10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPatru bărbaţi din Cehia, salvaţi de la înec

Patru bărbaţi din Cehia, salvaţi de la înec

Patru bărbaţi din Cehia au fost la un pas să se înece, duminică după-amiază, în Dunăre, în judeţul Mehedinţi. Aceştia voiau să ajungă cu velierele la Sulina, dar, din cauza vântului, cele două ambarcaţiuni în care se aflau cehii s-au răsturnat. Cei patru turişti au încercat mai bine de o oră să ajungă singuri la mal, însă, din cauza valurilor foarte mari, au fost purtaţi în derivă.
Un echipaj al Poliţiei de Frontieră aflat în zonă i-a observat pe cei patru bărbaţi care se zbăteau în apa învolburată a fluviului şi a acţionat imediat.
„Cei patru turişti din Republica Cehă au vrut să ajungă cu velierele la mare, la Sulina, însă, din cauza valurilor mari ale Dunării, ambarcaţiile nu au mai făcut faţă şi au fost răsturnate. Din fericire, i-am adus la mal în siguranţă, nu au înghiţit apă şi viaţa nu le-a fost pusă în pericol“, a declarat Doru Simion, şeful operaţiunii de salvare din cadrul IJPF Mehedinţi.
Operaţiunea de salvare a durat mai bine de jumătate de oră. Un echipaj SMURD şi o ambulanţă au ajuns la faţa locului pentru a le acorda turiştilor străini îngrijiri medicale. Cei patru bărbaţi au fost transferaţi la Spitalul din Orşova pentru investigaţii.
Ambarcaţiunile au fost recuperate de echipajele de la Poliţia de Frontieră şi acostate într-un refugiu în localitatea Şviniţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS