http://www.youtube.com/watch?v=RYtJSHXVd-4
Nu le ştim numele şi, poate, nici feţele. Sunt oameni cu suflet mare, care aleg una dintre cele mai nobile meserii din câte există pe acest pământ. Ei salvează suflete cu preţul vieţii lor şi au, pe lângă căşti şi echipamente speciale, o mare dragoste faţă de semeni. I-am vizitat pentru câteva ore, pentru a afla cât de greu este să trăieşti aşa; pentru că este mai mult decât o meserie. Pentru ei, a fi pompier este un stil de viaţă.
Încă de când intri pe poarta Detaşamentului Pompieri Craiova 2 simţi o rigoare pe care nu o găseşti peste tot. Alături de ea vine şi o înţelegere anume, calitate tipică a celui care alege să devină pompier, adică să-şi pună viaţa în ghearele morţii pentru a-l scoate pe altul din necaz.
Detaşamentul 2 – o familie şi o echipă
Povestea salvării începe cu un apel la dispecerat. „Bună ziua, pompierii suntem. Unde este incendiul? Ce arde şi pe ce suprafaţă? Sunt victime?“, se aude vocea celui care preia apelul. Acesta află situaţia, notează, apoi se scoate fişa de caz, care este dată mai departe şefului gărzii de intervenţii. Acesta decide, în funcţie de suprafaţă, câte şi ce fel de autospeciale sunt necesare. „Fac parte din cadrul detaşamentului din 1994. Ne desfăşurăm activitatea pentru salvarea vieţii oamenilor, bunurilor materiale, misiunea de bază pentru situaţii de urgenţă a pompierilor. În această unitate lucrează 134 de pompieri, asta însemnând pe structurile specializate, atât pentru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pe autospecialele auxiliare pentru fum, gaze şi iluminat, autoscările mecanice, autospecialele pentru lucru cu praf şi azot, precum şi echipajele SMURD. E o pasiune, o facem cu mare plăcere şi trăim intervenţia“, povesteşte cu drag plutonier adjutant şef Marian Opriţa, care ia deciziile atunci când fişa de caz ajunge în mâinile sale. Responsabilitatea sa este imensă. Cel mai periculos incendiu din ultima vreme l-a stins împreună cu echipa sa şi cu ajutorul Detaşamentului Pompieri 1, în luna aprilie a anului acesta. „Am fost alertaţi pentru un incediu în Craiova, deosebit, având în vedere amploarea acestuia prin suprafaţa incendiată şi natura materialelor combustibile. A depăşit ca suprafaţă 352 de metri patraţi. A fost o casă de locuit în care pericolul dezvoltării era foarte mare, având în vedere distanţa faţă de vecinătăţi. A fost nevoie să participe atât subunitatea noastră, cât şi cea de la Detaşamentul 1, care ne-a sprijinit cu tehnică de luptă şi subofiţeri. S-a intervenit şi, din fericire, incendiul s-a lichidat în limitele găsite“, îşi aminteşte Marian Opriţa.
Pompierii, povesteşte el, au în jur de 150 – 170 de intervenţii pe an în ceea ce priveşte incendiile, pe o tură de 24 de ore. Ei lucrează în patru ture, 24 cu 72 de ore, dar asigură şi permanenţa la domiciliu, neavând voie să părăsească localitatea şi având şi un regim mai special. Trebuie să fie mereu alerţi şi pregătiţi să conducă autospeciala, mai ales şoferul, şeful de echipaj şi şeful gărzii de intervenţie, care au acest drept. Când stau, sunt bucuroşi. Înseamnă că informarea şi prevenţia au fost făcute cum trebuie. Dar când ies pe poarta detaşamentului, nu ştiu dacă se mai întorc. E un gând cu care mulţi s-au împăcat.
Nici un accident de muncă la Craiova
Cel care veghează peste tot judeţul este şeful Centrului Operaţional Judeţean, colonel Traian Pascu. El este o adevărată enciclopedie pentru cei care-i calcă pragul biroului, iar poveştile sale despre această meserie şi despre intervenţii par nesfârşite. Recent, pe 23 august, el a împlinit 30 de ani de când se află în subunitate, 30 de ani de când a fost avansat şi repartizat la Grupul de Pompieri Dolj, 30 de ani de când nu a mai plecat de aici. „Pot spune că nu a fost uşor. Am avut, de-a lungul carierei, foarte multe intervenţii. Intervenţii de mare amploare, de lungă durată, incendii în industrie, agricultură… Aceste intervenţii puteau să dureze şi 48 de ore. Nu am avut probleme pe timpul carierei privind accidentele de muncă în rândul personalului sau alte evenimente negative. Principala noastră misiune este să salvăm vieţile oamenilor, ale animalelor şi bunurile materiale ale cetăţenilor şi ale statului, dar trebuie să luăm măsuri să ne protejăm noi pe noi, pentru a duce la bun sfârşit misiunile pe care le avem“, povesteşte acesta. Vocea sa enumeră calităţi precum patriotismul, înţelegerea faţă de semeni, faptul că aceia care aleg asta trebuie să ştie că ajută foarte mult comunitatea şi, deci, au o responsabilitate enormă, atât faţă de semeni, cât şi faţă de ei înşişi. „Este o meserie ca oricare alta, dar trebuie să ai în vedere că lucrăm într-un domeniu special, misiunea noastră de bază este salvarea oamenilor şi impune un program nenormat. Nu contează că lucrăm în ture. În momentul în care ne cheamă datoria plecăm. Avem nişte timpi de sosire la unitate foarte bine delimitaţi pe fiecare categorie de personal“, completează colonelul Pascu.
300 de pasageri răsturnaţi, nici o victimă
Ochii îi sclipesc atunci când îşi aruncă privirea pe o hârtie pregătită din timp pentru noi. Îşi aminteşte cu emoţie acele momente. „Este cea mai deosebită intervenţie de salvare pe care am realizat-o. Pe 21 septembrie 2009, în jurul orei 2.29, Detaşamentul Pompieri 2 Craiova a fost anunţat prin dispeceratul unic 112 despre răsturnarea unui tren accelerat pe raza comunei Cârcea. De la noi s-a deplasat o gardă de intervenţie, sub comanda plutonierului adjutant Banţă, care a găsit următoarea situaţie: trenul accelerat era răsturnat în totalitate, rămânând pe calea ferată doar locomotiva şi primul vagon. Restul vagoanelor erau răsturnate şi contorsionate. Calea ferată era distrusă. În prima fază, echipajele de pompieri au încercat să evacueze tot personalul din tren şi să acorde primul ajutor medical personalului care nu se putea evacua. De menţionat că în tren erau aproximativ 300 de persoane. Acţiunea de evacuare şi salvare a decurs în condiţii relativ normale, cu unele greutăţi, având în vedere că vagoanele s-au răsturnat între două liziere de vegetaţie care prezenta spini, mărăcini şi aşa mai departe. A fost nevoie să se facă nişte culoare de acces a persoanelor până la ieşirea spre drumuri. Până la sfârşit, s-a reuşit salvarea tuturor persoanelor răsturnate, fără a avea victime. Au fost escoriaţii, zgârieturi, mai mult pentru că au trecut prin acea vegetaţie cu spini. Foarte mult a ajutat ora târzie; majoritatea persoanelor dormeau, nu şi-au dat seama şi nu au intrat în panică. A fost ceva unicat la un asemenea număr de pasageri, să nu ai victime accidentate grav“, spune colonelul. „Uitaţi, un singur pacient a fost transportat la spital, a avut o fractură la membrul inferior“, încheie acesta, mândru de cei pe care i-a pregătit şi pe care îi are în subordine.
„Îmbarcarea!“
Alarma sună şi răsună în toată subunitatea. Pompierii, paramedicii şi şoferii aleargă să se schimbe. Sunt ca o furtună la auzul apelului. Se echipează şi se prezintă toţi în faţa şefului gărzii de intervenţie. „Îmbarcarea!“, răsună vocea acestuia în curte. Nici unul nu dă semne de slăbiciune. Fiecare ştie ce trebuie să facă şi cum trebuie să procedeze, pentru a-i salva pe alţii şi pe sine. Maşinile urlă, semn că porţile trebuie deschise, şi gonesc către locul în care oamenii aşteaptă salvarea. De la apelul primit la dispecerat şi până la plecare trec maximum 60 de secunde. Aici, orice secundă face diferenţa. Când se întorc, sunt liniştiţi că şi-au făcut treaba şi privesc lucrurile cu realism.
Pe plutonierul Daniel Diaconescu, subunitatea l-a „adoptat“ acum cinci ani. Nu stă mult să se gândească şi spune că momentul cel mai emoţionant a fost prima intervenţie. „Nu s-a întâmplat nimic deosebit, nu a fost foarte grav, dar, vă daţi seama, prima ieşire din subunitate, ca în orice meserie… Sunt emoţiile debutului, cum s-ar spune. Îmi place totul, suntem în prim-plan, ajutăm oamenii, acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care am ales această meserie. În cinci ani, am intervenit cam la 40-50 de incendii“, spune acesta cu aproximaţie. Colegul său, plutonier major Liviu Călin, are o vechime de 11 ani şi, dacă ar fi să aibă de ales, e aproape sigur că şi-ar alege aceeaşi meserie. „Trebuie să fim puternici în faţa emoţiilor, suntem o echipă. Ne îmbărbătăm să trecem cu bine peste toate emoţiile pe care le trăim. Nu pot să zic că am avut o intervenţie care a fost foarte grea. Toate sunt foarte dificile, din punctul nostru de vedere. Am ales să fac asta pentru că mi-a plăcut şi pot să spun că mă reprezintă“, povesteşte pompierul.
Acoperiţi de costumele grele din nomex şi cu căştile pe cap, oamenii salvatori ne zâmbesc şi rămân în gardă. Cadoul nostru de plecare este respectul faţă de ei, care ne dă, de cele mai multe ori, fiori pe şira spinării. „Spor la treabă“ nu sună prea bine, aşa că le urăm… să fie linişte.
