Filarmonica „Oltenia“, în turneu în oraş



Sub egida „Turneu în oraş: 4 anotimpuri, 4 concerte, 4 cartiere“, Filarmonica „Oltenia“ a început în seara zilei de sâmbătă, 6 iulie, periplul prin cartierele craiovene.

Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia“ şi invitaţii săi, violonistul Gabriel Croitoru şi dirijorul Radu Popa, au încântat audienţa care s-a strâns cu mic cu mare în zona Poştei din cartierul Craioviţa Nouă. Ieri, „Anotimpurile“ lui Vivaldi, în interpretarea muzicienilor craioveni, au răsunat în zona Pieţei din Valea Roşie.

Craiovenii au primit cu inima deschisă iniţiativa Filarmonicii şi s-au declarat încântaţi de serile concertistice. „E o idee bună, foarte frumoasă. Aveam nevoie de astfel de evenimente în această perioadă de vară, când nu mai este stagiune. Iar Vivaldi este o alegere potrivită pentru perioada estivală, uşoară“, a precizat Dana Dinu.

Chiar dacă vremea nu a fost prielnică, craioveni de toate vârstele au ales să-şi petreacă serile în compania muzicienilor de la Filarmonica „Oltenia“.

Concerte în stradă


Surprizele Filarmonicii din stagiunea estivală vor continua şi în alte seri. „Proiectul «Turneu în oraş» s-a născut din dorinţa de a fi mai aproape de craioveni. Sala noastră nu are decât 400 de locuri şi atunci nu putem să integrăm acolo foarte multe proiecte de masă. Dorinţa noastră este să oferim muzică unui public cât mai numeros. Şi atunci, ca un lucru firesc, ne-am hotărât să ieşim pe scenă, în stradă, în faţa craiovenilor. În seara aceasta (sâmbătă- n.r.) suntem în Craioviţa Nouă, unde cu siguranţă sunt mai mulţi oameni decât intră în sala noastră de concerte. E începutul unui drum lung.

Vivaldi este poate una dintre cele mai cunoscute opere muzicale şi atunci ne-am gândit că primul pas pe care noi îl facem către oamenii care poate nu au mers niciodată la Filarmonică să fie cu acorduri pe care, cu siguranţă, ei le-au întâlnit de-a lungul timpului.

Vor urma multe alte proiecte. Filarmonica «Oltenia» va sta foarte mult în stradă în această vară. Avem, pe lângă aceste patru concerte integrate în proiectul «Turneu în oraş», proiectul «Filarmonica redescoperă oraşul» în cadrul căruia vom avea două concerte de cor unul lângă restaurantul Minerva, iar altul în curtea Muzeului de Artă, pe 17 şi 20 iulie. Vom merge şi în alte zone din oraş, în cartiere, şi vom găsi locuri mai intime, mai frumoase, pe lângă diverse intersecţii sau colţuri de stradă mai interesante, în diverse curţi de blocuri, unde se poate cânta şi ne vom întâlni cu iubitorii muzicii şi ne vom împrietenii cu siguranţă“, a precizat Vlad Drăgulescu, directorul Filarmonicii „Oltenia“.

Turneul în oraş va continua şi astăzi, în cartierul Rovine, zona Parc, de la ora 21.00, şi marţi, 9 iulie, în cartierul Brazda lui Novac, zona Grădiniţei „Căsuţa cu poveşti“, de la aceeaşi oră, tot cu „Anotimpurile“ lui Vivaldi.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 8 iulie 2013

Actualitate

» Tren de marfă deraiat în Canada – 5 morţi şi 40 de dispăruţi
» Copiii morţi, sursă de venit
» FMI va înrăutăţi prognoza privind economia mondială
» Banca Vaticanului ar fi putut facilita spălarea de bani
» CL Fărcăşeşti încă funcţionează legal
» Razie printre taximetrişti
» Primăria Craiova, urmărită penal
» S-o vedem şi pe asta: Salariile bugetarilor, în funcţie de performanţă
» Bancul zilei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Condescu agită apele în USL
» În lumea scriiturii lui Nicolae Bălaşa
» Preşedintele BCE: Consolidarea fiscală în zona euro este inevitabilă
» Un fost ministru chinez, condamnat la moarte pentru luare de mită
» Egipt: Cel puţin 51 de manifestanţi au fost ucişi
» Egipt: Liderul comunităţii sunnite s-a retras din funcţie până la încetarea violenţelor
» Grecia: Grevă în sectorul public
» Daniel Morar i-a replicat premierului Ponta: Şi în justiţie s-a ajuns la coabitare!
» Întrevederea secretarului de stat Mihail Dobre cu ambasadorul Republicii Coreea
» Lucian Vlădescu a demisionat de la conducerea ANRMAP
» Ponta: Vom avea un nou acord cu CE, FMI şi BM în condiţii foarte bune
» Titus Corlăţean, la conferinţa de lansare a Preşedinţiei lituaniene a Consiliului UE
» ASF a solicitat Astra Asigurări clarificări privind modul de despăgubire prin poliţe RCA
» Spania: Nouă morţi şi 22 de răniţi, printre care şi un român, într-un accident rutier

Local

» Superveterinarul Avram, în vizorul MApN
» Fostă finanţistă, ţinută după gratii
» Face doi ani de puşcărie pentru conducere fără permis
» Doi dintre copiii răniţi la Gruia, transferaţi la Craiova
» Bruxellesul intervine în scandalul „Bubico“
» Filarmonica „Oltenia“, în turneu în oraş
» S-au şmecherit lubeniţarii
» Comisarul-şef Viorel Caragea, cercetat disciplinar de IGPR
» Mehedinţi: Băiatul de 11 ani ucis de poliţistul din Gruia, condus pe ultimul drum
» Promovare sută la sută la examenul de bacalaureat în colegiile militare liceale

Dolj

» Am rămas 660.544 de persoane în Dolj

Gorj

» Fost candidat la prezidenţiale, arestat preventiv
» Două medii de 10 la admiterea la liceu

Sport

» Andreea Ogrăzeanu, medalie de bronz la 100 de metri, la Jocurile Mondiale Universitare
» Voleibalistele tricolore în Final Four
» Suporterii mai au de aşteptat câteva zile
» FC Olt Slatina trece de azi la treabă
» Craiova poate avea două echipe în Liga a II-a
» CSM Vâlcea, la un pas să plece din Zăvoi
» Podariul începe pregătirea
» Fotbal – Ion Crăciunescu se va ocupa de delegările arbitrilor în Liga I
» Fotbal – A Bola: Sampdoria Genova vrea să-i achiziţioneze pe Chivu şi Alvaro Pereira

Bani & Afaceri

» Persoanele cărora le este imputată insolvenţa firmei ar putea plăti din avere datoriile

Magazin

» Horoscop
» Anomalia Hikikomori – De ce sute de mii de tineri japonezi se izolează ani întregi în casă

Opinii

» Europa ochilor închişi

Top