Acasă Local Percheziţii la bacalaureatul de la Colegiul „Gheorghe Chiţu“

Percheziţii la bacalaureatul de la Colegiul „Gheorghe Chiţu“

Scandalurile la examenul de bacalaureat pentru tentative de fraudă se înmulţesc de pe o zi pe alta, având în centru reprezentanţi ai unităţilor şcolare. Şi Craiova pare că intră în vâltoarea ilegalităţilor. La Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova, poliţia a ridicat miercuri, în timpul celei de a doua probe scrise, un calculator la care accesul s-a făcut ilegal, desigilând o sală de clasă. Cel care ar fi recurs la acest gest ar fi fost chiar informaticianul unităţii de învăţământ, Eugen Zamfir, care la prima oră a examenului a preluat prin codul secret varianta de subiecte transmisă de Ministerul Educaţiei. În timpul probei, din motive necunoscute, a fost găsit în sala de clasă pe care ar fi desigilat-o, chiar de preşedintele comisiei de bacalaureat, un profesor din Suceava, care a anunţat imediat poliţia.
„S-a făcut un dosar de cercetare pe numele lui Eugen Zamfir pentru rupere de sigiliu, după cum prevede Articolul nr. 243 din Codul penal, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au ridicat un calculator pentru o percheziţie informatică, astfel încât să se evite orice suspiciune că ar fi încercat să rezolve subiecte pentru a le da candidaţilor. Sala desigilată era laboratorul informaticianului, dar pe perioada examenului, sălile în care nu sunt candidaţi trebuie obligatoriu sigilate“, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Surse din interiorul unităţii susţin chiar că asupra informaticianului ar fi fost găsite foi cu subiecte rezolvate. Informaţiile nu sunt însă confirmate deocamdată de organele de anchetă.

A fost conflict
de interese?

Situaţia de la centrul de examen organizat la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova a fost imediat semnalată şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
„Ştiu de acest caz. După finalizarea probei am decis înlocuirea informaticianului din comisia de bacalaureat, pentru abateri grave de la metodologie. Alte sancţiuni se vor impune dacă va fi cazul după ce se dă verdictul cercetărilor“, a precizat inspectorul şcolar general Georgică Bercea, preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat. Cadrele didactice apropiate acestui caz susţin că informaticianul nu ar fi avut dreptul să preia subiectele la bacalaureat, pentru că în timpul anului şcolar ar fi avut ore de predare la o clasă de a XII-a, ai cărei elevi repetă sesiunea în această perioadă, iar conform metodologiei în vigoare nu avea dreptul să facă parte din comisia de examen pentru că se afla în conflict de interese. Inspectorul şcolar general Georgică Bercea a precizat că „nu cunoaşte detalii legate de acest aspect“.

Exit mobile version