Acasă Local Concert „ColinDar” cu Paula Seling, pe 4 decembrie

Concert „ColinDar” cu Paula Seling, pe 4 decembrie

Paula Seling va participa, pentru cel de-al şaptelea an consecutiv, la concertul caritabil „ColinDar” organizat de Asociaţia „Vasiliada” în sprijinul tinerilor cu dizabilităţi din Craiova

Evenimentul se va desfăşura miercuri, 4 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi va fi prezentat de actorul Ovidiu Cuncea. Concertul de anul acesta va încheia seria de evenimente desfăşurate de-a lungul întregului an, care au marcat împlinirea a 12 ani de activitate social-filantropică a Asociaţiei „Vasiliada”, organizaţie neguvernamentală patronată de Mitropolia Olteniei. Evenimentul îl va aduce pe scena Teatrului Naţional din Craiova, alături de îndrăgita solistă Paula Seling, pe cunoscutul interpret de muzică folk Ducu Bertzi. În deschiderea concertului va avea loc un scurt recital de colinde susţinut de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova. Ca în fiecare an, unele dintre colindele interpretate de Paula Seling vor fi transpuse în limbaj mimico-gestual de Corul „Anghelos”, format din elevi cu deficienţe de auz şi vorbire de la Şcoala Specială „Sfântul Vasile” din Craiova. Fondurile obţinute în urma acestui eveniment vor fi orientate către Programul de sprijin pentru tinerii cu dizabilităţi, implementat de Asociaţia Vasiliada.

Exit mobile version