10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMoped spulberat pe DE 70

Moped spulberat pe DE 70

Două persoane care se aflau pe un motoscuter au fost accidentate miercuri dimineaţă în comuna Şimian. Se pare că vinovat ar fi chiar conducătorul mopedului, pentru că nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul din faţa sa şi a fost lovit de un altul care circula regulamentar din spate. În urma impactului, soţia mopedistului a fost rănită şi a avut nevoie de spitalizare.
„Pe DN 6, în localitatea Şimian, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu o victimă, care a fost transportată la spital, fiind rănită. Din primele concluzii, se pare că este vorba de nerespectarea distanţei faţă de autovehiculul din faţă“, a declarat subinspectorul Cătălin Vulcănescu, poliţist în cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Mehedinţi.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Şoferul Daciei spune că bărbatul care conducea motoscuterul ar fi vinovat. Acesta din urmă susţine însă contrariul, adică şi şoferul autoturismului ar fi avut o parte din vină pentru accident.
În continuare se fac cercetări pentru a se stabili cui aparţine vina producerii accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS