10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Autoturism blindat cu ţigări de contrabandă

Mehedinţi: Autoturism blindat cu ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova au confiscat 1900 de pachete cu ţigări netimbrate găsite în portbagajul unui autoturism Ford al cărui şofer era cunoscut că se ocupă cu traficul ilicit de ţigări netimbrate. „În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit de ţigări netimbrate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova au oprit, ieri după amiaza, la un filtru organizat la ieşirea din localitatea Eşelniţa, pe conducătorul unui autoturism (Ford) despre care deţineau date că se ocupă cu traficul ilicit de ţigări netimbrate”, a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi. La controlul autoturismului aparţinând unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Turnu Severin, oamenii legii au descoperit în portbagaj, cantitatea de 1900 pachete de ţigări marca Marble, fără timbru fiscal, pentru care acesta nu avea documente de provenienţă. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fară a fi marcate sau marcate necorespunzător Cantitatea de ţigări şi autoturismul în valoare de peste 20000 de lei au fost indisponibilizate şi introduse în camera de corpuri delicte .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS