11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDin groapă-n groapă!

Din groapă-n groapă!

http://www.youtube.com/watch?v=ivX1HSUIv98

Străzile din Craiova oferă un spectacol dezolant. Pe multe artere, gropile sunt atât de numeroase încât și trecătorii, și maşinile fac slalom printre ele.

Am luat-o la pas pe câteva străzi din oraş, de fapt, printre gropi. Una dintre acestea este strada General Dr. Ion Cernătescu, din apropierea Gării Craiova, care nu a mai fost reparată de 30 de ani, după cum spun chiar oamenii din zonă. Groapă în stânga, groapă în dreapta, groapă în faţă, asta e tot ce poţi vedea pe această stradă. Nu ai cum să ocoleşti pentru că zona e plină. Gropile s-au răspândit ca o tumoră şi au împânzit toată strada. Ca să le evite, şoferii merg cu maşina pe trotuar. Locatarii blocurilor din zonă au cel mai mult de suferit, pentru că sunt nevoiţi să suporte zi de zi această situaţie. „De ani buni nu s-a făcut nimic aici. Cei de la Termoficare au spart strada şi nu au mai astupat gropile. Asta e marea supărare, că nu repară ceea ce fac. Cu maşinile nu avem decât să mergem foarte încet ca să nu le stricăm. De ani buni nu am mai văzut pe cineva să toarne asfalt“, a spus Ion Bârsoghe, care locuieşte în blocul din faţa străzii.

„Cu maşina nu circul pe aici, ocolesc pe altă stradă“

Strada General Dr. Ion Cernătescu din cartierul Brazda lui Novac nu a mai fost reparată de mai bine de trei decenii şi nici nu pare că lucrurile se vor schimba prea curând, idee pe care o susţine şi Doina Popescu: „La această stradă nu s-a mai lucrat de 30 de ani. Eu stau aici din 1979 şi nu îmi amintesc să fi fost vreodată renovată această stradă. Ne descurcăm foarte greu, mai ales cu maşinile care se strică în gropi“. Faptul că strada este împânzită de gropi de atâta amar de vreme îl confirmă şi Costin Ghirghinaru, care locuieşte în blocul vecin: „De 10-15 ani, de când stau eu aici, nu am văzut pe nimeni să lucreze la această stradă. Anul trecut, au venit şi au depozitat aici utilajele şi bordurile pentru străzile celelalte. Am crezut că o să lucreze, dar nu a fost aşa. Cu maşina nu circul pe aici, ocolesc pe altă stradă“.

Denivelările fac legea

Continuăm turul străzilor „bolnave“ din Craiova şi ne oprim chiar în buricul oraşului, pe strada Fraţii Buzeşti. Aici, denivelările fac legea. Şoferii sunt obligaţi să apese frâna şi să reducă viteza ca să nu îşi rupă maşinile. Pentru că maşinile trebuie să oprească din loc în loc pe strada Fraţii Buzeşti, se creează deseori aglomeraţie. Şoferii ştiu cel mai bine ce înseamnă să mergi cu maşina în această zonă. „Se circulă greu. Denivelările sunt de mult timp pe această stradă“. Alt şofer prins tot în trafic în timp ce traversa strada cu pricina mărturiseşte că „se circulă foarte prost. Se rup maşinile pe strada asta şi pe multe altele din oraş“.

Scapi de una, dai de alta!

Alexandru cel Bun, altă stradă din oraş, aceeaşi problemă. Şi aici sunt multe gropi, iar autorităţile nu trec prin zonă decât în campania electorală, atunci când au nevoie de voturi, după cum spune un localnic. „Doar la alegeri vin cei de la primărie pe aici, ca să îi votăm. De ani buni nu s-a luat nici o măsură pe această stradă. Maşinile merg foarte greu, pentru că sunt numai gropi. Primăria ar trebui să facă ceva pentru că noi contribuim cu bani din pensie şi din salariu“, a declarat Aurel Gaftonie. Toţi şoferii fac slalom printre gropi. Scapi de una, dai de alta! Problema străzii Alexandru cel Bun e veche, după cum spune Dumitru Buzatu, care locuieşte în această zonă. „Nu s-a făcut nimic de şase ani. Toată lumea sapă, sparge, dar nimeni nu repară. De la colţul străzii până la sediul Poliţiei Rutiere nu s-a făcut nimic de 25 de ani, de când stau eu aici“.

Şanţurile de pe strada Câmpia Islaz au fost astupate

Există însă şi o stradă pe care lucrările s-au finalizat, după lungi încercări. Şanţurile de pe strada Câmpia Islaz din cartierul Brestei au fost astupate zilele trecute, după ce muncitorii au spart strada pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de gaze. Pentru început, ei acoperiseră doar unele şanţuri, care deveniseră adevărate capcane pentru şoferii neatenţi. Măcar o stradă din Craiova a fost reparată până la urmă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS