11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCandidaţii la bacalaureat trec prin testele de limbă străină

Candidaţii la bacalaureat trec prin testele de limbă străină

http://www.youtube.com/watch?v=qvdFaK-wuz0

Cei peste 670 de candidaţi înscrişi pentru a susţine probele de competenţe au început de ieri evaluarea competenţelor de comunicare
într-o limbă străină, care se finalizează astăzi cu proba orală.

Ieri a fost ziua cu două examene. Candidaţii care nu au susţinut competenţele de comunicare în limba română au fost aşteptaţi să se prezinte la centre, dar în acelaşi timp a debutat şi proba de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. A început la ora 12.00 şi a durat trei ore. În primă fază, absolvenţii de liceu au avut de audiat un text şi apoi de răspuns la câteva întrebări. După această etapă au făcut o pauză de 30 de minute, care a fost urmată de o testare scrisă. Astăzi, candidaţii vor trece prin proba orală. Cei mai mulţi au optat pentru limba engleză, apoi pentru franceză şi spaniolă.

Portretul candidaţilor

Cei care susţin probele de competenţe nu au mai participat la nici o sesiune de bacalaureat. Motivele au fost diferite. „Am ales sesiunea de toamnă pentru că se spune că şi subiectele sunt mai uşoare. De altfel, sunt şi mai puţini candidaţi şi merge şi mai repede“, a precizat Eliza Buzdugan, absolventă a Liceului Tehnologic „George Bibescu“ din Craiova, care se pregătea ieri să susţină proba de competenţe la limba engleză. La acelaşi examen participa şi colegul său, Daniel Celoiu, care a ajuns în cea de a doua sesiune din alt motiv. „Am fost corigent la limba şi literatura română. Am învăţat şi am promovat corigenţa. Acum sunt pregătit să promovez şi bacalaureatul. Nu am emoţii. Mă bazez pe faptul că îl iau acum şi gata“, a precizat candidatul.

Se anunţă mulţi absenţi

Din primele date se pare că mulţi dintre cei înscrişi să susţină bacalaureatul în sesiunea de toamnă nu s-au prezentat la probele de competenţe. Spre exemplu, la centrul de examen de la Liceul Tehnologic „George Bibescu“ din Craiova, din cei 240 de înscrişi la proba de limba şi literatura română, 100 nu s-au prezentat. De altfel, nici ieri nu s-au arătat prea mulţi candidaţi. Absenţii au fost aşteptaţi până seara, la ora 18.00. Aşa s-a întâmplat şi la celelalte două centre de examen, organizate la Liceul „Charles Laugier“ din Craiova şi la Liceul „Ştefan Milcu“ din Calafat. Potrivit metodologiei de bacalaureat, examenele de competenţe sunt promovate prin simpla prezenţă. Nu se acordă note, ci evaluarea se face pe niveluri de competenţă. Cei care nu se prezintă nu pot promova bacalaureatul, chiar dacă obţin note de trecere la probele scrise de săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS