Acasă Local Vâlcea: Oraşul Horezu a găzduit oaspeţi de seamă

Vâlcea: Oraşul Horezu a găzduit oaspeţi de seamă

În perioada 20 – 22 sepembrie oraşul Horezu a fost gazda unor oaspeţi de seamă. Venite tocmai din insula Evia, Grecia, ansamblurile populare Rovies, Korfiatis şi Makistos, aflate sub egida UNESCO, câştigatoare a numeroase premii pe plan mondial, i-au încântat pe horezeni cu frumuseţea costumelor populare şi măiestria dansatorilor greci.
Oaspeţii au fost însoţiţi de Komborozu Nia – director cultural UNESCO.
Scopul vizitei în zonă a fost atât acela de a-şi prezenta tradiţiile, portul şi dansurile specific greceşti, cât şi acela de a cunoaşte zona depresionară Horezu, zonă ale cărei tradiţii străvechi sunt foarte asemănătoare cu cele greceşti.

 

Exit mobile version