10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCondamnat pentru tentativă de omor

Condamnat pentru tentativă de omor

Un tânăr, de 21 de ani, din localitatea doljeană Desa, a fost condamnat definitiv la cinci ani și trei luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat, după ce, în iulie 2012, i-a înfipt unui consătean în abdomen o bucată de fier-beton.
Procurorii doljeni au stabilit că, în noaptea de 14 spre 15 iulie 2012, în apropierea unei discoteci din comună, Florin Curucu, de 22 de ani, din Desa, s-a luat la bătaie cu doi tineri. Cornel Ionuţ Sîrbu, de 20 de ani, l-a apărat pe Curucu şi i-a alungat pe cei doi bătăuşi, după care a plecat la un bar din apropiere. După puţin timp, în bar a intrat fratele celui pe care îl salvase, Cristian Curucu, care voia să afle de ce l-a lovit pe Florin. Sîrbu a încercat să-i explice că el este cel care i-a salvat fratele, însă Cristian nu l-a crezut și a încercat să-l lovească cu o scândură. Ulterior, Sîrbu şi-a chemat câţiva amici şi au plecat spre locuinţa fraţilor Curucu ca să se răzbune. Acolo, l-au găsit pe Florin Curucu, Sîrbu l-a lovit de mai multe ori, apoi a aruncat spre el cu o bucată de fier-beton. Fierul s-a înfipt în abdomenul lui Florin Curucu, tânărul fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii au reuşit să-i salveze viaţa. Pe 15 iulie, Sîrbu a fost arestat preventiv, iar o lună mai târziu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. A fost condamnat de Tribunalul Dolj la cinci ani și trei luni închisoare cu executare, pedeapsă care a rămas definitivă săptămâna trecută, printr-o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS