Mehedinţi: Bătrână decedată într-un incendiu izbucnit în propria locuinţă

Autori


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Drobeta” al judeţului Mehedinţi a fost anunţat în cursul nopţii trecute, la ora 1:13, prin serviciul unic de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu la o casă de locuit din oraşul Vânju Mare. Imediat, la faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare, care au intervenit, cu două autospeciale cu apă şi spumă, pentru stingerea incendiului, care se manifesta atât în interiorul locuinţei, cât şi la acoperişul acesteia. Incendiul a cuprins o cameră şi un hol, pe o suprafaţă de circa 26 de metri pătraţi, mobilierul, diferite materiale textile şi aproximativ 15 metri pătraţi din acoperişul casei. Pompierii au reuşit să salveze celelalte trei încăperi ale casei de locuit, însă au găsit, în interiorul locuinţei, o bătrână, în vârstă de 84 ani, carbonizată. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs de burlanul de fum, amplasat sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere.



Comenteaza acum

Alte stiri

21 mai 2019

Mehedinţi: Cetăţean sârb, depistat la muncă ilegală

Polițiștii de imigrări din Mehedinți, în urma unei acțiuni întreprinse pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a străinilor, au depistat un bărbat, din Serbia, care desfășura activități lucrative fără aviz de angajare, pe raza ...

Sumarul ediției de marţi, 26 noiembrie 2013

Actualitate

» Pregătiri pentru deszăpezire la Târgu Jiu
» 180.000 de lei pentru sărbătorile de iarnă
» Se opreşte apa pe Calea Bucureşti
» Spital sau Penitenciar?
» Grevă şi nu prea în spitalele din Dolj
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Obligaţi să dea tribut firmelor de repartitoare
» „Cutia cu maimuţe“ trimite la o stare de nevroză colectivă
» Legitimaţii mai sigure pentru transportul în comun
» A fost validat un nou consilier local
» 178 de medici au fost în grevă
» Raportul de audit la Pandurii e gata
» Viorel Temelescu, la confruntări cu Edenred
» Cârciumaru susţine ancheta la Poliţia Locală
» Ciurel a semnat un acord pentru realizarea grupului energetic de la Rovinari
» Călinoiu şi Florescu au plecat în Italia
» Şofer înzăpezit pe Transalpina
» Comisia Europeană somează SUA să adopte noi reglementări pentru protejarea datelor cetăţenilor UE
» Atenţionare de călătorie în Thailanda
» Comisia a publicat raportul financiar pentru anul 2012

Local

» Mehedinți: Polițiști prinși în flagrant în timp ce primeau mită 3.500 de euro
» Craiova: Pieton rănit pe trecerea de pietoni
» Poftiţi la nămol, gunoaie şi bălţi!
» Un an de puşcărie pentru uciderea unui biciclist
» Aproape două milioane de apeluri, înregistrate de Asociația Telefonul Copilului în 12 ani de existență
» Curs de formare a tinerilor fotografi, la Casa de Cultură a Studenților Craiova

Gorj

» Audieri pe bandă rulantă în dosarul permiselor obţinute fraudulos

Sport

» Fotbal – Steaua – Schalke, scor 0-0, în Liga Campionilor
» Morariu: Nu a fost un an prost
» Handbalistele tricolore se pregătesc pentru turneul din Franţa
» Mumjiev a luat Cupa
» Cezara şi colegele sale, spadasinele de aur
» FCU Craiova a revenit pe „Ion Oblemenco“
» Campionatul Naţional de Juniori, seria 5
» Liga Campionilor
» Stângă şi compania, pe „Extensiv“
» Au zburdat la antrenament

Bani & Afaceri

» Bobby Păunescu investeşte, alături de China, în energie
» Comisia Europeană a aplicat României corecţii financiare de 139 de milioane de euro în 2012
» Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța
» Ministrul Fondurilor Europene a participat la reunirea informală a miniştrilor pe tema politicii de coeziune

Sanatate

» Primele 200.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite miercuri
» Masă rotundă cu tema”Minte sănătoasă în corp sănătos. Împreună pentru prevenirea obezităţii infantile”

Educatie

» Tensiuni la alegerile pentru preşedintele Senatului Universităţii
» BNR şi MEN, parteneriat în sfera educaţiei financiare
» BNR şi MEN, parteneriat în sfera educaţiei financiare
» Nouă medalii pentru olimpicii români angrenaţi în competiţiile regionale de informatică pentru juniori şi seniori

Magazin

» Horoscop
» Pacha Man, un nou single, “Când zâmbești”, inspirat din vremurile în care trăim

Top