11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCine câştigă megalicitaţia primăriei de 17 milioane de euro?

Cine câştigă megalicitaţia primăriei de 17 milioane de euro?

Bătălia pentru caşcavalul de 62,4 milioane de lei plus TVA(peste 17 milioane de euro) din fonduri europene pus la bătaie de Primăria Craiova pentru reabilitarea a trei străzi mari din oraş se apropie de sfârşit. Zeci de firme din ţară şi din Europa, grupate în asocieri, se luptă să câştige contractul care trebuia deja atribuit, dacă e să judecăm după termenele publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Mulţi se întreabă de luni de zile ce se întâmplă cu contractul de peste 17 milioane de euro, bani din care firma sau consorţiul de firme câştigător ar trebui să reabiliteze străzile Bariera Vâlcii, Caracal şi Râului. Interesul pentru această licitaţie a fost uriaş. Firme din toată ţara şi Europa au depus oferte, nici una singură, ci în asociere, din cauza desfăşurării masive de forţe de care au nevoie pentru a termina lucrările în timp. Primăria a publicat anunţul de participare la licitaţia de „Reabilitare a infrastructurii rutiere din zona de Nord-Sud-Est a Polului de Creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în Zona Metropolitană Craiova“ pe 2 februarie 2013. Firmele interesate aveau termen până pe 25 martie să depună oferte, dată când urma să se deschidă şi plicurile pentru a desemna câştigătoare oferta cu cel mai mic preţ, criteriul avut în vedere de municipalitate. Până la termenul-limită, firmele au bombardat primăria cu solicitări de clarificări referitoare la cantităţile de materiale şi la alte aspecte legate de lucrarea în sine. Pe SEAP, ultimul răspuns dat de primărie datează din 20 martie. Apoi, tăcere. În mod ciudat, timp de patru luni, nimeni nu a mai suflat nici o vorbă despre megalicitaţia municipalităţii.

Ce ar trebui reabilitat şi modernizat cu 17 milioane de euro

Primăria a pus la bătaie pentru strada Caracal 11 milioane de lei plus TVA, iar amplasamentul este cuprins între strada Alexandru Macedonski şi bulevardul Decebal. Pentru strada Bariera Vâlcii, suma disponibilă din fonduri europene este de 14,6 milioane de lei plus TVA, iar suprafaţa ce urmează să fie reabilitată este cuprinsă între strada Toamnei şi centura de ocolire de oraşului. A treia stradă este Râului, care va consuma şi cele mai multe resurse: 31,8 milioane de lei plus TVA. Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Brestei şi bulevardul Nicolae Romanescu. La aceste sume se adaugă aproape trei milioane de lei pentru lucrări neprevăzute şi 1,5 milioane de lei plus TVA cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului şi pentru protecţia mediului.
11 asocieri de firme şi o societate cu un subcontractor au depus oferte pentru obţinerea contractului. Printre acestia se regăsesc societăţi care au mai lucrat în Craiova, cum ar fi TCIF, SCT Bucureşti, care îl are acţionar pe Adrian Andrici, unul dintre finanţatorii proaspetei echipe de fotbal a primăriei, Erpia, Team World sau Delta ACM’93. În cursa pentru banii europeni a intrat şi firma Tel Drum SA din judeţul Teleorman, despre care presa a scris de-a lungul timpului că ar fi apropiată de Liviu Dragnea, vicepremier al României, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi preşedinte executiv al PSD.
Potrivit anunţului de participare de pe SEAP, lucrările de reabilitare a străzilor ar trebui să dureze 18 luni. Şi totuşi, de ce nu a fost desemnat un câştigător până acum, în condiţiile în care în Sistemul Electronic de Achiziţii ar fi trebuit să fie publicate eventuale contestaţii din partea firmelor, lucru care nu s-a întâmplat? Cert este un lucru. Licitaţia se apropie de final, dacă nu cumva a şi fost finaliz ată, dintr-un motiv simplu. După deschiderea plicurilor, proces care a avut loc, toate firmele care au depus oferte admisibile sunt invitate să participe la licitaţia electronică unde încep să scadă din preţ.
„Procesul de reofertare are ca obiect preţul total al ofertei (exclusiv TVA). Ofertanţii care au depus oferte admisibile vor fi invitaţi simultan să prezinte preţuri noi. Invitaţia şi notificările de începere a licitaţiei electronice vor fi generate şi transmise automat de către sistem (SEAP). Ofertanţii participanţi nu pot decât să îmbunătăţească ofertele depuse anterior organizării acestei faze. Numărul de runde: 1 – Licitaţia electronică va începe la două zile lucrătoare de la transmiterea invitaţiei. Durata unei runde: 1 (una) zi – În cursul licitaţiei electronice autoritatea contractantă va pune la dispoziţia ofertanţilor informaţii privind numărul de ofertanţi şi poziţia ocupată în clasament“, se mai arată în anunţul de participare din februarie 2013. Potrivit SEAP, runda de licitaţie electronică a avut deja loc. Ea a început pe 9 iulie şi s-a încheiat pe 10 iulie. Asta înseamnă că primăria ştie deja câştigătorul contractului de peste 17 milioane de euro. GdS a încercat să obţină de la primărie un punct de vedere în legătură cu acest aspect, dar până la închiderea ediţiei nu a primit nici un răspuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS