10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCartea de imobil, obiect de muzeu

Cartea de imobil, obiect de muzeu

Cărţile de imobil au rămas la mâna asociaţiilor de proprietari sau a „şefului de scară“, căci, deși există un cadrul legal (Hotărâre nr. 839 din 28.06.2006), sarcina şi responsabilitatea completării acestora nu mai revine angajaţilor MAI.
În Craiova, respectiva carte de imobil se ţine şi se actualizează fie de asociaţia de proprietari, fie de o persoană desemnată de aceasta. Sau a fost dată uitării.
„Întocmirea şi actualizarea cărţilor de imobil nu mai cade în sarcina poliţiei. Acestea sunt făcute de responsabilii cărţilor de imobil, poliţia având numai obligativitatea de a verifica şi a contrasemna consemnările făcute în aceste cărţi de imobil. Înainte, într-adevăr, pe baza actului de identitate, persoanele care aveau domiciliul sau reşedinţa într-un imobil cu mai multe locuinţe erau trecute de un lucrător de poliţie în acest document. Acum, completarea cărţii de imobil revine asociaţiilor de proprietari, ele pot să ţină astfel evidenţa proprietarilor. Sau nu. Adică, rămâne la latitudinea acestora“, a declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Faptul a fost confirmat şi de reprezentanţii unora dintre asociaţiile de proprietari din Craiova. „În asociaţia noastră nu se ţine cartea de imobil. Era înainte, şeful de scară se ocupa. Acum nu mai există. Probabil că le-au dat-o proprietarilor sau a rămas la şeful de scară. Noi ţinem evidenţa datelor proprietarilor într-un alt registru, la asociaţia de proprietari“, a spus administratoarea Asociaţiei 20 Craioviţa Nouă, Constantina Dina.
În alte situaţii, cărţile de imobil zac abandonate la sediul asociaţiei de proprietari, fără să se mai facă în ele consemnări de ani buni. „Noi avem cărţile de imobil la asociaţie, dar nu s-au mai făcut schimbări în ele. Nu mai este ca înainte, când venea sectoristul şi trecea în ele fiecare locatar, cu date după cărţile de identitate“, a explicat preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 19 Brazda lui Novac, Gheorghe Irimescu.

Cărţile de imobil există

Alţi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari dau dovadă de mai mult zel şi încă ţin aceste cărţi de imobil. Datele trecute aici chiar sunt actualizate cu ajutorul poliţistului de proximitate. „Da, noi ţinem aceste cărţi de imobil. Se află la responsabilii din fiecare bloc. Sunt bune şi necesare, ca să ştim schimbarea persoanelor dintr-un bloc. Ţinem legătura şi cu poliţistul de proximitate“, a afirmat preşedintele Asociaţiei nr. 5 – 1 Mai, Victor Stamin.

Prevederi legale

Conform legii, cartea de imobil se întocmeşte şi se actualizează de către o persoană anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociaţia de proprietari. În cazul asociaţiei de proprietari, responsabilul cu cartea de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociaţiei. Acest responsabil are obligaţia să înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reşedinţa în imobilul respectiv şi să o prezinte, la cerere, politiştilor sau lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. Persoanele care îşi schimbă domiciliul sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil, la noua locuinţă, în termen de 15 zile de la mutare. Aşadar, completarea cărţilor de imobil este obligatorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS