12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCei mai buni planorişti se întrec în Bănie

Cei mai buni planorişti se întrec în Bănie

http:http://www.youtube.com/watch?v=g7MiIOOLYi0

Aerodromul Balta-Verde Craiova găzduieşte, de pe 10 şi până pe 25 iunie, Campionatul Naţional de Planorism, zbor distanţă. Ieri-dimineaţă, a avut loc prima probă, iar în concurs se întrec 22 de piloţi din mai multe oraşe ale ţării.

Deşi campionatul a luat startul luni, prima probă a avut loc ieri-dimineaţă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Comandatul aerodromului, Cristian Smarandache, spune că motivele organizării la Craiova pentru al patrulea an consecutiv sunt pertinente: „Suntem, ca zonă, cea mai bună pentru concursul de distanţă şi de viteză, având în vedere zona de câmpie şi curenţii ascendenţi care se formează pe perioada verii şi, evident, organizarea. Ei mănâncă, dorm aici, noi le organizăm masa, cazarea şi le oferim logistica necesară“.
Pentru a fi validat concursul, piloţii trebuie să treacă prin minimum patru probe. Traseele sunt stabilite de cei doi arbitri, în funcţie de vreme, iar ele au o lungime de minimum 150 de kilometri şi maximum 500 de kilometri. „Spre exemplu, anul trecut au fost şapte probe. Avem concurenţi din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Braşov, Ploieşti, Satu Mare, Baia Mare, însumând 16 aerocluburi din ţară“, a explicat Smarandache.

Cel mai vârstnic concurent: 78 de ani

Concurenţii, cu mai multă sau mai puţină experienţă, au venit la Craiova pentru a se întrece într-ale zborului. Unul dintre ei, sosit din Capitală împreună cu alţi opt colegi, spune că a descoperit cu greu această pasiune: „Vin din Bucureşti, reprezint Aeroclubul Teritorial «Aurel Vlaicu» Clinceni şi fac planorism din 2007. Destul de greu am descoperit această pasiune. Sunt pasionat de aviaţie de la nişte prieteni paraşutişti, care mi-au povestit că se fac şi alte sporturi aeronautice. De când am aflat de planor, am decis să mă ocup de asta. Este prima dată când particip pe tipul acesta de planor. Am mai fost la două concursuri în 2009 şi 2010, dar pe planoare cu două locuri, eu fiind învăţăcelul şi în faţă fiind instructorul“, povesteşte concurentul.
Doi dintre participanţii de anul acesta sunt craioveni, iar unul dintre ei, Andrei Ovidiu Gabriel, este campion naţional la juniori din 2012, anul acesta concurând la categoria seniori. Campionatul găzduit de Craiova în acest an are şi un oaspete mai special: Mihăiţă „Mami“ Nicolae, cel mai vârstnic concurent, venit tot din Bucureşti. „El are 78 de ani, 60 de ani de activitate şi ne mândrim că îl avem printre noi. Este un pilot planorist extrem de bun, este şi constructor de aeronave“, a declarat Cristian Smarandache.
Campionatul Naţional de Planorism se va încheia pe 25 iunie, când va avea loc şi festivitatea de premiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS