mai punem în continuare, cu diferenţa de bani pe care o mai avem pe final de an. Mai lucrăm şi la o grădiniţă. Va fi într-o fostă şcoală pe care o reabilităm, deja i-am făcut acoperişul, o aranjăm şi o punem la punct ca de 1 iunie să fie gata“, a conchis primarul.
După Crăciun şi Revelion, localnicii din Unirea vor urma un obicei care se respectă de ani buni în comună. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, între zilele de Bobotează şi Sfântul Ion, ei vor aprinde focurile şi vor păzi fântânile din sat, pentru ca apa să le fie ferită, pentru tot restul anului, de spurcăciune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS