16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie pentru prevenirea delincvenţei juvenile, în trei licee din Craiova

Campanie pentru prevenirea delincvenţei juvenile, în trei licee din Craiova

Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova derulează, în perioada 4 – 7 iunie 2013, o campanie pentru prevenirea delincvenţei juvenile care se adresează elevilor de liceu. Campania face parte din activităţile derulate în cadrul proiectului „Punte pentru responsabilitate socială” şi se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, prin Şcoala Profesională Specială Craiova şi trei licee implicate în campanie, Universitatea din Craiova prin Facultatea de Ştiinţe Sociale, catedra de Sociologie şi Universitatea „Spiru Haret”, prin Facultatea de Drept şi Administraţie Publică.

În cadrul campaniei, trei minori condamnaţi la privare de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni se vor întâlni cu adolescenţii de la Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu”, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu” şi de la Liceul Tehnologic „George Bibescu”. Aspectele comportamentului infracţional vor fi abordate din punct de vedere personal de către cei trei dar vor fi discutate şi din punct de vedere juridic şi sociologic, cu sprijinul studenţilor de la cele două facultăţi craiovene partenere în acest proiect. Alături de minorii din penitenciar vor fi prezenţi şi studenţi de la facultăţile amintite care, prin aceste activităţi, vor putea conştientiza importanţa socială a domeniilor în care se pregătesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS