22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalViaţa cu bune şi cu rele la Bârca

Viaţa cu bune şi cu rele la Bârca

http://www.youtube.com/watch?v=U-aZOwXOSUE

Comuna doljeană Bârca, situată pe malul stâng al râului Desnăţui, din Câmpia Băileştilor, se află la aproximativ 40 de kilometri de Craiova. Odată ce ai trecut de indicatorul cu numele localităţii, descoperi o comunitate de oameni frământaţi de probleme existenţiale fireşti, cu poveşti de viaţă interesante.

Forfotă în faţa primăriei din Bârca. E coadă la Taxe şi impozite, semn că, deşi banii sunt puţini prin aceste locuri, iar locuitorii se confruntă cu o acută lipsă a locurilor de muncă, ei vin totuşi să-şi achite obligaţiile, „în proporţie de 70 la sută“, după cum ne mărturiseşte viceprimarul Marius Vilău. În comună, lucrurile s-au mişcat: 3.552 de metri de drum au fost asfaltaţi, pe 75.000 de metri s-a făcut racorduri la reţeaua de apă, canalizare există, căminul cultural a fost şi el modernizat, totul în urma unei finanţări pe proiecte europene.

O nouă grădiniţă pentru prichindeii comunei

Cu fonduri europene a fost construită şi noua grădiniţă, pe locul unui vechi imobil ce a servit în acelaşi scop pe vremea CAP-ului. Din toamnă, micuţii din Bârca vor putea deprinde tainele coloratului, poeziei şi basmelor în patru clase noi, dotate fiecare cu baie şi cu un sistem de încălzire proprii. Până la sfârşitul acestui an şcolar, copiii de grădiniţă învăţau în aceeaşi clădire cu colegii de la clasa zero, clasele primare şi o clasă gimnazială. „În schimbul întâi erau cei de la grădiniţă, clasa 0 şi clasele I, a II-a şi a III-a, iar în tura de după-amiază era o clasă a IV-a şi una a VI-a. Din toamnă, nu va mai fi nevoie să se înveţe în două ture, odată ce grădiniţa se va muta în noul imobil“, a precizat Mircea Păcurariu, directorul Liceului „Adrian Păunescu“ din Bârca.
În reparaţii se află şi liceul din localitate. Se mai repară pe ici, pe colo cu puţinii bani primiţi de la primărie. Intrăm şi noi în instituţia de învăţământ ce poartă, din anul 2003, numele poetului Adrian Păunescu. La intrare ne întâmpină un mesaj: „Veniţi de primiţi lumină“. Urcăm cele câteva trepte şi un bust al poetului ne întâmpină pe holul de la intrare, împreună cu câteva versuri nepublicate ce amintesc de trecerea sa prin aceste locuri: „M-am întors la Bârca bust şi nume de liceu“. De altfel, se pare că bazele instituţiei de învăţământ au fost puse de bunicul poetului, Marin Păunescu. Cu mândrie ne este prezentată şi clasa în care a învăţat Adrian Păunescu, în banca a doua de la geam, clasă în care, de fiecare dată când participa la zilele instituţiei, poetul intra rememorând anii de şcoală petrecuţi aici. Împărtăşea elevilor din experienţa sa din acea vreme, amintindu-şi de colegul său, Oprea Vârtosu, care ne povesteşte că „Adrian era un băiat sociabil, bun de snoave. Era bun la română, chiar excela, iar eu eram bun la matematică. Ne mai inspiram unul de la altul ca să putem face faţă“.
Situaţia învăţământului din Bârca s-a schimbat. Dacă, în trecut, de pe băncile instituţiilor de învăţământ de aici au plecat Marius Guran, consilierul fostului preşedinte Ion Iliescu, Silvestru Vârtosu, secretar general al Capitalei timp de 17 ani, poetul Adrian Păunescu, astăzi lucrurile nu stau deloc bine. „La bacalaureat, în prima sesiune, din 36 de elevi, doar şase au luat note de trecere. În plus, ne confruntăm la ciclul gimnazial cu probleme privind prezenţa la cursuri. Au părinţii plecaţi în străinătate. Sunt în grija bunicilor şi uneori, din motive financiare sau de altă natură, nu prea frecventează cursurile“, a precizat directorul unităţii de învăţământ.
Lipsa interesului pentru carte al elevilor se vede şi pe listele ce stau afişate pe geamul instituţiei şi pe care sunt trecute mediile de admitere la liceu.
 
Greutăţile comunităţii

Nu numai lipsa interesului pentru învăţătură al tinerilor comunei duce la acest absenteism, ci un cuvânt greu de spus îl are şi situaţia precară a multor famiilii, căci locurile de muncă sunt puţine, iar veniturile pe măsură. Şi atunci, singura soluţie la îndemână este drumul străinătăţii. Este şi cazul familiei Meilă. Într-o gospodărie curată, dar sărăcăcioasă, doi copii, o fată şi un băiat, Loredana şi Ionuţ, îşi plâng neputinţa pe umărul bunicilor şi al mamei. În anii din urmă, părinţii au plecat în Italia să muncească. „Nu pot sta pe spinarea socrilor“, spunea adesea tatăl lor. Au mers la cules de cireşe, măsline şi, fiind oameni muncitori şi serioşi, au fost apreciaţi de străini. Nu se descurcau bine cu banii, dar măcar nu erau o povară pentru cei bătrâni şi trăiau cu speranţa că numai aşa îşi pot ajuta copiii să-şi clădească un viitor mai bun decât al lor. Dorul îi măcina pe fiecare, dar nu aveau ce face. O nenorocire s-a abătut, însă, asupra acestei familii: în urmă cu două luni, tatăl, pe care copiii nu-l mai văzuseră de un an, a venit acasă, numai că în sicriu. A făcut stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi salvat. Lacrimile curg şi astăzi pe obrajii copiilor, ca şi pe cei ai mamei şi bunicii, care cu disperare privesc spre viitor. „Vine toamna. Trebuie să meargă la şcoală. Nu ştiu ce vom face! Mi-e frică să mai plec şi să-i las. Nu mai am curaj să mai merg. Nu mai vreau. Trăim din pensia mamei şi alocaţiile copiilor, 1.000 de lei, cinci persoane“, recunoaşte cu fruntea plecată Ileana Meilă, mama copiilor. Mai ţin câteva animale în ogradă, muncesc o bucată de pământ şi speră să aibă ce pune pe masă. Noul an şcolar se apropie cu paşi repezi, iar bani de rechizite şi haine nu prea există.
Lipsa locurilor de muncă afectează toată comuna. „Trăim doar din pensii pe aici, acolo unde sunt. Locurile de muncă s-au distrus. Pe toate părţile, de sus în jos“, spune cu năduf un alt localnic.

Gospodari de meserie

În aceste condiţii, singura sursă de hrană şi venituri e grădina casei. Nimeni nu-şi permite să lase pământul nelucrat. Aşa că, dis-de-dimineaţă, cei mai gospodari dintre localnici merg să-şi salute nu şefii sau colegii, ci legumele din solarul pe care l-au construit cu trudă. Legumele s-au pârguit de mult, căci grija gospodarului nu e alta decât să le ude, să le agaţe de un arac atunci când greutatea tulpinii încărcate de rod o cere sau să le îngrijească de boli. „Roşii cultiv de când mă ştiu. N-aş putea să stau fără aşa ceva. Eu am 43 de ani de muncă, din care 40 în agricultura de stat, la Segarcea, Portăreşti şi Bârca. De când mă ştiu, aşa am pomenit la mine acasă, la tata. Eu, când mă scol dimineaţa, mă duc şi spun «bună dimineaţa» la roşii. Le cunosc pe fiecare în parte. Ştiu dacă una se îmbolnăveşte, ştiu cum arată. Mă uit la fiecare. Îmi şi folosesc, pentru mine, pentru familie, pentru copii. Din solar am mâncat prima salată de roşii pe 21 mai. Am avut prinsoare cu soţia că mâncăm roşii de Constantin şi Elena şi aşa a fost. Şi de atunci întruna“, ne prezintă Aurel Radu, cu mândrie, grădina sa, din care nu lipseşte „tot ceea ce îi este necesar unei gospodine să gătească“ .
Au învăţat de copii că munca îţi aduce satisfacţii şi au crescut în acest spirit. Unii au desprins meşteşugul celor ce le-au dat viaţă şi astăzi îl duc mai departe.
„Suntem a treia generaţie de fierari, de la bunicul de la Măceşu de Jos încoace. Mă duceam la CAP când eram copil. Lucrul cu fierul m-a atras, tata făcea porţi, garduri metalice din fier forjat. M-am angajat întâi la Craiova, ca sudor, şi luam 200 de lei după revoluţie, Acasă îi luam în trei zile, patru. De la Craiova, până la Negoi, Măceş, Zăval, pe la Caraula toată lumea vine la mine, semn că sunt mulţumiţi. Vorba lui tata: «Orice meserie dacă nu o faci cu drag nu merge». Dacă vita e mulţumită, nu pleacă şchiopătând, nu e şoimănită, e şi omul“, ne-a mărturisit meşterul fierar din Bârca, Ilie Căldăraru.

Agriculrura, între trecut şi viitor

Agricultura a fost preocuparea localnicilor din Bârca din cele mai vechi timpuri. Nu existau utilaje, dar bucata de pământ moştenită din moşi-strămoşi trebuia lucrată, căci pâinea făcută în ţăst trebuia să fie pusă pe masă la ceasul serii, iar vitele ce trăgeau la plug şi orătăniile din ogradă trebuia hrănite. Şi atunci, cu mic cu mare, porneau încă de la ivitul zorilor, luând cu ei desaga în care îngrămădeau o bucată de pâine sau de mămăligă, rămasă de la masa de seară, şi o ceapă-două. Aşa sună şi povestea pe care ne-a spus-o Dumitru Bobolocu, unul dintre cei mai în vârstă localnici din Bârca. „Se ara cu boii cu plug, nu ca acum, cu tractorul. Nici nu mai există boi în Bârca. Lumea a trăit mai greu. Se duceau şi secerau cu mâna, câte un pogon, patru-cinci inşi, până seara, sau, mai târziu, cu o secerătoare pe care o puneai tot la boi. Trebuia să dai celui cu secerătoarea o baniţă de grâu la pogonul secerat. Însă, rar de tot făceau treaba asta. Lucram pământul cu plugul nemţesc cumpărat de la fabrică şi cu sapa. Semănatul se făcea tot cu mâna. Treieratul îl făceai în ceată de 15-20 de oameni. Era muncă grea. Mai venea şi percepţia să ne ia cotele. Rămâneam cu puţinul  pe care trebuia să-l împărţim cu orătăniile de prin ogradă“.
Astăzi, puţini îşi mai lucrează la Bârca pământul singuri. L-au dat la asociaţii.
Aceasta este Bârca, comuna în care lumea încearcă să supravieţuiască în lipsa unor locuri de muncă. Sunt gospodari, sunt învăţaţi că trebuie să muncească, chiar dacă doar pământul din jurul casei, şi o fac aşa cum se pricep ei mai bine.
Şi, totuşi, o luminiţă pare să se zărească pentru tineri. Funcţionează în comună un grup de acţiune locală, care îi poate instrui gratuit pe cei interesaţi pentru a obţine finanţări europene. „Avem cursuri de formare gratuită pentru tinerii fermieri. În plus, un tânăr din Bârca şi-a depus deja la noi un dosar de achiziţii de utilaje. Proiectul este eligibil şi probabil va primi finanţare“, a precizat Valentin Mitrică, preşedintele grupului de acţiune locală.
Lăsăm în urmă comuna cu mersul vieţii firesc, între bine şi rău, dar nu înainte de  a saluta încă o dată spiritul gospodăresc al celor care cu mândrie îşi poartă numele de oltenii de la Bârca.

Comorile de la Bârca

„Când s-au făcut săpături pentru canalul de scurgere, muncitorii au găsit patru tezaure monetare, depozitate în urcioare de lut. O parte au fost luate de localnicii care nu le cunoşteau semnificaţia, iar o parte au mers la Muzeul Olteniei. S-a stabilit că ele datează din perioada retragerii stăpânirii romane din Dacia. De asemenea, pe locul numit Cetăţuie au fost descoperite obiecte de metal, arme, podoabe, dovadă că a existat o străveche aşezare pe cuprinsul comunei noastre, cu o intensă viaţă socială, economică şi comercială“, a precizat Mircea Păcurariu, directorul Liceului din comună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS