http://www.youtube.com/watch?v=13ksshRv4rw
Într-o parte a comunei se ascunde sub dealuri un sat uitat de lume, Bâzdâna, unde o mână de localnici ce sunt trecuţi de 70 de ani îşi duc traiul amărât în pustietate. În partea opusă, la peste 20 de kilometri distanţă, răsare un sat în plină exapansiune (Sălcuţa), comparat cu Pipera din zona Capitalei, pentru că vilele au apărut precum ciupercile după ploaie, după ce drumul odinioară prăfuit şi plin de hârtoape a fost asfaltat. O picătură de civilizaţie… într-o mare de sărăcie.
La nici 20 de kilometri de Craiova, viaţa locuitorilor comunei Calopăr se împarte între sărăcie, izolare şi lipsa infrastructurii, pe de o parte, şi în avantajele asfaltului, unde au apărut case opulente cu băi şi tot confortul, pe de altă parte.
Pe o suprafaţă imensă, comuna se întinde semeaţă, compusă din cinci sate: Calopăr, Belcin, Panaghia, Sălcuţa şi Bâzdâna. De la un sat şi până la cel mai îndepărtat colţ al altui sat, distanţa de 24 de kilometri îi face pe localnici să spună: „Până ajungi de la Belcin la Sălcuţa mănânci o pâine pe drum“.
Bâzdâna, satul uitat de lume
Din satul Calopăr o iei pe drumul ce duce la Belcin, iar undeva în stânga, pe un drum de pământ ce se întinde printre lanurile de grâu şi rapiţă, ajungi la o pădure parcă desprinsă din poveste. Pe ploaie sau pe zăpadă, cine nu are maşină 4×4 sau tractor ar fi imprudent să se hazardeze pe o astfel de cărăruie. Pe drumul forestier ce şerpuieşte să tot mai mergi vreo doi kilometri, când dintr-o dată, casele vechi, pe jumătate dărăpănate, apar în cale, cu acoperişurile pline de muşchi. Gardurile porţilor parcă se sprijină în beţe imaginare şi stau să se prăbuşească. Locul pare părăsit de mult timp… Mai la vale se vede un firicel de fum şiroind către cer, singurul semn ce arată că zona e locuită. Nici ţipenie de om pe drumul îngust şi prăfuit. În cele din urmă, după o curbă, zărim doi oameni care încearcă să urce un porc într-o Dacie veche. Peisajul trist şi lugubru este spart de câţiva bătrâni care ies la poartă cu când văd maşina venind pe uliţă. O bătrână trage de lanţul de la fântâna veche şi pune în jgheab o ciutură cu apă pentru calul său pe care îl ţine strâns de căpăstru. Figura pătrunzătoare a femeii care îşi adapă calul seamănă leit cu scena din romanul Baltagul, în care Vitoria Lipan îi dădea apă bătrânului Bator. E linişte! Doar vântul rece se aude şuierând printre crengile pomilor de o seamă cu istoria.
Satul nu are decât o cale de acces, acel drum prin pădure, greu accesibil pe vreme rea. În rest, nu există intrare sau ieşire din Bâzdâna. Se spune că pe vremuri sătenii treceau cu bărcile peste Jiu – care curge la nici 20 de metri de casele dărăpănate şi vechi. Media de vârstă a localnicilor este de 70 de ani. Care este viaţa dumneavoastră în comună?, îl întreb pe nea Ion Mitrică, un bătrân cu faţa zâmbitoare, care ne întâmpină cu mare drag. „E greu aicea, că avem un singur drum pe care se circulă doar cu maşini, când ne vin copiii şi, în rest, cu căruţele. Suntem izolaţi rău de tot aici! Iarna mai vine cineva o dată pe săptămână şi ne aprovizionează cu ulei, cu ceapă, cu ce mai avem nevoie, mai vine şi cu pâine, că mai sunt şi femei bătrâne care nu mai pot să-şi facă pâine în casă“, se plânge bătrânul. S-a născut în Bâzdâna şi nu a mai plecat de acolo niciodată. Vrea să ne arate casa părintească, pe care acum au cumpărat-o nişte orăşeni, care îşi doresc să trăiască pe timpul verii în colţul de lume ferit de poluare şi de zgomotul urban. Pe drumul cu nămol, bâtrânul îmi spune că femeia care adăpa calul este soţia lui de 73 de ani şi că de trei zile se plângea că o doare măseaua, rugându-l să o ducă la Spitalul din Segarcea. „Pe vremea asta să te duc la spital? Cu ce să te duc, măi femeie?“, i-ar fi răspuns bătrânul. Mi s-a făcut milă de bătrână, dar soţul ei a refuzat galant să o ducem noi la spital, pentru că bătrâna „are rău de maşină“. Singurul mijloc de transport pe care îl deţin şi cu care bătrânii din Bâzdâna pot ieşi în lume este căruţa trasă de cal. „E vai de noi! Amăreală mare cu sănătatea! Doctora când vine, când nu vine la Calopăr“. Nu este doctor în sat şi nici popă. „Noi, care avem 50 de ani, ne mai ducem în comună, dar bătrânii nu au cu ce să plece“, spune Sabina Ciuculescu, singura persoană mai tânără, care trăieşte în satul Bâzdâna.
Lipsa infrastructurii, a căilor de acces face ca puţini oameni să se mai instaleze în Bâzdâna: o singură casă cumpărată în 50 de ani. „Iarna, când e zăpada mare, nici salvarea nu trece pe aici. N-avem nici camioane care să treacă pe aici iarna. Stăm aci, iar medicamente ne luăm mai din timp pentru iarnă“, a povestit Gheorghiţa Mitrică, o bătrână de 73 de ani.
Pe vremuri, în satul acum aproape părăsit se făcea grădinărit. Acum, mai trăiesc în jur de 20-25 de familii, iar media de vârstă este de 70 de ani, ne spune primarul. Casele cu etaj arată bunăstarea de odinioară a localnicilor. O vilă ceva mai întreţinută este ridicată din 1953, alta destul de dărăpănată datează tot din anii ‘60 şi arată bogăţia celor de odinioară.
Sălcuţa, un fel de zonă Pipera a Doljului
Parcurgem distanţa înapoi, urcăm panta către pădure, lăsăm în urmă casele părăsite, gardurile căzute şi pustietatea satului Bâzdâna şi traversăm comuna Calopăr, către Sălcuţa. Primăria a asfaltat drumul de la Calopăr, ce trece prin Panaghia şi ajunge la Sălcuţa. Asfaltul ţine până la gara din Sălcuţa, iar odată cu modernizarea arterei de circulaţie, expansiunea zonei s-a cunoscut. Zeci de vile au apărut precum ciupercile după ploaie şi altele încă se construiesc, pentru că au ieşire la un drum asfaltat. Zona este numită „Pipera Doljului“, făcând o comparaţie cu zona din apropierea Bucureştiului, aflată în plină expansiune imobiliară. „Trecem de la sărăcia din Bâzdâna la Pipera de Dolj. Aici s-au construit foarte multe case în ultimii ani. Uitaţi-vă şi dumneavoastră! Este Pipera de Dolj. Oamenii au plecat la muncă în Italia, şi-au luat împrumuturi de la băncile de acolo şi şi-au ridicat aici case frumoase, cu băi în interior. E mândria lor că vatra strămoşească nu se vinde. Sunt în Sălcuţa peste 50 de case noi, făcute de tineri“, a precizat primarul. În zonă nu există curent electric, dar primarul spune că abia s-au tras stâlpii în acea zonă din Sălcuţa şi va fi introdusă energia electrică în curând. Un localnic spune că el, în România, s-a împrumutat cu dobândă de 14% pe an, pe când socrul lui care lucrează în Italia a luat credit de acolo cu 2% dobândă, pe persoană fizică.
Întreruperile de curent electric afectează sătenii
Pe uliţele din Bâzdâna, o femeie trecută de 50 de ani îl abordează pe primarul comunei: „Dom’ primar, iar ni s-a luat curentu’ pe uliţă de vreo două zile. E beznă rău noaptea, dom’ primar!“, spune femeia care nu se sfieşte să spună un „Sărut-mâna!“ tare şi răspicat, când primarul sună insistent la CEZ să le spună de defecţiune. Ion Mitrică ne povesteşte cât de rău este să stea noaptea în beznă, din cauza întreruperilor de tensiune la iluminatul public: „Uneori mai merge, alteori nu mai merge lumina pe stâlp. Mai vin hoţii, mai fură… S-au furat şi cazane pe aici“, a spus bătrânul de 71 de ani.
Primarul din Calopăr, Marin Catalina, recunoaşte că se mai întrerupe iluminatul public şi nu doar în Bâzdâna. „Da, avem în comuna Calopăr o situaţie în care curentul se întrerupe foarte des. Instalaţiile vechi se defectează repede. Se rup firele la fiecare adiere de vânt. CEZ are o singură maşină la câteva comune şi ajunge să repare o defecţiune după trei zile. Noi când sunăm la CEZ ni se spune apăsaţi tasta 1, apăsaţi tasta 2, dacă aveţi colectiv, apăsaţi tasta 5, iar la final ni se cere CUI-ul (codul unic de identificare specific firmelor – n.r.). Locuitorii stau la lumânare. Curentul şi-l plătesc oamenii la timp, dar dacă ei întârzie cu achitarea facturilor trei zile sunt debranşaţi“, a spus primarul Marian Catalina. La CEZ nu ne-a răspuns nimeni care să lămurească situaţia întreruperilor dese de energie de la Calopăr.
Copiii, în prag de sărbătoare
La Grădiniţa din satul Calopăr, micuţii se pregăteau pentru venirea Moşului. Zglobii, copiii au interpretat cântecele specifice Sărbătorilor de iarnă, iar clasa lor şi holul de la intrare erau frumos împodobite de Crăciun. Un brad lumina într-un colţ al încăperii, iar micuţii aşteptau să vină Moş Crăciun. La clasa de alături, cei de la grupa pregătitoare colorau ghetuţe şi stăteau cuminţi să nu cumva să facă vreo năzbâtie înainte de Sărbători.
Directoarea Şcolii Gimnaziale din Calopăr, Constantina Ciurlin, a spus că, deşi la structura din Sălcuţa sunt 98% copii de etnie romă, nu sunt mari probleme cu frecvenţa. Unii sunt mânaţi la şcoală de laptele şi cornul pe care îl primesc elevii, alţii sunt împinşi de părinţi să frecventeze cursurile, pentru că altfel nu şi-ar mai primi părinţii ajutorul social.
Iarna pe uliţă
În miezul iernii, când viscolul spulberă zăpada, unele drumuri sunt greu de deszăpezit, iar localnicii din satele răzleţe rămân izolaţi. Situaţia se remediază repede, susţine edilul-şef al comunei. Pentru deszăpezire pe timpul iernii, administraţia locală a cumpărat un buldoexcavator, „pentru a elimina privaţii care ne deszăpezeau iarna pe bani mulţi“, spune Marin Catalina, adăugând că distanţa de la Belcin la Sălcuţa este de 24 de kilometri.
Satele sunt depărtate unul de altul şi din această cauză circulaţia pe timpul iernii este dificilă. În ziua în care noi am vizitat comuna, oamenii treceau grăbiţi dinspre Belcin spre Calopăr, zgribuliţi în căruţele trase de cai şi cu tot felul de coifuri pe cap, care să le protejeze faţa de vântul care sufla în rafale.
Elevii care fac naveta şase kilometri pe zi
Distanţe mari sunt şi între unităţile de învăţământ de pe teritoriul comunei. „Probleme deosebite avem cu distanţa de la Panaghia la Sălcuţa. Avem 50 de copii de clasele V-VIII, care trebuie să facă naveta zilnic, pe o distanţă de şase kilometri de la Panaghia (trei kilometri dus şi trei kilometri întors), unde există doar şcoală cu clasele I-IV. Aceşti copii sunt transportaţi cu maşini private şi cu un autobuz, care circulă pe ruta Craiova-Sălcuţa. La primul mandat al meu am făcut o cerere la Inspectorat pentru microbuz şi acum cred că suntem pe lista de priorităţi“, a mai declarat primarul.
La Şcoala din Sălcuţa, am întâlnit şi copii care făceau naveta. Ei ne-au spus că iarna este foarte greu să se deplaseze pe jos, atunci când nu pot circula autobuzele. Cu autobuzul, copiii ar parcurge distanţa de trei kilometri în zece minute.
Problemele comunei: şomaj de lungă durată şi lipsa utilităţilor
Comuna Calopăr are 3.800 de locuitori, dispuşi în cele cinci sate componente ale localităţii. Secretarul comunei, Adrian Prodileanu, a arătat că lipsa locurilor de muncă este cea mai importantă problemă a localităţii: „Sunt locuri de muncă puţine, la societăţile agricole. Sunt şi două firme cu investitori italieni, iar restul sunt societăţi agricole ale persoanelor de pe raza comunei. În rest, nu sunt locuri de muncă. Tinerii pleacă în străinătate“.
El a mai declarat că au venit investitori nemţi în comună, interesaţi să facă afaceri în Calopăr, dar lipsa utilităţilor i-a alungat. „Au cerut drumuri asfaltate, alimentare cu gaze, canalizare pe care am şi început-o, alimentare cu apă, care este realizată în proporţie de 60%. Noi sperăm să le facem într-un an-doi, dar totul depinde de fonduri şi de resurse“, a spus secretarul Primăriei din Calopăr.
Fondurile europene pentru care au aplicat primăriile au fost insuficiente faţă de cererea administraţiilor care au aplicat. Primăria Calopăr a depus un proiect pe Măsura 3.2.2 pentru asfaltarea unor drumuri, achiziţii de utilaje pentru situaţii de urgenţă, crearea unui afterschool, dar acel proiect, deşi a fost eligibil şi a obţinut punctaj mare, nu a fost finanţat, pentru că se terminaseră fondurile alocate acelei măsuri.
Deşi comuna se situează în apropierea Craiovei, localnicii nu beneficiază de apă curentă, de canalizare şi nici de gaze naturale. Circa 60% din drumurile comunei sunt asfaltate. Şi primarul invocă lipsa fondurilor pentru proiectele demarate în comună. „Ca să îţi vină investitorii, trebuie să le oferi utilităţi. Atâta vreme cât avem conducte de apă trase în toată comuna, dar nu ni se dau fonduri pentru a termina lucrările, este destul de dificil. Ar mai fi trebuit puţurile forate şi trase conductele la porţile oamenilor, dar dacă nu sunt bani…“.
În comună a început reabilitarea iluminatului public, cu corpuri de iluminat mai performante şi cu consum mai mic de energie, spune Adrian Prodileanu.
Culturile de rapiţă şi grâu, cu creşterea stopată forţat
Adrian Prodileanu a spus că, dacă pentru grâu gerul nu este periculos, pentru cultura de rapiţă ar putea fi probleme, pentru că aceasta a avut o dezvoltare prea mare înainte de îngheţ. „Cultura de rapiţă ar putea fi afectată de ger, deoarece a fost foarte mare umiditate în sol, iar aceasta s-a dezvoltat foarte mult. Iniţial, la căderea zăpezii, rapiţa trebuia să aibă şase frunze, dar a crescut la opt frunze. În general, majoritatea fermierilor care au înfiinţat culturi de rapiţă pe teritoriul comunei au tratat cultura, ca să-i stopeze creşterea. Să sperăm însă că va ninge şi vor fi protejate toate culturile“, a spus secretarul primăriei, care face şi el agricultură, cu ajutorul soţiei. Aproximativ 5.700 de hectare au fost cultivate în Calopăr, dintre care 80% reprezintă cultura de grâu, 10% rapiţă, iar restul porumb şi floarea-soarelui. Grâul care a crescut şi el destul de înalt a fost culcat, pe alocuri, de vânt şi de prima zăpadă căzută în această iarnă. Grâul care a fost mai mic s-a dezvoltat mai bine şi rezistă la ger destul de mult.
Fostul atelier de împletituri – o ruină
Cu primarul pe post de ghid am aflat că în comuna Calopăr a existat un atelier de împletituri, unde pe vremea comunistă lucrau circa 200 de femei. Ele împleteau fotolii, scaune, mese şi alte produse din răchită. Materia primă era adusă din comunele doljene de prin împrejurimi, iar produsele împletite de femeile din comună ajungeau chiar şi la export. În prezent, clădirile atelierului au rămas o ruină, iar activitatea de împletit este o meserie pe cale de dispariţie în localitate.
