10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCalitatea va bate preţul la licitaţii

Calitatea va bate preţul la licitaţii

Noul pachet legislativ privind achiziţiile publice, care conţine trei directive, a fost aprobat recent în cadrul Comisiei „Piaţa internă şi protecţia consumatorilor“ din Parlamentul European, votul în plen fiind programat pentru luna noiembrie. Din informaţiile de sinteză incluse în comunicatul de presă reiese că directivele dau posibilitatea autorităţilor publice să nu ia în considerare doar preţul ofertat, ci şi anumite beneficii sociale sau idei inovative incluse în oferte.
„Noile reguli mai degrabă vor încuraja autorităţile publice să selecteze soluţii inovative mai degrabă decât să le constrângă să accepte preţul cel mai scăzut. Spre exemplu, o modalitate inteligentă de a construi un drum, mai degrabă decât una care este doar ieftină, ar trebui să ofere certitudinea că acest drum nu va trebui reconstruit după cinci ani“, detaliază comunicatul de presă al Parlamentului European.
Alt exemplu de beneficii economico-sociale sau idei inovatoare: un contractor în zona de lucrări publice ar putea să se asigure că în grădiniţa sau şcoala respectivă se va furniza hrană de bună calitate sau ar putea lua ca subcontractor o companie care angajează persoane cu dizabilităţi.
Principiul a fost sintetizat prin sintagma „best value for money“, ceea ce confirmă înclinaţia autorităţilor europene, exprimată prin diferite căi în ultima perioadă, de a limita cât mai mult aplicarea criteriului „preţul cel mai scăzut“.
Surse din cadrul Comisiei Europene au declarat recent pentru EurActiv.ro că acest criteriu al preţului cel mai scăzut este dificil de aplicat pentru că necesită specificaţii foarte clare în cadrul procedurilor astfel încât să fie asigurată şi calitatea produselor sau serviciilor. De aceea, în principiu, Comisia Europeană nu mai doreşte să recomande utilizarea acestui criteriu, deşi ar fi încă susţinut de anumite Directorate ale instituţiei. Spre exemplu, acest criteriu ar fi necesar din perspectiva concurenţei sau ajutorului de stat.
Noile directive europene vor include, de asemenea, reguli mai dure pentru oferte sau subcontractări cu preţ „anormal de scăzut“. „Aceste noi abordări ţintesc să combată dumpingul şi să asigure o competiţie loială“, a declarat eurodeputatul Marc Tarabella, raportor pentru achiziţii publice din cadrul comisiei „Piata internă şi protecţia consumatorilor“ din Parlamentul European.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS