Accident ieri-dimineaţă la intersecţia a două străzi din Drobeta Turnu Severin. Un taximetru în care se aflau şoferul şi o tânără, de 28 de ani, a fost lovit de un jeep care nu a respectat culoarea semaforului. Maşina de teren înmatriculată în Irlanda era condusă cu viteză pe străzile municipiului.
În urma impactului, taximetristul s-a lovit la cap, rămânând inconştient timp de mai multe minute, iar clienta sa a suferit mai multe lovituri în zona feţei. Şoferul jeep-ului s-a speriat foarte tare, având probleme cu inima.
Tânăra a fost transportată la spital de un echipaj SMURD, iar taximetristul a fost şi el dus la spital pentru efectuarea unui tomograf.
„Cu toate că impactul a fost destul de violent, după cum arată maşinile, victimele nu sunt în pericol. Şoferul taxiului a fost inconştient mai multe minute, primind o lovitură la cap, însă şi-a revenit, iar tânăra a suferit câteva excoriaţii în zona feţei. Ambii vor fi transportaţi la spital, iar şoferul va fi supus unui examen computer tomograf. Şoferul jeepului nu a avut nevoie de internare, doar i-a crescut tensiunea din cauza sperieturii“, a declarat Marin Iorga, medic SJA Mehedinţi.
Şoferul vinovat nu a vrut să meargă la spital şi spune că nu îşi mai aminteşte cum s-a izbit de taximetru.
„Nu ştiu cum s-a întâmplat, nu mi-am dat seama, taximetristul a apărut din scurt. Nu mai ştiu“, a încercat să se scuze şoferul vinovat.
Cel mai probabil, şoferul jeepului se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi va rămâne fără permis de conducere.