http://www.youtube.com/watch?v=x5c5SGPVr-w
Am surprins viaţa comunei cu oameni harnici şi activi într-o zi de toamnă obişnuită. De la copii la bătrâni, de la muncitori şi până la edili, de la oameni simpli la cei cunoscuţi şi respectaţi, comunitatea din Cerăt îşi duce traiul aşa cum ştie mai bine.
Intrăm în Cerăt într-o zi de toamnă gri, în aerul tare al dimineţii, când ceaţa încă nu se ridicase. Din depărtare se văd turlele bisericii vechi, emblematice pentru judeţul Dolj. Deşi a început sezonul rece, doar pe ici pe colo se zăreşte fumul de la coşurile caselor, semn că localnicii, obişnuiţi cu vremea rea, aşteaptă să mai scadă temperaturile, pentru a face focul în sobe. Încet, încet, ceaţa se risipeşte, iar verdele-arămiu al toamnei se zăreşte pe uliţele satului, pe pomii de la porţile oamenilor şi pe iarba de pe marginea drumului. Câte un măr cu fructe coapte se vede peste gardul unor oameni gospodari, într-un gutui mare încercăm să zărim fructele prin frunzele dese… Atmosfera satului românesc începe să se anime. Căruţele trase de cai îi poartă pe oameni la muncă trecând în grabă pe uliţe, iar câte o bătrână trece zgribulită pe strada principală. Intrăm în primărie, unde edilul-şef de întâmpină încă de la uşa principală. Eram aşteptaţi în comună…
Investiţiile, în ton cu vieţile oamenilor
Ionuţ Octavian Barbu spune că este cel mai tânăr primar din Dolj. La cei 33 de ani ai săi, edilul-şef conduce destinele a peste 4.000 de suflete. „Comuna Cerăt este una dintre cele mai importante comune ale judeţului Dolj. Avem o populaţie de 4.226 de locuitori, la ultimul recensământ şi o comunitate importantă de romi, în jur de 1.400. Această comunitate nu creează probleme. Marea majoritate sunt plecaţi la muncă în străinătate, nu avem probleme cu furturile…“, a spus primarul Ionuţ Octavian Barbu. Problemele financiare sunt şi aici, ca şi în alte comune. „Anul acesta am avut şi noi probleme la fel ca toată ţara, dar am reuşit să schimbăm acoperişul Şcolii nr. 1. preşcolarii au început activitatea într-un sediu nou de grădiniţă. Ne propunem ca pe viitor să contruim o piaţă“, a mai afirmat primarul.
În curând, comuna ar putea avea apă curentă şi canalizare. „Facem parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltenia, iar pe viitor suntem prinşi pentru alimentare cu apă şi canalizare. Vrem să intrăm în programul ministerului pentru reabilitarea căminului cultural. De asemenea, ne-am înscris împreună cu localităţile vecine şi cu oraşul Segarcea într-un Grup de Acţiune Locală, numit GAL Segarcea, pentru a accesa fonduri europene. Ne dorim ca prin intermediul acestui GAL să reabilităm dispensarul din comună“, a mai spus edilul. Prin ADI Oltenia, în oraşul Segarcea deja au început lucrările de canalizare şi apă curentă, urmând ca localitatea Cerăt să intre în program în etapa următoare, 2014-2020. Staţia de epurare pentru Segarcea, Lipov şi Cerăt va fi construită pe teritoriul comunei Cerăt. Primarul speră ca în primăvara anului 2015 să înceapă lucrările şi în comuna pe care o conduce.
Satul cu tineri mulţi şi locuri de muncă puţine
Faţă de alte sate îmbătrânite, în Cerăt au ales să trăiască mulţi tineri. Probabil tinereţea acestora face localitatea animată, alertă, dinamică. Dar mulţi dintre cei care au rămas la ţară tânjesc după locuri de muncă. „Principala problemă cu care se confruntă locuitorii comunei este lipsa locurilor de muncă. Noi avem şi mulţi tineri în comună, spre deosebire de alte comune şi, repet, principala noastră problemă este lipsa locurilor de muncă. Tinerii îşi doresc să muncească. Am încercat să atragem investitori pe raza comunei, încercăm în continuare, pentru a crea locuri de muncă“, a mai declarat Ionuţ Octavian Barbu.
Principala ocupaţie a oamenilor este agricultura, dar mai sunt câţiva apicultori şi comercianţi. În rest, tinerii din comună fie unii sunt bugetari, iar alţii fac naveta până la Craiova, fie nu au nici un loc de muncă şi lucrează pământul de la părinţi şi bunici.
Copiii cu ochi mari
În grădiniţa în care nu mai păşisem de peste 30 de ani, emoţiile erau la ele acasă. Atât ale mele, cât şi ale copiilor, care au făcut ochii mari la vederea camerei de luat vederi. Aşezaţi roată pe covorul gros, micuţii mai oacheşi sau mai blonduţi priveau cu toţii cu gura căscată către noi. Copiii vin la grădiniţă „ca să înveţe poezii“, a exclamat timidă micuţa Sorina Cristina Mischie, la cei cinci anişori ai ei, adăugând că prietenii ei sunt „Roberta, cu Teo şi cu Deni“. „Avem 20 de copii în fiecare grupă şi sunt patru grupe în toată grădiniţa. Având în vedere că sunt 60% de etnie romă, ei frecventează grădiniţa, mai ales de când ne-am mutat în localul reamenajat am avut surpriza să constatăm că frecvenţa este mult mai bună decât anii anteriori. Probabil şi condiţiile mult mai bune i-a determinat pe părinţi să îi aducă la grădiniţă“, a declarat Elena Zamfir, profesor învăţământ preşcolar.
Copiii sunt viitorul comunei şi merită atenţia cuvenită. Ne îndreptăm către altă unitate de învăţământ. La Şcoala Gimnazială Cerăt, în localul principal din centrul comunei, cursurile decurgeau normal. Directoarea unităţii de învăţământ îşi doreşte ca să devină funcţională centrala şcolii în această toamnă, pentru ca elevii să aibă condiţii moderne. „Avem 403 elevi înscrişi anul acesta. Frecvenţa este foarte bună. Anul acesta s-a reabilitat învelitoarea, aici acoperişul şi aş mai dori ca şi centrala termică să fie funcţională. Avem promisiuni că anul acesta va fi funcţională, dar cu certitudine nu vă pot spune asta. Copiii nu vor sta în frig, pentru că sobele funcţionează normal“, a spus Marina Magdalena Florescu, directoarea Şcolii Gimnaziale Cerăt. Totul depinde de banii alocaţi acestui proiect, a mai spus directoarea şcolii.
Sătenii şi vremurile trecute
Un tur al comunei ne arată o imagine puţin mai diferită decât o ştiam de odinioară. La ieşirea din sat se află un cartier numit Gater, unde populaţia este predominant de etnie romă. Ţiganii (căci mulţi se supără dacă le spui „romi“) au fost peste hotare şi cu banii aduşi de acolo şi-au făcut vile ce concurează, de departe, palatele din Faţa Luncii, din Craiova. Pe o viloaie cât Gara de Nord ne atrage atenţia acoperişul, pe care scrie mare, ci litere de doi metri „Dolar. Aşa e poreclit proprietarul căsoaiei. Numărăm: una, două, trei…, dar pe la 11 camere ne lăsăm păgubaşi. Îl lăsăm în urmă pe „Dolar“ şi ajungem din nou în faţa primăriei.
Pe străzile comunei forfota începe după ora 10.00. Unii mătură frunzele căzute pe trotuar, alţii dau cu sapa în şanţul din faţa porţii pentru a distruge ierburile. Alţii pleacă cu treabă prin sat. Nea Iancu a ieşit din casă ca să-şi cumpere o rezistenţă nouă pentru boiler. Are un pulover de lână tras peste cămaşă şi o căciulă din blană de miel îndesată pe cap. Îl abordăm pe bătrân cu o întrebare: „Nea Iancule, cum era viaţa în Cerăt când erai mata tânăr?“. „În orice caz, era puţân mai aspră. Acuma se găsesc de toate. Atuncea nu să găsau de nici unele. Trăiam cam rău când eram tânăr, acum vreo 70 de ani. Atunci tinerii munceau pământul. Acum nu prea îmi convine ce fac tinerii, că nu le place munca. Le place discoteca şi să ia bani de la părinţi. Am un nepot de a făcut nişte spargeri şi e fugit prin Italia. O să-l găsească… Tinerii nu au locuri de muncă. Peste cinci-zece ani nu văd bine comuna. Mai rău ca acu’, poate, din toate punctele de vedere! Şi locuri de muncă… şi calitate de muncă. Se lucrează foarte prost şi la voia întâmplării“, a povestit Iancu Preda, de 80 de ani, care toată viaţa a fost tâmplar.
Cu toate că de la strada principală se văd vile mari şi alte case îngrijite, proaspăt vopsite, există şi mulţi locuitori ai comunei care se confruntă cu sărăcia. Pe Legea venitului minim garantat sunt în plată 208 dosare, ceea ce înseamnă circa 600 de persoane.
„A început semănatul grâului“
Părăsim centrul comunei, unde câţiva oameni fără locuri de muncă îşi „înecau“ amarul dis-de-dimineaţă într-o doză-două de bere şi un pahar de tărie, şi coborâm către marginea satului, unde sunt amplasate două ferme agricole, una lângă alta. Aici se munceşte de zor, semn că cineva îşi câştigă pâinea prin multă, multă muncă. Semănătoarea este postată pe marginea drumului, gata să plece pe brazdele arendate de la săteni, iar în spatele fermei, şase-şapte oameni dau zor să pregătească sămânţa de grâu, pe care o tratează cu o substanţă roşiatică, amestecând-o cu grâul într-o betonieră. „Am început semănatul! Până acum am semănat orzul, triticalele (grâu furajer – n.r.), şi acum urmează să semănăm grâul. A fost mai greu la început, din lipsa precipitaţiilor a ieşit cam bolovănos terenul, dar acum, după ce a plouat, se seamănă foarte bine“, explică un tânăr care a ales să se ocupe împreună cu toată familia de agricultură. Producţia de anul acesta a fost bună, ferma sa a scos 4,5 tone la hectarul de grâu, dar ce păcat că preţurile mici din piaţă au făcut ca fermierii să nu-şi acopere nici măcar cheltuielile cu furnizorii din vânzarea grâului.
„Nu ne-am acoperit nici cheltuielile cu sămânţa, erbicidele, chimicalele şi suntem datori la unii furnizori. Îi vom plăti din subvenţii. De la anul care vine ne aşteptăm la o producţie bună şi să ni se dea subvenţiile la timp“, a spus Marius Cristinel Popa, de 23 de ani, care cultivă anual, împreună cu familia sa, 420 de hectare de teren în Cerăt.
Mai la vale e altă fermă supermecanizată. Tatăl tinerilor fermieri Marius şi Gabi, un inginer agronom cu experienţă, ne explică ce importantă este respectarea tehnologiei culturilor în România. „În ultimii ani s-au dotat cu utilaje performante şi s-au văzut şi rezultatele obţinute la principalele culturi: grâu, orz, porumb, floarea-soarelui. Am ambii copii implicaţi în agricultură, au amândoi societăţi comerciale şi lucrează circa 400 de hectare. În agricultura românească, dacă se aplică tehnologie modernă şi interes maxim, atunci se obţin rezultate bune, cu tot ce trebuie, cu sămânţă certificată, cu soiuri productive“, a spus inginerul Gheorghe Iordache.
Acum, când viile s-au cules, zaibărul a fiert, porumbul a fost strâns în hambare, semănatul grâului merge strună, tot ce le mai rămâne localnicilor este să-şi facă în gospodării curăţenia de toamnă şi să se pregătească de sezonul rece.
Săraci sau bogaţi, mai muncitori sau mai leneşi, peste toţi sătenii vine toamna, şi după cea calendaristică vine şi toamna vieţii…
Biserica din Cerăt, copie a Mănăstirii Curtea de Argeş
Părintele Ion Ghiţă este o persoană foarte respectată de comunitate. Sătenii spun că părintele nu ia bani familiilor foarte sărace pentru înmormântarea rudelor. L-am găsit pe preotul paroh Ghiţă în Casa Domnului, situată în centrul comunei. Biserica înaltă şi frumoasă poartă hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur“ şi se vede în zare de pe o rază de câţiva kilometri în jurul Cerătului. Orice persoană care se îndreaptă către Cerăt dinspre Segarcea sau dinspre Giurgiţa, prima clădire pe care o zărește este biserica înaltă, care taie orizontul. Este o construcţie impozantă, ridicată cu multă trudă de oamenii locului. Construirea locaşului de cult a durat aproximativ 30 de ani. Îmi fac semnul crucii şi păşesc cu smerenie în interior. „Este una dintre cele mai frumoase biserici din Oltenia, din mediul rural, pentru că este foarte mare. Biserica este construită după modelul (şi este o copie) Mănăstirii Curtea de Argeş. Pictura din biserică este în stil bizantin, făcută de un mare pictor, Ştefan Calopăreanu, în perioada anilor ‘50. Construirea bisericii a durat 30 de ani. Începută în anii 1920 şi terminată în 1950, a apucat şi cel de-al Doilea Război Mondial“, a povestit preotul Ion Ghiţă, cu o voce caldă, liniştitoare. El a mai spus că locaşul de cult s-a construit foarte greu, pentru că infrastructura de atunci nu permitea transportul facil al materialelor de construcţie, iar „comunitatea din Cerăt şi-a dorit o biserică frumoasă şi a fost realizată integral de oamenii de aici. Pe durata construcţiei, cărămida a fost adusă de la Jiu, de la o distanţă mare de comună, iar oamenii cărau cărămida cu carele (trase de boi – n.r.). De aceea a durat atât de mult ridicarea acestei biserici. Biserica este construită în formă de cruce, având trei turle în faţă, două pe lateral şi una în spate, exact pe modelul Mănăstirii Curtea de Argeş“.
Revenim în contemporaneitate, întrebându-l pe părinte dacă mai sunt botezaţi mulţi copii, ca odinioară, în trainica biserică din Cerăt. „Eu sunt preot paroh în Cerăt din 1989. Am 24 de ani de când sunt aici. Îmi aduc aminte că prima mea slujbă a fost aici de Florii, în acel an, şi mi-a rămas în minte că am avut atunci, într-o singură zi, 36 de botezuri – a fost un record pentru comuna Cerăt. Acum nu se mai nasc copii mulţi, natalitatea este în scădere foarte, foarte mare şi 36 de botezuri avem în cinci-şase ani, poate“, ne răspunde părintele Ion Ghiţă.
La orele amiezii părăsim comuna Cerăt, cu gândul la vieţile simple ale locuitorilor de aici, la munca lor continuă de o viaţă, la pâinea caldă care iese din cuptor, la fructele proaspăt culese din pomi, la roua dimineţii ce sclipea peste florile din grădina mamei. Cu nostalgie pot doar să mai conturez un gând bun, de final: „Rămâi cu bine, satul meu natal!“.
Despre începuturile Cerătului
Istoria comunei este de lungă durată. Oamenii s-au aşezat iniţial în apropiere de râul Desnăţui, un afluent al Dunării, care vara mai este doar un firicel de apă.
„Pe la începutul secolului al XV-lea existau pe meleagurile Olteniei întinse suprafeţe acoperite de păduri de stejar, gârniţă şi cer. Pădurea aflată la vest de actuala vatră a satului Cerăt, a fost locul unde pentru prima dată s-au aşezat cei dintâi locuitori ce s-au statornicit pe aceste meleaguri. Puţin mai spre sud-vest de cursul râului Desnăţui se afla o ridicătură de pământ căreia locuitorii îi ziceau „Cetăţuia lui Traian“. Sub acest nume a fost cunoscută prima aşezare a satului care se va numi mai târziu Ceret şi apoi Cerăt“, se arată în istoricul postat de autorităţile locale pe site-ul Primăriei Cerăt.
Certitudinea că această comunitate de oameni s-au aşezat în partea de est a Cetăţuii, pe ambele maluri ale râului Desnăţui, în mijlocul pădurii de stejari, mai este confirmată de găsirea în anul 1934 a unei comori formate din circa 200 monede de argint în zona „Livadia Barbului“ şi „Neghiobii“, se mai arată în istoric.
Satele componente ale comunei au fost Cerăt şi Malaica. Dar Malaica a dispărut, în urmă cu mulţi ani, în urma inundaţiilor puternice. Apele nu s-au mai retras, iar sătenii s-au mutat în Cerăt, către ieşirea dinspre Segarcea.
