17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopilărie distrusă de dorul părinţilor sau din cauza sărăciei

Copilărie distrusă de dorul părinţilor sau din cauza sărăciei

http://www.youtube.com/watch?v=oQim7tOSERw

Ultimii ani au adus în prim-plan un fenomen îngrijorător în judeţul Dolj: drama copiilor care cresc departe de cei dragi. Scenariile sunt aceleaşi, doar personajele diferă: familii destrămate, copii care trăiesc cu durere şi dezvoltă probleme emoţionale, disperare, suferinţă, greul căzut pe umerii bunicilor după ce părinţii au ales calea străinătăţii şi au uitat să se mai întoarcă acasă… Vom prezenta în ediţiile viitoare ale GdS şi cazuri fericite, când cei dragi muncesc departe pentru copiii lor, vin acasă ori de câte ori este posibil, îi sună zilnic, le trimit bani pentru meditaţii, îi ajută pe cei mici să nu le simtă prea mult lipsa. De asemenea, mai există o categorie de micuţi care au o copilărie marcată de lipsuri: cei care trăiesc în sânul familiei, părinţii muncesc, însă veniturile sunt insuficiente, ducându-şi astfel traiul într-o sărăcie greu de imaginat.

În loc să le ofere educaţie, dragoste şi sprijin, părinţii fără posibilităţi materiale din Dolj îşi lasă copiii în grija bunicilor (în cazurile fericite – n.r.), a rudelor sau chiar a vecinilor şi pleacă. Mulţi dintre ei nici nu înştiinţează autorităţile despre intenţiile lor, aşa cum cere legea. Astfel se ajunge la situaţii în care copiii cresc fără educaţie, iar unii dintre ei ajung să aibă nevoie de consiliere psihologică pentru că pozele cu cei dragi nu le pot oferi mângâierea atât de dorită. Primesc un telefon din când în când, însă, din nefericire, mulţi dintre ei trăiesc doar din amintiri, sunt ani de când părinţii nu au mai reuşit sau nu au mai vrut să vină acasă.

„Îmi amintesc de mama, are părul negru, este înaltă…“

Îi îngrijeşte de aproape şase ani fără să se plângă o secundă. Este normal, sunt „sufletul“ ei, după cum mărturiseşte. A uitat de boală, de problemele de vedere, de bătrânul pe care îl are în grijă. Munceşte să nu le lipsească nimic, face coroane pentru înmormântări, încearcă pe cât posibil să acopere golul lăsat de cei doi părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Sufletul femeii este însă frânt. Dacă, atunci când erau în ţară, fiul ei şi nora se înţelegeau bine, erau uniţi indiferent de greutăţi, acum totul s-a destrămat. Fiecare are o nouă familie, alţi copii, tatăl s-a căsătorit cu bona, iar mama s-a măritat cu un italian cu bani. Micuţii rămaşi acasă nu ştiu nimic din povestea oamenilor mari, trăiesc cu speranţa că mami şi tati vor veni într-o zi… „Sunt obişnuită cu greutăţile şi durerea, de 20 de ani mă descurc singură, de când mi-a murit soţul. În afară de fiul plecat în Italia, mai am un băiat, care ne ajută cum poate. El trimite fetelor haine şi bani, să nu le lipsească nimic. Cu cărţile este mai greu, sunt scumpe, iar noi nu prea avem bani… Mă supăr de multe ori, plâng pe ascuns ca micuţii să nu vadă, după care supărarea îmi trece… Am zile în care sunt supărată pe fiul şi nora mea, însă dorul de ei este mult mai mare şi îi iert… Mă rog doar să fiu sănătoasă ca să pot creşte copiii mari! Fericirea cea mai mare o am când vin fetiţele de la şcoală şi mi se aruncă în braţe, îmi spun că mă iubesc şi că au primit un calificativ bun. Sunt tristă când aflu de situaţii când copiii ajung în grija statului din cauza unor părinţi nepăsători. Nepoţii mei nu o să sufere niciodată, cât voi putea le voi oferi tot ce au nevoie“, a povestit Ioana Constantin, de 57 de ani.
Corina are zece ani, Maria – 9 şi Edi – 7 ani. Sunt trei copii care trăiesc cu speranţa că sărbătorile de iarnă le vor petrece alături de cei care le-au dat viaţă. „Au plecat în Italia. Se împlinesc şase ani de când sunt departe. Au reuşit să vină acasă o singură dată, în urmă cu patru ani, de atunci însă le-a fost foarte greu şi nu au mai ajuns. Îmi amintesc de mama, are părul negru, este înaltă, are 38 de ani. Nu mi-e dor de ei, o am pe bunica“, a povestit Corina. Maria şi-a sărbătorit ziua de naştere pe 3 octombrie, iar acum aşteaptă Crăciunul, pe Moşul, pentru că părinţii au promis, la fel ca şi în anii trecuţi, că în această iarnă vor petrece sărbătorile împreună. Faptul că părinţii sunt plecaţi de atâţia ani departe este deja ceva normal pentru aceşti copii, care mărturisesc că şi unii colegi de clasă se află în aceeaşi situaţie.

Nu au lemne să-şi încălzească copiii

Alt cartier, altă poveste de viaţă. O casă dărăpănată, undeva în cartierul Rovine 2. Camere friguroase, podea de ciment, iar în loc de covoare câteva pături. Părinţii muncesc fiecare pe unde găsesc pentru a pune pe masă copiilor ceva de mâncare. Eugen are patru ani, Gabriela – 8, Teodora – 10, Mihai – 12, Andreea – 15. Fraţii mai mari au plecat deja de acasă, unii sunt în străinătate, încearcă să îşi găsească ceva de muncă, iar fata de numai 16 ani s-a mutat la iubitul ei, în ciuda faptului că părinţii doresc ca ea să-şi continue şcoala… Cât părinţii lucrează, copiii stau singuri, au grijă unul de celălalt. Au făcut eforturi deosebite pentru a cumpăra rechizite şi haine copiilor pentru acest început de an şcolar. Din puţinul lor, doresc ca micuţii să nu ducă lipsă de nimic. „Este foarte greu să ai în întreţinere atâţia copii, să îi îmbraci, să îi ţii în şcoală, să le dai de mâncare… Mai avem şi rate la bănci, pe care nu ne permitem să nu le plătim… Este greu, mai ales că a venit frigul, iar noi nu avem lemne pentru a încălzi copiii. Cel micuţ este extrem de bolnăvicios, răceşte foarte repede, are imunitatea scăzută, iar frigul din casă îl va afecta iar… Am vrea să cumpărăm lemne, însă sub 1.000 de lei nu găsim, bani pe care nu îi avem“, a povestit Maria Danciu, mama celor nouă copii.

„Salvaţi Copiii“ monitorizează aceste cazuri

Organizaţia „Salvaţi Copiii România“ a redeschis programul „Creştem Împreună“ destinat susținerii copiilor rămași singuri acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate. La nivel naţional, programul include anual 1.040 de copii şi este derulat în colaborare cu unităţi şcolare din: Craiova, Pitești, București, Reșița, Mangalia, Târgoviște, Petrila, Brașov, Piatra-Neamț, Suceava, Iași etc. Copiii beneficiază de sprijin pentru efectuarea temelor şi pregătire şcolară suplimentară, consiliere psihologică, activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber, asigurarea comunicării permanente cu părinţii plecaţi. În fiecare program sunt implicaţi un cadru didactic, un consilier şcolar/psiholog, un asistent social şi voluntari. Datele furnizate de Direcția pentru Protecţia Copilului la finalul primului trimestru al anului 2013 indică faptul că în România sunt 82.073 de copii ai căror părinţi muncesc în străinătate. Dintre aceştia, 23.312 copii au ambii părinţi plecaţi, ei fiind lăsaţi în grija rudelor sau, în unele cazuri, chiar în grija asistenţilor maternali. Cu toate acestea, numărul real al copiilor afectaţi este mult mai mare, luând în considerare că nu toţi părinţii declară că muncesc în străinătate. „Ruperea legăturii cu părinții îi face pe copii vulnerabili, fiind expuşi riscului de abandon școlar şi delincvență. Plecarea părinţilor la muncă în străinătate generează consecinţe negative asupra dezvoltării copiilor rămaşi acasă, atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional, social şi educaţional. Ţinând cont de nevoile copiilor rămaşi singuri acasă, în urma migraţiei economice a părinţilor, acordăm sprijin atât în activitatea şcolară, cât şi în viaţa lor socială şi emoţională, prin servicii educaţionale, de consiliere şi dezvoltarea de programe de timp liber. Am implicat în acest program 38 de copii, elevi ai Şcolii «Decebal» din Craiova, ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Părinţii care pleacă, indiferent în grija cui îi lasă, trebuie să înţeleagă că bunurile nu pot înlocui dragostea părintească. În majoritatea cazurilor, copiii dezvoltă comportament deviant, la vârsta prepubertăţii îşi caută propria identitate, iar sentimentul de nesiguranţă poate duce la suicid“, a menţionat Mihai Cârlogea, profesor pentru învăţământul primar şi psiholog voluntar la Şcoala „Decebal“, din Craiova.

Părinţii care pleacă fără să anunţe autorităţile sunt amendaţi 

Părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copiii minori acasă sunt obligaţi să desemneze o persoană majoră din familie, care să se ocupe de întreţinerea acestora pe toată perioada absenţei lor, se precizează într-un act normativ, care a intrat în vigoare la începutul acestei luni. Dacă aceştia nu vor face acest lucru, atunci vor fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.

În atenţia celor de la Protecţia Copiilor sunt peste 1.500 de copii

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj monitorizează 1.534 de copii din judeţul Dolj, dintre care cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt 601, cu un singur părinte plecat – 793, cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă peste hotare – 140.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS