14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCase împărăteşti apărute precum ciupercile

Case împărăteşti apărute precum ciupercile

Intrarea în satul Laloșu din județul Vâlcea nu seamănă deloc cu cea din Pripas, pe care ne-o descria Rebreanu. Satul a început să arate în ultimii ani precum un cartier rezidențial. Construirea a zeci de vile într-un sat în care trăiesc multe familii de romi atrage atenția celor din jur.

De mai bine de zece ani, romii din satul vâlcean cutreieră Occidentul și din banii agonisiţi și-au făcut case. Au dărâmat cocioabele de chirpici în care stăteau înainte și şi-au ridicat vile impunătoare cu multe etaje. Palatele stau așezate de o parte și de alta a drumului, iar tabla roșie de pe ele strălucește la soare de parcă ar vrea să demonstreze puterea proprietarilor.

„Dai un ban și stai în față“

E august, luna în care romii nu au ce să lucreze în străinătate, și mulți au venit să își termine casele. La porți găsești betoniere care uruie întruna și grămezi întregi de BCA. Vremurile în care ei făceau cărămidă pentru casele altora s-au dus de mult. Acum o cumpără direct din marile magazine cu materiale de construcții: „Păi, la ce să ne mai omorâm să mai facem noi cărămidă?! Ne ducem colo și o cumpărăm direct. Dai un ban și stai în față!“, îmi spune un domn mustăcios, care a ieșit la poartă să vadă ce fac muncitorii. Îl întreb cum a reușit să își facă o asemenea casă. Îmi aruncă o privire rece, ca un pumnal, și spune scurt: „Treaba mea cum am reușit. Am muncit la viața mea“.
La casa de lângă, la fel de mare și de impunătoare, vecinul a terminat treaba. A ieșit la poartă și se spală în ritmul melodiilor de pe Taraf TV, care răsună în tot satul. Furtunul îi ţine loc de duş şi îşi ia apa dintr-un butoi mare, albastru, scos la poartă. În faţa vilelor stau parcate maşini scumpe, la care oamenii rămaşi în sat nici nu îndrăznesc să se gândească. „Înainte aveau căruţe, acum nici nu mai ştii cu ce apar. Vin cu tot felul de ălea de pe unde sunt plecaţi“, îmi spune o femeie, care trage de nişte sandale prin ţărâna din şanţ.

În Italia nu e nici raiu’, nici iadu’

La câteva case distanță, din curtea unde stă falnică tot o vilă, ţipă un copil. Nu plânge nici de foame, nici de sete. S-a lovit la un picior, iar mama şi bunica se întrec să îl consoleze. Intru şi dau de o familie care a scăpat de săracie în Italia. Pentru că femeile sunt prea ocupate să nu crape fierea în copil de atâta plâns, tatăl află repede ce vreau şi începe să îmi povestească cu patos: „Înainte trăiam din ce găseam. Mergeam cu sapa… Nu aveam nici locul ăsta de casă. Acum trei ani am cumpărat terenul ăsta“, îmi spune Florin, căruia i se citeşte pe faţă mulţumirea că a reuşit. „În Italia, nu am găsit nici raiu’, dar nici iadu’. Am plecat pe datorie. Dormeam în şanţuri, în corturi, pe unde apucam şi eu. După două luni, am găsit să muncesc cu 10-15 euro pe zi“, continuă bărbatul. După şase luni a reuşit să plece după el şi soţia, Violeta, care a lucrat la grădini şi a pus afişe, după cum îmi spune chiar ea, în timp ce bandajează piciorul copilului. În 2007 le-a mers şi mai bine. Câştigau 50 de euro pe zi şi au turnat şi placa la casă, iar până în 2010 au terminat-o de construit. Cei doi spun că acum merge mai greu decât în anii trecuţi pentru că şi în Italia e criză şi se desfiinţează multe firme. Dar Florin recunoaşte senin că lor le merge bine şi când o să plece o să ia şi copiii cu ei. În ţara care l-a făcut om, bărbatul câştigă 1.100 de euro pe lună: „Fac publicitate la teatru, lipesc afişe, împart pliante. Acum am venit acasă şi primesc şi pe luna de concediu tot aceiaşi bani“. Cât despre imaginea pe care o au romii în străinătate, Florin îmi spune liniştit, uitându-se în sus, spre casă: „În ultimii ani, au lăsat-o mai moale cu jafurile, majoritatea pentru că şi-au găsit locuri de muncă de când stau pe acolo şi nu mai riscă“. Sunt fericiţi că au scăpat de sărăcie. Lângă casă au parcată o maşină scumpă, pe care au cumpărat-o tot din Italia. Iar acum aşteaptă să ajungă un prieten, care să le mai aducă una, „mai frumoasă“!

Laloșu, sat al extremelor

Între vilele nou-construite, care te duc cu gândul la palatele din basme, stau chircite și câteva case din chirpici. Sunt ale celor care nu au reușit să plece. Sunt invidioși pe ceilalți și nu ezită să spună: „Păi ce credeți, care e munca la Italia pe care o fac ei? Întind mâna, aia e! De, dacă nu am avut și io bani de microbuz din ăla, să plec şi io acolo… Nu se uită nici unu’ acum la noi“, spune Mihaela, în timp ce mestecă în ceaunul pus pe foc. Face mâncare de cartofi, e meniul zilei. Are 15 copii și trăiesc în două camere. Ține în brațe o fetiţă de doar zece luni și care e bolnavă deja la ficat. „Are «iepatită» la ficat. N-am ce să îi fac. În seara asta cred că sun iar la ambulanță, să vină să ma ia cu ea la spital“, spune femeia, apoi se răsteşte pe țigănește la ceilalţi copii, care se împing unul pe altul ca să ocupe locul în căruciorul celei mici, pe care l-au scos la poartă. Aşteaptă să se facă mari ca să plece şi ei „în afară, la chişchirei“. Părinţii trăiesc doar din alocaţiile copiilor şi spun indignaţi că nu au ce să muncească: „Acum nici cu ziua nu mai ai unde să te duci. Locurile sunt toate lăsate priloagă (pârloagă – n.r.), nu le mai munceşte nimeni. Unde să te duci?“.

„I-a descurcat Italia“

La poarta înaltă a unui gard lung şi roşu stă mândră o femeie îmbrăcată într-o fustă lungă, neagră, pe care sclipesc la soare nişte brizbrizuri: „Eeee, eu stau bine aci. Mi-au făcut copiii casa. Mi-a făcut fata casa, că e măritată cu un ambasador în Germania“, îmi spune femeia, care vrea să arate că familia ei nu se compară cu celelalte. Nu ezită să îmi facă cunoscut faptul că fata ei a luat bacul cu 9,60. A vrut să se înscrie la facultate, dar a găsit ambasadorul şi a zis că lui nu îi trebuie fată cu şcoală. „N-ai să vezi pe teritoriul ăsta al nostru copil care să ştie carte“, încheie femeia şi pleacă în vizită la vecini.
În vale, „în țigănie“, așa cum spun oamenii din Laloșu, mai trăiesc printre palatele răsărite precum ciupercile doar două familii de români. Tanti Mărioara e pe bancă, la poartă, în timp ce soțul ei stă în spatele porții și repară un scaun. Îi întreb cum trăiesc între romi și femeia îmi răspunde hotărâtă: „Noi trăim de-o viață aci cu ei și suntem obișnuiți. Nu am avut probleme, dar nici nu prea avem treabă așa cu ei. Decât de bună ziua și atât“. O altă femeie ieşită şi ea la poartă intervine: „Satu’ nostru și casele noastre rămân jos pe lângă ale lor. S-a umplut satu’ de vilele lor. Ne-au acaparat de tot. Au venit cu bani și au cumpărat tot“, îmi spune tanti Antonica, în timp ce stă pe banca de la poartă și zgârmă cu ciomagul în pământ. „Acum sunt femeile lor mai îmbrăcate ca româncele. Nici nu le mai deosebești“, continuă femeia.
Oamenii îmi spun că înainte romii nu aveau atâta pământ: „Acum au venit doldora de bani din străinătățuri și au luat toate locurile pe aici. Până să plece, se duceau cu ziua ba colo, ba dincolo. I-a descurcat Italia și noi acum am rămas nimic pe lângă ei“, intervine o bătrână care trece drumul, curioasă să vadă ce se întâmplă.
După ce, ani la rând, romii erau cei care se minunau de casele românilor, acum situaţia s-a schimbat. Oricine trece prin Laloşu nu poate să nu remarce ce au făcut ei. Cert e că lor le e mai bine acolo unde au ce să bage în gură.
Ana-Maria Predilă
(anul II, Secţia Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe
Sociale)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS