24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRăzvan Filipescu: Personal sută la sută calificat în hoteluri

Răzvan Filipescu: Personal sută la sută calificat în hoteluri

Hotelurile sunt obligate de la jumătatea lunii iunie ca toţi angajaţii din bucătărie, restaurante, baruri şi recepţie să fie calificaţi, iar minim 50% dintre agenţii de turism din agenţii trebuie să aibă atestat în domeniu, a declarat agenţiei Mediafax Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism( ANT).

„Am urmărit îmbunătăţirea serviciilor oferite către turişti, dar şi a calităţii managementului agenţilor economici. Printre altele, am prevăzut, ca noutate, ca personalul să fie 100% calificat pentru partea de recepţie şi cea de alimentaţie publică din unităţile de cazare. indiferent dacă te duci la o stea sau la cinci stele, recepţionerul trebuie să fie calificat şi să ştie să vorbească o limbă străină şi să poată prezenta atracţiile turistice din zona respectivă. Şi la restaurante am considerat că trebuie calificare 100%, pentru că nu îţi poate face mâncare un şofer, de exemplu”, a afirmat Filipescu.
Modificarea normelor metodologice pentru funcţionarea hotelurilor şi agenţiilor de turism a fost făcută printr-un ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) intrat în vigoare la jumătatea lunii iunie.
Pentru calificarea personalului din hoteluri şi agenţii există licee de specialitate sau clase cu profil de turism, de stat sau private, şi centre de formare profesională private sau în cadrul agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă.
Odată cu modificările ANT a început o serie de controale la firme pentru a constata dacă acestea au fost puse în practică. Aceştia vor solicita şi dovada înregistrării contractelor de muncă.
În cazul unor nereguli, amenzile pot ajunge până la 30.000 de lei.
În România sunt înregistrate peste 1.300 de hoteluri, care au 180.000 de locuri de cazare (circa 100.000 de camere). Numărul total au structurilor de cazare, incluzând hoteluri, moteluri, vile, pensiuni, campinguri etc. este de aproape 8.000 de unităţi. În România funcţionează şi în jur de 3.100 de agenţii de turism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS