Trupa „Alma Andaluza“, alcătuită din Pilar Diaz Romero, cântăreaţă şi dansatoare din Barcelona, Tiberiu Gogoanţă şi Alexandru Munteanu, chitarişti, a susţinut două concerte în Oltenia, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, în iunie, şi duminica trecută, la Casa Ştiinţei şi Tehnicii pentru Tineret Craiova, urmând ca pe 16 şi 17 august să susţină, în sala „I.D. Sîrbu“ a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, în premieră, concertul „Fiesta española. Canción, baile y guitarra flamenca“ (Petrecere spaniolă. Cântec, dans şi chitară flamenco). Pilar, născută în patria muzicii flamenco – Spania, a spus că este bucuroasă să constate că spiritul oltenesc are asemănări cu cel andaluz.
După concertul pe care trupa „Alma Andaluza“ l-a susţinut în Craiova, cei trei artişti s-au refugiat pentru câteva ore de relaxare în satul Ciutura (comuna Vârvoru de Jos, Dolj), acolo unde, prin intermediul traducerii făcute de Tiberiu Gogoanţă, GdS a realizat dialogul de mai jos.
Ion Jianu: Duminică (28 iulie), craiovenii v-au admirat într-un spectacol extraordinar de muzică şi dans flamenco, pe scena Casei Ştiinţei şi Tehnicii pentru Tineret, în compania chitariştilor Tiberiu Gogoanţă şi Alexandru Munteanu. De când cântaţi şi dansaţi flamenco şi când aţi debutat pe… scenele din România?
Pilar Diaz Romero: Flamenco am cântat de când mă ştiu, având şansa de a mă naşte într-o familie de artişti, în Barcelona. De trei generaţii, familia mea, originară din Andaluzia, s-a ocupat numai cu muzica şi dansul flamenco. La vârsta de cinci ani, în oraşul natal, deja câştigam primele concursuri de gen. Am cântat în teatre, în Barcelona, apoi am început să fac turnee în toată Spania, după care în întreaga Europă şi în unele ţări din America Latină. În Columbia, în urmă cu doisprezece ani, într-un turneu, l-am cunoscut pe chitaristul flamenco Tiberiu Gogoanţă, care studia chitara la Conservatorul din Barcelona. Ne-am căsătorit şi avem împreună o fetiţă de opt ani. Anul trecut ne-am hotărât să venim în România, la Bucureşti, unde locuim şi cântăm în cluburi, la Institutul „Cervantes“, dar participăm şi la diferite manifestări culturale, publice şi private, în toată ţara.
În România, un public cald şi generos
I.J.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră cultura flamenco?
P.D.R.: Este o formă de a trăi. Flamenco este arta oamenilor simpli, dar nu simplişti, care reflectă pe scenă, succint, viaţa în întregul ei… Bucuria, tristeţea, pasiunea, speranţa… Toate aceste stări ţi le transmite muzica flamenco, încurajându-te să te lupţi cu greutăţile vieţii, să-ţi cauţi calea şi să te descoperi pe tine însuţi.
I.J.: Publicul român este la fel de receptiv ca în Spania?
P.D.R.: Da, avem norocul de a găsi aici un public cald şi generos. Şi destul de numeros, atras din ce în ce mai mult de muzica flamenco. De exemplu, la concertul susţinut la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, am găsit spectatori minunaţi, care au rezonat perfect cu mesajul nostru artistic. La fel şi acum, în această duminică (28 iulie) la Craiova, fiind bucuroasă să constat că spiritul oltenesc are multe în comun cu cel andaluz. Şi nu este nevoie ca publicul să ştie neapărat limba spaniolă pentru a simţi muzica şi dansul flamenco, acestea fiind expresii ale sensibilităţii omeneşti, general valabile…
Colaborăm foarte bine cu craioveanul Alexandru Munteanu
I.J.: Urmează alte două concerte la Craiova, pe 16 şi 17 august, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Practic, pe noi, craiovenii, ne răsfăţaţi vara aceasta cu trei spectacole…
P.D.R.: Da, deoarece Craiova este oraşul natal al lui Alexandru Munteanu, cu care noi colaborăm foarte bine. Dar avem şi alte proiecte, în alte oraşe ale ţării, am deschis la Bucureşti prima şcoală de dans flamenco, unde predau lecţii unor tineri foarte interesaţi, de vârste diferite.
I.J.: De ce anume ar avea nevoie cineva ca să înveţe flamenco?
P.D.R.: În primul rând, trebuie însuşit limbajul flamenco, „abecedarul“, ca la şcoală, ca să poţi închega cuvinte, apoi să formulezi propoziţii. Iar ca să fii un artist flamenco adevărat, trebuie să cunoşti limba spaniolă. Dacă eu m-am născut în patria muzicii flamenco, Tiberiu şi Alexandru au fost nevoiţi să meargă la studii în Spania, în România neavând de la cine să înveţe tainele acestei arte. Ei au depus mare efort pentru asta, motiv pentru care îi respect şi îi admir, pentru că flamenco nu se poate învăţa de pe Youtube.
I.J.: Înţeleg că, acum, tinerii români interesaţi ar avea de la cine să deprindă tainele chitarei şi dansului flamenco, dacă sunt interesaţi, fără să mai fie nevoiţi să meargă în Spania…
P.D.R.: Aşa este şi să ştiţi că, surprinzător, foarte mulţi îşi doresc lucrul acesta. De aceea eu mă simt foarte bine în ţara dumneavoastră şi a soţului meu, realizând că aici facem un fel de pionierat, atât în ceea ce priveşte predarea unor lecţii tinerilor doritori, cât şi susţinerea de concerte de muzică autentică flamenco. Pentru că, trebuie spus, în România am întâlnit şi persoane care pretind că stăpânesc arta flamenco, dar, în realitate, ele doar îşi imaginează acest lucru, păcălindu-i până la urmă pe spectatori…
