10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSuspecţi de furturi în mediul rural, prinşi de poliţiştii doljeni

Suspecţi de furturi în mediul rural, prinşi de poliţiştii doljeni

Poliţiştii doljeni s-au confruntat ieri şi astăzi cu furturi de bunuri din cele mai diverse, de la motorină, până la aparatură electrocasnică şi tablete

Poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 5 Poliţie Rurală Pieleşti, alături de cei din Balş, au prins ieri un bărbat de 38 de ani şi un minor de 15 ani, din comuna Iancu Jianu, judeţul Olt, în timp ce transportau cu un autoturism 100 litri de motorină. Din primele verificări a rezultat faptul că aceştia, împreună cu alţi doi bărbaţi, au sustras 300 de litri de motorină dintr-un autotren care se afla staţionat într-o parcare pe DE 574. Prejudiciul cauzat a fost de 1.700 lei, din care s-au recuperat 100 de litri motorină, care au fost restituiţi părţii vătămate. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, autorii fiind prezentaţi magistraţilor. Bărbatul de 38 de ani a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 zile, ceilalţi trei fiind cercetaţi în stare de libertate.

Tot ieri, un tânăr din Băileşti a fost identificat ca fiind autorul furtului unei tablete dintr-un magazin din localitate, bun care a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

Electrocasnice furate la Sadova

Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sadova au fost sesizaţi ieri de un bărbat din comuna Călăraşi, judeţul Dolj, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa pe care o deţine în Sadova şi au sustras un aragaz, două televizoare, o butelie de aragaz şi alte bunuri, valoarea obiectelor sustrase fiind de circa 900 de lei. Lucrătorii postului de poliţie şi echipa operativă din cadrul Secţiei nr. 11 Poliţie Rurală Bechet au demarat cercetările, la scurt timp fiind identificaţi făptuitorii. Şi de această dată prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, iar celor doi bărbaţi identificaţi le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Minor de 13 ani „specializat” în furturi

Lucrători din cadrul Poliţiei municipale Băileşti au avut de lucru şi în urma unei sesizări venite de la un localnic, cu privire la faptul că în noaptea de 25/26 septembrie persoane necunoscute au pătruns în magazinul pe care îl deţine şi au sustras suma de 220 lei şi un telefon mobil. În urma investigaţiilor efectuate a fost identificat şi prins autorul furtului, un băiat de 13 ani, din aceeaşi localitate. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au mai constatat că în sarcina minorului s-a reţinut şi furtul din autoturism, comis pe 4 august, prejudiciul în această cauză fiind estimat la circa 4.200 lei. Poliţiştii au întocmit pe numele minorului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS